The end is near

Treaba asta eco... Cel mai tare mă enervează când mă ispiteşte vreun suc plin de tâmpenii (ceea ce acum 10 ani nu exista, sau nu dădeam noi aşa mare importanţă), sau îmi face cu ochiul fast-food-ul... Eu le numesc păcate.

Însă cel mai rău şi cel mai rău îmi pare de (şi aici chiar sunt revoltată) legume. Nu mai găsesc roşii care să aibă gust de roşii. Găsesc aceste tomate cu gust şi/sau miros de plastic (şi asta în cazul în care au miros şi/sau gust). Mă obişnuisem să cumpăr din piaţă, alea erau mai de grădină, sau dacă nu erau de grădină atunci erau de solar (dar nu de seră, diferenţa e mare între cele două).

Cele de seră sunt tratate chimic pentru a creşte foarte repede. Bulgarii au cea mai avansată tehnologie de creştere a legumelor, procesul durând doar 3 zile. În alte state din Europa, legumele de seră cresc în câteva săptămâni.
Solarul reprezintă o creştere normală a legumelor, fără a le afecta în vreun fel calitatea. Se numeşte solar o bucată de teren ce a fost acoperită cu folie de plastic (celofan) pentru ca legumele să nu fie afectate de grindină sau alte fenomene ale naturii. Este, practic, o grădină normală, având în plus acea folie protectoare sub forma unui cort extrem de mare (depinde de terenul de care dispune proprietarul).

Recent am cumpărat şi din piaţă acele tomate cu gust de plastic.
Ce rău am ajuns, mi-am dat seama.
:|
Până şi cei de pe piaţă vând "minunăţiile" de peste graniţă. Ce s-or fii gândit ei probabil, că îi costă mai puţin să cumpere din vreun angro şi să le vândă, decât să mai cultive ei.

Mare păcat.



imagine: DeviantART

Deci... ne căsătorim?

Nu ştiu alţii cum sunt şi nici nu intenţionez să intru pe sub pielea lor şi să le schimb ideile. Nu. Acum vorbesc doar de ceea ce cred eu şi nu implic pe nimeni altcineva aici.

Când am afirmat că nu vreau să mă căsătoresc vreodată, întrebarea nu s-a lăsat aşteptată. "Păi de ce nu vrei?"

Pe vremuri fetele se căsătoreau pentru nume, pentru că cel ales de părinţi era, de cele mai multe ori, dintr-o familie cu valori mult mai mari.
Eu nu văd rostul actelor. În afară de nume eu nu văd altceva să se schimbe decât în rău. "Gata, ne-am legat definitiv, va fii a mea până ce moartea ne va despărţi."

... sau va fii a ta până ce-ţi vor sări nervii că nu mai poţi sta cu prietenii tăi la o bere aşa cum făceai destul de des înainte de căsătorie, şi pentru lucrul ăsta, sau oricare altul de la care te roagă să te abţi, în timp o vei vedea cu alţi ochi, în timp draga de ea va deveni doar "cea care găteşte", "cea care are grijă să-mi calce cămăşile când strig la ea că mie mi-e lene şi-mi cade mâna dacă mi le calc singur", "cea care are grijă ca facturile să fie plătite la timp, mie fiindu-mi mult prea lene să stau la cozi la ghişee", "cea care nu mă mai atrage după o anumită vârstă", "cea care sforăie şi din cauza căreia şeful mă ceartă că nu sunt destul de odihnit iar mai târziu mă trezesc că sunt şomer pentru că nu mai făceam faţă programului"... şi lista rămâne deschisă.

Nu vreau să mă împiedic de alte acte prin casă. Ne-ar fii la fel de bine şi fără ele. Crezi că acele acte sunt pe post de lipici care să ne lege în momentele grele?

Pentru mine sunt doar câteva coli mâzgălite cu tuş. Pot la fel de bine să-mi asum responsabilităţi şi fără ca acele coli să existe. Pot la fel de bine să te iubesc. Nu crezi?


imagine: DeviantART

Jurnal inutil de subiecte utile.

Nu pot pune "afirmativ" în faţa gândului că toate cadourile din toţi aceşti ani mi-au plăcut. Şi nici nu ar trebui ca persoanele bine-intenţionate să se simtă jignite. Eu sunt cea care ar vrea să intre în pământ din ruşinea ideii că numai o sclifosită comentează atenţiile materiale cu care ceilalţi o răsfaţă.
Toţi spunem că gestul contează. Aşa să fie oare?
Ce se întâmplă cu gesturile care sunt făcute pentru a impresiona? Şi cum anume să facem diferenţa dintre un gest bine intenţionat şi unul făcut din silă sau din obligaţie (aniversare)?

Sunt un om simplu, de asta folosesc cuvinte simple :)

Prefer o amintire mică, gen capacul de la sticla de bere de care te-ai bucurat într-o zi toridă, în compania mea, sau pune-mi pe deget inelul de plastic de la sticla de suc.

Ironia sorţii

Eu, care sunt imparţială faţă de termenul "iubire", a trebuit să dau curs cuvintelor pe acest subiect. "Cum?" sau "De ce?" - pentru că la proba orală la română (bac) mi s-au nimerit două texte (de parcă unul nu era de ajuns) despre iubire.

Ambele texte descriau sentimentul ca ceva superior fiinţei, ştiinţei şi oricărei religii. Ambele texte susţineau veşnicia iubirii, continuitatea ei în timp şi spaţiu, existenţa ei chiar şi după apocalipsă. O existenţă superioară înţelegerii umane.

Şi să mă pui pe mine să vorbesc despre iubire... e ca nuca-n perete.
Dar m-am scos. Un 9,50 la comisia 1.
Nu-ţi spun ce, cum şi cât am vorbit. Dar parc-am fost soră cu iubirea, parcă aş fii trăit cu ea şi aş fii cunoscut-o în tot acest timp.


imagine: DeviantART

every me and every you

Au trecut ani de atunci...
Şi azi te-ai întors, 20 iunie 2009. Eu, care te-aş fi cunoscut dintr-o mie, m-am uitat pentru câteva secunde să mi te-amintesc.
Ai acelaşi zâmbet, de neegalat.
Eşti singurul om ce nu mi-a făcut vreodată vreun rău. Ai fost norocul meu şi nimeni nu era împotrivă... sau da. Dar niciodată nu am luat în seamă ameninţările.
Mă bucur că te-ai întors, că te-am revăzut, că m-ai recunoscut în mulţime, că mi-ai zâmbit aşa cum făceai mereu. Mi-aduc aminte.
N-aş putea uita vreodată.
Nimeni, niciodată, nu-ţi va putea lua locul.


imagine: DeviantART

Vecinii

Vecinii mei sunt:
- iubitori de muzică
- mari iubitori de muzică
- cei mai mari iubitori de muzică.

Şi pentru că nu sunt mulţi (7 apartamente sunt goale), le-a fost, poate, mai uşor în a se cunoaşte şi a lega prietenii la... pahar.
Unul din ei, cel mai cu moţ dintre toţi, iubeşte orice fel de muzică de la lăutărească până la... lăutărească. Neavând un job stabil, pentru el orice zi poate fi socotită ca "sâmbătă" ori "duminică". Job-ul flexibil de care beneficiază, în unele zile îi aduce câte un ciubuc (bacşiş) substanţial. Darnic din fire, îşi invită prietenii din bloc la un vin, o ţuică, un grătărel (al cărui parFUM intră curajos în hainele mele proaspăt spălate) şi, eventual, o porţie de lăutari.

Programul ăsta ţine din mai până în septembrie. Lunile de vară fiind suprasolicitate, lucrările vin... deci vin şi banii, automat şi lăutarii.

Azi a trebuit să mă trezesc devreme pentru a susţine o probă sportivă. Aveam nevoie de somn pentru a putea fi aptă de efort fizic. Însă ieri (joi), fiind una dintre acele sâmbete sau duminici ale vecinului, acordeonul mi-a cântat sub geam până la ora 23 când, criticii să se abţină de data asta, am sunat la poliţie pentru tulburarea liniştii publice.
În 4 minute, pentru că secţia e aproape, un echipaj de poliţie îşi făcea apariţia.
N-am dormit chiar în linişte... Vecinii mei ar trebui spălaţi la gură cu săpun :)

Cu sau fără somn... Măcar am trecut proba sportivă.

Fericirea prin ochii mei.

Definiţia de dicţionar:
fericire = stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină.
(pagina 374, editura Univers Enciclopedic)

Şi definiţia mea... se va lăsa aşteptată. Sunt omul care întotdeauna găseşte definiţii şi o face cu cea mai mare plăcere. De data aceasta simt că o definiţie nu ar fi de ajuns.

Fericirea prin ochii mei este să reuşesc să-i fac pe alţii să zâmbească şi zâmbetele lor mă alimentează.
Şi nu mă refer doar la glume, căci nu-i terenul meu, recunosc, nu mă pricep să zic o glumă bună.

Fericirea este să nu trăiesc cu frică. "Tinereţea este o boală de care toţi se vindecă" şi gândul bătrâneţii îţi cam taie picioarele. Aş vrea, după 30 de ani, indiferent că mă refer la 31 sau 45, să o pot cita pe Mary Schmich, "Ca multe femei de vârsta mea, am doar 28 de ani."

Fericire am simţit şi azi, la orele dimineţii, când am împins plasa(de ţânţari) de la geam pentru a lua câteva linguriţe de aer dupa o noapte ploioasă. Şi dacă închizi ochii, ai să simţi şi tu gustul aerului, gust de fericire.

În concluzie, consider că fericirea este să ştim când să împingem plasa dintre noi şi realitate.
Şi contest definiţia de dicţionar, nu consider că mulţumirea sufletească trebuie să fie intensă şi deplină, în orice cantitate ea fiind suficientă pentru a fi numită fericire.


imagine: DeviantART

Şi despre... mine.

Gia Codrescu mi-a pasat un formular cu parfum de portocale. Mai departe... la cine vrea să se cunoască.

Sunt o vioară.

Aş vrea să înfiez 3 copii.

Păstrez regrete.

Mi-aş fi dorit să nu mai pun suflet în tot ce fac.

Nu îmi place neîncrederea.

Mă tem de spitale.

Aud fiecare pas.

Îmi pare rău de cei care se nasc în puf, pierd toată frumuseţea.

Îmi plac nopţile de vară.

Nu sunt rea, mă apăr.

Dansez de fericire.

Cânt pentru mine.

Sunt confuză sub presiune.

Am nevoie de sănătate.

Nu îmi place de mine pentru că sunt emotivă.

Niciodată nu am să mă căsătoresc şi nu am să fac copii.

Plâng când privesc copii bolnavi.


imagine: DeviantART

Culinar

Când sunt adormită, obosită sau alte cuvinte ce în mod normal ar însemna pericol în bucătărie, totul îmi iese prea bun pentru a fii adevărat.
Azi, plină de viaţă că am descoperit reţete noi, mi-am luat sufletul la o călătorie prin bucătărie.
Se pare că atunci când se implică şi el, toate lucrurile se dau peste cap. E ca şi cum... m-aş îndrăgosti gătind. Şi o dau în bară.
Azi am avut un alt eşec culinar.
Chestia asta deja devine o tradiţie.


imagine: DeviantART

Despre Adevăr

Orice discuţie a pornit de la presupunerea că noi cunoaştem cuvântul "adevăr".
Fiecare dintre noi folosim în mod frecvent acest cuvânt. Totuşi, o definiţie a termenului "adevăr" este destul de complicat de oferit.

Mai jos am sa enumăr cele 3 criterii în funcţie de care mulţi oameni, de-a lungul timpului, au încercat a da o definiţie adevărului.

1. corespondenţă
2. utilitate
3. coerenţă



1. Adevărul corespondenţă
Prima definiţie dată adevărului este cea a lui Aristotel:
"A spune ca este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este."


2. Adevărul util/verificabil
Orice dicţionar ne spune că adevărul este o proprietate pe care o au unele dintre ideile noastre.
Raţionaliştii pun aici întrebarea:
"Dacă o idee este adevărată, la ce deosebiri va duce acest lucru în viaţa noastră?"

Punându-şi această întrebare, raţionaliştii răspund:
"Ideile adevărate sunt cele care ne sunt utile şi care pot fii verificate."


3. Adevărul coerenţă
O idee este adevărată dacă este coerentă.
Totuşi, pentru cei care susţin acest tip de adevăr, survine o eroare. Cu suficientă imaginaţie, un romancier ar putea să inventeze un trecut al lumii care să se potrivească perfect cu ceea ce ştim, dar care să fie totuşi cu totul diferit de trecutul real.


Fiecare tip de adevăr are plusuri şi minusuri. Totul este să ştim când şi pe care dintre cele trei să-l folosim.

Contact

Completezi căsuţa de comentarii din partea de jos a paginii sau trimiţi un mail la ioana_radu[at]ymail[dot]com

Pentru cei care doresc Link Exchange, datele sunt:
URL: http://iaundex.blogspot.com
Titlu: Terra Ioana

.

Lady in red (poze de la banchet) a XII-a F

(clik pe poză pentru mărire)

Gânduri de dimineaţă

Zărzărea, zărzărea, zărzărică zărzărea... astea au fost ultimele vorbe ce le-am auzit. In jurul orei 2:30 ne-a dat afara din local, cum că a fost închiriat doar până la acea oră. E, na...
Şi, săracul, unu` (cred că era pilit), cânta numai piesa aia când am plecat. Am rămas cu un gust dulce uitând complet de înţepăturile de bun-venit.

Ah, şi ce mi-a făcut unu`... Am dat cu nasul de o piesă lentă şi hop, apare un tip şi mă i-a fugitiv de mijloc. Păi mai mult ţopăia pe lângă mine, a distrus tot :( ... apoi, punând ochii pe unul care pare să danseze bine, m-am dus la el cu gândul ca măcar să termin dansul respectiv intr-un mod bun, în niciun caz cum a început. Mă prinde de mijloc cu pasiune, ca-n filme, nu alta :"> ... îşi lipeşte corpul de al meu şi...












... şi se termină piesa.
Am bombănit în gând de zeci de ori.

Şi-n final am plecat cu colegii la biliard... aşa, în jur de 2:30 dimineaţa.
Am ajuns şi acasă, vezi bine, n-am somn.

La mulţi ani, S.!

Nu mă interesează că e ziua lui din moment ce nici chiar în afara acestei zile n-am să-i reproşez nimic. Mai greu se întâmplă să bighidim oameni minunaţi, poate d-asta Dumnezeu pune unul ici şi unul la mama naibi.
Azi, S. nu mai e legat de reguli, exceptând cele ale iubirii.
Azi pământul este casa lui.
Vieţuitoarele tovarăşii.
Fiecare om este inferiorul lui.
Azi... pământul e regatul lui şi nu-mi pasă că (poate) alţi zeci sau sute de oameni au fost născuţi în aceeaşi zi. Nu-mi pasă!
Azi este doar ziua lui S., pe întreg cuprinsul Terrei.

Mănuşi cu guler

Nu. N-am nevoie de braţele unei muieri de vârsta mea care să-mi înconjoare abdomenul sau gâtul ca mai apoi să-mi cânte-n strună. Am nevoie de o îmbrăţişare pe care să o iau în serios, damn it! Am nevoie să mi se spună aşa cum sunt lucrurile când nu le văd prea clar, nu să fiu aprobată...
Ca bărbat, te simţi bine când cel mai bun prieten al tău, tipul ăla cu care împarţi şi lucrurile pe care încă nu le ai, te strânge fugitiv în braţe şi-ţi trânteşte o palmă pe spate de-ţi iese sufletul din tine. Dă-mi-l şi mie! Da, râvnesc la prietenul tău care nu face figuri când îşi bea cafeaua, care găseşte întotdeauna chestia amuzantă din lucruri (nu pe cea îngrijorătoare), care nu-şi face griji de cum îi stă părul sau... care nu te întreabă "nu-i aşa că mi-au mai crescut sânii?".
Râvnesc la bunul aproapelui meu.
Azi, de ziua mea, 1 iunie, îmi doresc un "el", un asociat la firma mea, Prietenia.


imagine: DeviantART