După cum deja ați aflat din titlu, Iaundex.blogspot.com se mută pe adresa www.ioanaradu.com.
Faptul că am investit într-un domeniu personal nu e o fiță, mai degrabă aș numi-o frică. În urmă cu doi ani, din cauza unor erori de la blogspot, mi-am pierdut arhiva blogului (pe aproximativ un an şi jumătate). Am luat-o de la capăt cu paşi mici, reconstruind ceea ce peste doi ani avea să fie blogul de astăzi. În urmă cu câteva zile, după ce abia primisem vestea că m-am clasat pe locul 9 în topul celor mai influenţi bloggeri din regiunea Muntenia, am "beneficiat" de o altă eroare care a restricţionat accesarea link-ului Iaundex.blogspot.com pentru aproximativ 12 ore. Atunci m-am speriat suficient de tare încât să iau în calcul cumpărarea unui domeniu personal - www.ioanaradu.com.
La îndemnul şi cu sprijinul permanent al lui Filip am reuşit să cumpăr domeniul mai sus menţionat şi să-l deschid într-un timp foarte scurt. I-am mâncat câteva ore bune şi abia dacă l-am lăsat să-şi facă o cafea. Acum... respiră în ceafa mea aşteptând să finalizez anunţul mutării la noua adresă :D
luni, 7 martie 2011
duminică, 6 martie 2011
Bruno Mars ft. Damian Marley - Liquor Store Blues [Official Music Video]
Nu e tocmai genul de video la care mă așteptam dar merge cu tema piesei, îmi oferă o senzație dizzylicious (identică celei produse de Bruno urechilor mele). Îmi place tipul pentru că îmi imprimă o senzație de relaxare, el fiind unul din puținii artiști care reușesc să ucidă complet elementele perturbatoare. Jos pălăria pentru Mars!
Damian e tătic în ale muzicii, e de prisos să vorbesc de el.
Enjoy!

Tag:
Muzică
sâmbătă, 5 martie 2011
Bite me! ...whenever u can NOT handle the truth.
Nu voi da nume, link cu atât mai puțin. Nu o fac din motive de trafic, are destul, ci ascund identitatea bloggerului în cauză pentru că am obraz, pentru că spre deosebire de el... eu nu muşc posterioare în blogosferă şi apoi înjur în posturi. Nu-mi stă în fire.
Este un blogger mai mare decât mine care pare-se că se împiedică de blogul meu. Ipocrizie de primă mână. Ceea ce mă determină să afirm acest lucru este că după ce mi-a propus de două ori să facem schimb de link-uri şi am refuzat politicos în ambele cazuri, acum, în urma apariţiei mele în top 10 al bloggerilor cu cea mai mare vizibilitate din Muntenia, se decide să scrie că n-a auzit în veci de mine (pe un ton nu tocmai frumos). Ok, toate bune şi frumoase. N-am nicio problemă cu asta. Bloggerul e mai mare decât mine din multe puncte de vedere şi ştiu din proprie experienţă că oricât de mult vrem să ţinem minte toţi bloggerii cu care intrăm în contact, nu se poate. Am fost drăguţă şi am lăsat un comentariu în care, cu tot respectul pentru munca pe care o depune (căci blogging-ul nu e floare la ureche întotdeauna), am scris că ne-am "intersectat" de câteva ori prin blogosferă, ba chiar i-am reamintit că mi-a propus de două ori link exchange. Mi-am cerut scuze pentru refuz de fiecare dată şi am vorbit cât se poate de frumos. Se pare însă că mărturia din articolul său nu era adevărul care se voia a fi. Bloggerul mă ştia, mi-a şters comentariul şi a continuat să ma ia peste picior. Nu vreau să-l înjur în acest post sau să-l vorbesc de rău. Nu vreau să semăn cu el.
Voiam doar să ştiţi că blogosfera are părţile ei "întunecate", exact ca în viaţa reală. Unii oameni care te pupă şi te roagă să-i ajuţi, aruncă cu noroi în tine dacă nu le oferi feedback-ul pe care ei îl vor. E inutil să îmi cer scuze când refuz un schimb de link-uri dar cred că aşa e politicos. Pe de altă parte e jignitor să fii politicos când nu ţi se răspunde cu aceeaşi monedă. Îmi pare rău că nu reuşesc să fiu o mizerie de om şi să-ţi răspund cu aceeaşi monedă. Dacă te aşteptai să îţi vorbesc urât după fapta ta, te asigur că n-ai bătut la uşa la care trebuie. Nu sunt genul de om care să îşi schimbe registrul lingvistic după o serie de cuvinte nepotrivite, chiar dacă le scrii despre mine în văzul tuturor.
Îmi pare rău.
Te respect ca blogger dar nu şi ca om.
Sincer îmi pare rău că s-a ajuns până aici.
.

File din zile
Căsătoria. Una caldă, una rece.
"Tu cum îţi vezi nunta?" - întrebare primită într-un mesaj pe Facebook.
Nu o vad încă. M-am temut dintotdeauna să mă gândesc la ea, la ziua nunţii. Nu te temi că, în momentul în care te vei duce undeva să faci câteva poze pentru albumul foto, se va murdări de iarbă rochia? Sau că te vei atinge de ceva, o vei agăţa sau alte chestii?
Văd nunta ca pe ziua cea mai nerelaxată, ziua în care trebuie să păşesc doar pe asfalt drept, fără denivelări, fără să risc să îmi cufund tocul în vreo gaură din asfaltul românesc care să-mi facă tocul să se zgârie sau, mai rău, să se rupă, iar rochia să se agaţe în partea de jos. Nu.
Când mă gândesc la nuntă mă gândesc la cuvintele: perfect, scorţos, futurist. Toate într-o fuziune demnă de invidiat. Mă gândesc la lecţii de dans cu câteva luni înainte, mă gândesc la tortul perfect şi buchetul perfect. Rochia, evident, perfectă. La nunta mea vreau să fiu regină, nu prinţesă. Vreau să încep un nou capitol din viaţa mea cu forţe proaspete şi gânduri bune insuflate de o atmosferă perfectă dar rece. Vreau aranjamente futuriste. Vreau crini imperiali şi lalele albe la mese. Vreau cele mai neobişnuite mărturii. Şi... dacă ne vom permite, vreau o pereche de pantofi Nicholas Kirkwood.
Observi, cuvântul perfect se repetă. Asta mă face să cred că nunta mea nu va avea loc.
Trei rochii care îmi plac, exact în ordinea în care le-am aşezat:
...și pantofi
Căsătoria.
Trebuie să hoinăreşti înainte de asta (chiar dacă nu plănuieşti să te căsătoreşti vreodată, tot trebuie să hoinăreşti). Trebuie să-ţi pierzi capul ca mai târziu să nu existe frustrări. Trebuie să dansezi pe masă sau pe bar, trebuie să bei, să ţipi pe stradă dimineaţa în drum spre casă, trebuie să faci multe înainte de căsătorie.
Căsătoria e moartea pasiunii. Trebuia abolita cu mulţi ani în urmă.
Eu... militez pentru libertate. Întreabă-i pe cei căsătoriţi dacă ar mai face încă o dată acest pas. Nu mulţi vor răspunde afirmativ. Dar ştii... Vreau să greşesc şi eu cândva, chiar dacă mai târziu probabil o să trec printr-un divorţ urât.
Închei cu o idee dintr-un text pe care l-am citit în urmă cu ceva timp pe profilul de Facebook al lui Stef Sima.
"[...] se aruncă buchetul miresei, moment în care indivizii ale căror prietene stau să-l prindă ţin ghinion cu degetele de la picioare."

![]() |
| Rochiile pot fi cumpărate de pe www.Soobest.com |

| Foto DeviantArt.com |
Închei cu o idee dintr-un text pe care l-am citit în urmă cu ceva timp pe profilul de Facebook al lui Stef Sima.
"[...] se aruncă buchetul miresei, moment în care indivizii ale căror prietene stau să-l prindă ţin ghinion cu degetele de la picioare."
.
Tag:
Diverse
Ioana Radu - Locul 9 în topul bloggerilor cu cea mai mare vizibilitate - regiunea Muntenia.
Admit cu ruşine, încă de la început, că habar n-aveam că se realizează un top al bloggerilor în funcţie de regiune. Am aflat abia în seara aceasta de la Monica, prietena mea din blogosferă.
Iată câteva informaţii despre acest top de pe site-ul RevistaBiz.ro:
Acest eveniment s-a bucurat de publicitate şi din partea site-urilor PRwave.ro, Iasivezi.com şi ComunicateDePresa.ro.
Cei de la VoxPrahova.net sunt destul de cârcotaşi scriind la ei pe site "Hei, cât o fi fost şpaga să ajungi în top?". Cu toată sinceritatea, eu n-am 10 euro să-mi iau domeniu şi voi vorbiţi de şpagă. Nu-i frumos.
Nu ştiu cât de mult merit să mă aflu în acest top şi fac această afirmaţie pe baza numărului mare de bloguri foarte bune calitativ. În acelaşi timp sunt recunoscătoare pentru poziţia pe care m-am clasat. Recunosc, aş fi fost emoţionată şi să aflu că sunt în top 50 sau top 100. Este o mare realizare pentru mine, în calitate de blogger, faptul că posturile/articolele mele sunt apreciate. Voi sunteţi de vină pentru acest premiu :D pentru că mă susţineţi şi îmi sunteţi aproape chiar dacă uneori greşesc. Mă bucur mult să văd că apreciaţi acest blog care, într-un fel, este munca mea.

În cadrul evenimentului Social Media Summit ediţia de Iaşi, revista Biz a anunţat rezultatele Topului bloggerilor şi conturilor de Twitter din România, pe regiuni. Acest clasament a fost realizat de Zelist şi surprinde evoluţia blogosferei şi twittosferei din România în lunile noiembrie 2010 - ianuarie 2011.Mai multe detalii şi lista completă a clasamentului: www.RevistaBiz.ro
Acest eveniment s-a bucurat de publicitate şi din partea site-urilor PRwave.ro, Iasivezi.com şi ComunicateDePresa.ro.
Cei de la VoxPrahova.net sunt destul de cârcotaşi scriind la ei pe site "Hei, cât o fi fost şpaga să ajungi în top?". Cu toată sinceritatea, eu n-am 10 euro să-mi iau domeniu şi voi vorbiţi de şpagă. Nu-i frumos.
Nu ştiu cât de mult merit să mă aflu în acest top şi fac această afirmaţie pe baza numărului mare de bloguri foarte bune calitativ. În acelaşi timp sunt recunoscătoare pentru poziţia pe care m-am clasat. Recunosc, aş fi fost emoţionată şi să aflu că sunt în top 50 sau top 100. Este o mare realizare pentru mine, în calitate de blogger, faptul că posturile/articolele mele sunt apreciate. Voi sunteţi de vină pentru acest premiu :D pentru că mă susţineţi şi îmi sunteţi aproape chiar dacă uneori greşesc. Mă bucur mult să văd că apreciaţi acest blog care, într-un fel, este munca mea.
Tag:
Diverse,
File din zile
vineri, 4 martie 2011
Românii Au Talent! - săptămâna a III-a
Primul care a ridicat sala în picioare în seara aceasta, fiind apreciat foarte mult şi dând emoţii atât publicului cât şi juriului, a fost Orlando cu un număr de acrobaţie. Nu m-am putut uita continuu la numărul acestuia. Sunt mai fricoasă de fel.
Tutu Adrian Cristian, un tânăr care şi-a pierdut ambii părinţi de la vârsta de 14 ani şi care a renunţat la şcoală pentru a se putea întreţine, a încântat publicul cu o piesă compusă de el însuşi special pentru emisiunea "Românii Au Talent". Toţi membrii juriului l-au felicitat aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum în emisiune.
Următorul pe care l-am reţinut a fost Muneer Obaidli, un student la medicină care a interpretat piesa "Ride it" a lui Jay Sean (în clipul postat mai jos este și o poză cu ei, Muneer și Jay Sean). Mi-a plăcut în mod deosebit interpretarea acestuia însă îmi pare rău că până în acest moment nu a fost uploadat niciun video pe site-ul emisiunii.
Ioana Roxana Rotariu, fata de 13 ani care face gimnastrică de 6 ani şi jumătate, a fost o altă prezenţă care a smuls aplauze zgomotoase din partea publicului şi felicitări pe măsură de la Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre. Sincer, m-a lăsat fără cuvinte. A fost memorabilă. Jos pălăria!
Negresele vesele sau afro wannabe (adică trupa de dans Clevers) m-au umplut de entuziasm cu pofta de viaţă pe care au afişat-o iar dansul lor mi-a plăcut, pe bune că da!, mai ales că muzica a fost de cea mai bună calitate - rap! :D
Tipii care se joacă de-a beatbox-ul ar trebui să ia lecţii de la Cosmin Costache, un băiat de doar 14 ani. L-aş înfia. Pe bune că mi-a fost drag :D
Cine mi-a mai plăcut?... Tenorul Alin Stanis. Am reţinut că a studiat stomatologia şi că acum deţine o patiserie. Nu mă aşteptam, din nou, la o surpriză atât de plăcută. A ales o melodie grea pe care a interpretat-o extrem de bine şi pe care juriul a apreciat-o ţinând seama de vocea lui. Nu pot decât să-l citez pe Andi Moisescu, "mă-nclin!"
Cu siguranţă ştiţi cu toţii "It's my life" a lui Bon Jovi. O interpretare impecabilă a piesei a fost realizată de Tudor Ionuţ, un tânăr de 16 ani. Părea... timid. Mă bucur că nu s-a lăsat condus de emoţii. În acelaşi timp îmi pare rău că nu există niciun video cu el pe site-ul emisiunii. În cazul în care va apărea, voi da update acestui post.

Last Tango
Nu pentru că am vrut ci pentru că... aşa s-a nimerit să fie. Unele lucruri nu pot fi controlate. Mă trataţi raportându-vă la lungimea şi culoarea părului meu, tonalitatea vocii, volumul şi calitatea informaţiilor pe care le ofer şi a opiniilor pe care le am, a stărilor prin care trec, a pantofilor pe care-i port, regimului pe care-l ţin, bugetului care oscilează, timpului pe care nu-l am, pantalonilor negri, blogului, viciilor ş.a.m.d.
Din curiozitate, când o să-ncetaţi să mă mai trataţi raportându-vă la lucrurile astea?
Nu am sânge verde, nu mănânc scoarţă de copac şi nu zbor. Sunt un om normal.
Mă enervez când spun ceva şi-mi răstălmăciţi cuvintele de parcă opiniile mele sunt texte pe care le primiţi ca temă să le analizaţi şi reanalizaţi. Obişnuiţi-vă cu ideea că sunt prea leneşă ca să spun ceva pe ocolite, aşadar luaţi-mi cuvintele ca atare, exact în starea în care le ofer. Iar pentru zilele în care nu vorbesc clar şi folosesc prea multe metafore... nu înseamnă că ocolesc vreo idee sau că încerc să fiu subtilă, înseamnă pur şi simplu că am băut un pic mai mult. Repet, luaţi-mi cuvintele ca atare! Fără analiză de text.

Yahoo Mail Beta: nota 10+
Cel puţin aceasta-i nota pe care o primeşte de la mine pentru că:
1. D.p.d.v. al aspectului arată mult mai bine şi dispune de teme "pe bune", deci gata cu opţiunea veche prin intermediul căreia puteam schimba doar culoarea. Deşi nu sunt multe teme, eu apreciez că sunt. Mai exact sunt 12 la număr: 6 doar pe bază de culoare şi 6 pe bază de pattern (vezi imaginea de mai jos).
2. D.p.d.v. al accesibilităţii e mult mai simplu structurat. Avem 4 opţiuni deschise automat (mult mai la îndemână decât înainte): What's New, Inbox, Contacts şi Updates.
3. De asemenea panoul de control din stânga nu doar că arată mai bine ci are înbunătăţită funcţia folderului "Spam" (Filtrarea va creşte calitativ. Apreciez asta!)
Un screenshot despre cum arată Yahoo Mail Beta, pentru a vă forma oarecum o părere:
*chenarul albastru l-am adăugat pentru a ascunde titlurile mail-urilor mele care nu cred că nu erau importante iar tema "norocoasă" este cea cu nr.8 - pentru că sunt "fan" al negrului :D

Info
joi, 3 martie 2011
Anunț despre RObotzi de la echipa CreativeMonkeyz.
P.S.: Site-ul CreativeMonkeyz.com este momentan indisponibil, posibil să fi picat server-ul din cauza traficului prea mare.
Încercați puțin mai târziu. Trebuie să-și revină :D
.
Tag:
Seriale
miercuri, 2 martie 2011
P.A.R.I.S.
Tu să fii averea mea când am zero pe cecuri.
Tu să fii... Să fii... că eu sunt...
Nu e pentru toate fetele,
E doar pentru tine."
.
Tag:
Muzică
marți, 1 martie 2011
Sondaj!
Rog frumos să votați cât mai mulți dintre voi (e destul de simplu - o singură întrebare). Dacă după ce răspundeți la sondaj vreți să lăsați un comentariu detaliat despre opțiunea făcută, cu atât mai bine. Mulțumesc anticipat tuturor care vor vota!
Întrebare: Care design este mai accesibil?
Întrebare: Care design este mai accesibil?
![]() |
| Primul. Are trei coloane, toate conținând articole, și trei mini-secțiuni deasupra fiecărei coloane, acestea conținând doar câteva enunțuri din alte 3 articole. |
![]() |
| Al doilea. Are două coloane, una cu articole conținând informații, cealaltă cu articole diverse, pe teme cât mai variate, asemeni blogului. Suplimentar conține o coloană cu diverse link-uri utile. |
Tag:
Sondaje
O camelie pentru un nou anotimp
Deși stratul de zăpadă-i încă gros şi nici nu dă semne de topire, cineva mi-a spus astăzi că primăvara începe din suflet. Aşa să fie! Vă ofer astfel o camelie (pe care eu am primit-o de la draga mea Camelia via mail).
Nu sunt o iubitoare de flori. Le urăsc pe cele de ghiveci şi sunt destul de critică şi în privinţa "florilor de vază". Dar cameliile îmi plac.

Sper să nu se mai întâmple
În ultimele 12 ore a intervenit o eroare care mi-a şters contul de blogspot, acest blog neputând fi accesat. Îmi cer scuze pentru acest inconvenient şi sper să nu se mai repete.
Am reuşit să reactivez contul printr-un sms la un nr. găsit pe google. Era riscant dar am încercat şi se pare că a dat rezultate.
Nu ştiu nici acum cauza erorii şi m-am speriat destul de tare văzând cum 2 ani de muncă s-au dus pe apa sâmbetei. Voi fi mai precaută de acum înainte şi îmi voi face backup până reuşesc să fac rost de bani pentru domeniu.
Vă pup

Abonați-vă la:
Postări (Atom)