sâmbătă, 22 august 2009

Prima dată...

Am primit o provocare de la Cristina, aceea de a povesti întâmplări de care îmi aduc aminte să le fi înfăptuit pentru prima dată.

Prima dată când am minţit eram în clasa I. Dimineaţă, tocmai mă îmbrăcase mamaie să mă trimită la şcoală. Dar înainte de asta mi-a pus banii în mână şi m-a trimis la alimentară, să cumpăr ouă, porţia mea de proteine (şi colesterol) din fiecare dimineaţă. Pe drumul de întoarcere, m-am împiedicat şi le-am spart. Când am ajuns acasă m-am pus instantaneu pe plâns şi am povestit cum m-am întâlnit cu nişte băieţi care mi-au pus piedică.

Prima dată când am făcut parte dintr-o piesă de teatru, a fost la grădiniţă. Nu aveam pretenţii, mă pliam pe orice, aşa că am primit rolul pe care niciun copil nu-l vroia. Ursul.
(clik pe imagine pentru mărire)


Prima dată când am fost şmecheră a fost după primul an de grădiniţă. Am refuzat să mai fac şi grupa mare. Şi decât să mă ţină acasă un an, m-au trimis la şcoală, aveam abia 6 ani. Eram cel mai mic ghindoc de acolo şi în toate pozele învăţătorul (Pucheanu Constantin) mă punea să stau în mijloc :D
(clik pe imagine pentru mărire)



Prima dată când am fost la copcă aveam vreo 12 ani. Îmi aduc aminte că m-a trimis tata să adun crenguţe de prin împrejurimi, să facă focul să mă încălzesc. Problema e că m-am întors cu două nuiele bune de nimic. Unde era să găsesc crengi? Totul era îngheţat.
(clik pe imagine pentru mărire)


Prima dată când am citit un Eroscop aveam 17 ani.

Prima dată când m-am dat cu ruj eram la grădiniţă. Vroiam să îi plac moşului.
(clik pe imagine pentru mărire)


Prima dată când am vrut să facem bani, eu şi alţi colegi, eram prin clasa a 5-a. Ne-am dus printr-o grămadă de magazine să strângem cutii de carton goale, să le ducem la fabrica de reciclat. Se plăteau la kilogram. Din banii pe care i-am luat pe acele cutii, ne-am luat suc la tec (erau un deliciu pe vremea aia).

3 comentarii:

Cristina spunea...

Interesante primele tale dati...Favorita mea ar fi "prima dată când mi-am bătut prietenul". Sper sa nu ai palma asa de grea!!!

Boogie Man spunea...

esti asa cute in poza cu Mos Craciun :D

szeki spunea...

Prima data cand m-am sarutat....tot in clasa a 9-a....colega m-a mangaiat fiindca plangeam in ultima banca....profa de fizica imi pusese un 3 fiindca nu am fost atent la ora si nu i-am raspuns la intrebare!!!Era primul 3...iar in generala am avut o singura nota de 9,restul numai 10.
Drept multumire am condus-o acasa....mi-a zis ca s-a indragostit de vocea mea...hihihi
M-a luat de gat si s-.a apropiat de mine.....eu am inchis ochii si am strans buzele puternic..:DS:D:D. Saracuta!!...s-a prelins usor spre ureche si mi-a soptit: Deschide gurita,prostutule!!!!

Trimiteți un comentariu