Rebel sau penibil?

Linia dintre cele două este foarte subţire. Un fir fin ţesut de cel mai iscusit păianjen.
Tinerii sunt convinşi de ideea "cu cât mai mult, cu atât mai bine" deşi, de cele mai multe ori, ce-i prea mult strică. Adolescenţii cred cu tărie că a avea curajul să-şi supună, spre exemplu, părul la diferite schimbări este o dovadă a rebeliunii. Când spun schimbări mă refer la verde, albastru, roz-bonbon, roşu-englez, roşu-coral, portocaliu, violet etc.

Toate acestea le spun din proprie experienţă. Rebeliunea poate avea scăpări mai puţin plăcute. Eram în clasa a X-a când, din şaten închis, am vrut ca părul să-mi fie blond. Ceea ce a ieşit a fost... portocaliu. Plină de încredere şi convinsă că a apărea aşa era un gest rebel, am păşit înainte. La câteva săptămâni mai târziu, am adăugat hena, albastru. A fost frumos la început, până când a început să se decoloreze şi din albastru a devenit verde. Nici decolorantul nu mi-a scos definitiv hena din firul de păr, motiv pentru care a trebuit să aştept să-mi crească părul pentru a-l tunde.

Acum, de-ar fi să dau un sfat acelora care vor să fie altfel decât restul lumii, le-aş spune să ţină cont şi de părerea celor apropiaţi pentru că ştiu ei ce ştiu, indiferent că este vorba de culoarea părului, numărul de cercei (şi, mai ales, locurile), numărul de tatuaje etc.

Nu pot să spun că regret acea perioadă şi acele scăpări pentru că fiecare acţiune mi-a adus o învăţătură, dar doresc tuturor, când e vorba de aşa ceva, mai bine să înveţe din greşelile altora. E reputaţia voastră, n-o băgaţi prea adânc în joc.

Fii ieşit din comun printr-un amănunt pozitiv!



Cât despre independenţă, cea adevărată nu seamănă (nici pe departe) cu cea la care ne gândim cu toţii în perioada şcolii şi a liceului, poate nici chiar în perioada facultăţii. Nu degeaba se spune "ai grijă ce-ţi doreşti că se poate îndeplini".

Continuăm să mergem pe stradă şi să ne zgâriem privirile de excese. Nu e deloc plăcut. Aviz amatorilor care încă mai cred în ideea "cu cât mai mult, cu atât mai bine"!
Total eronat.
Ştim că nu este uşor să nu calci strâmb. "Nici prea prea, nici foarte foarte" ne sună destul de cunoscut. Oare această zicală să existe degeaba? (întrebare retorică)