duminică, 27 decembrie 2009

Soluţii antimahmureală

Pentru că vine revelionul şi sunt convinsă că majoritatea consumaţi alcool, iată câteva trucuri care pot fi de folos în dimineaţa de după:

  • Lichide
    Dar nu orice fel! Evită cafeaua sau băuturile cu cofeină (pentru că duc la deshidratare), precum şi băuturile carbogazoase (chiar dacă, iniţial, produc o scădere a stării de greaţă). Bea apă, zeamă de varză, suc de roşii sau de lămâie ori citrice combinate. Şi mai bună (asta, în cazul în care greaţa nu e chiar atât de pronunţată) este o farfurie cu cirbă acră. Dacă nu, fructele şi legumele proaspete sunt bune pentru că refac necesarul de proteine şi minerale. Ori iaurtul, excelent în refacerea acidităţii gastrice.
  • Somn
    Face foarte bine pentru că în decursul lui se refac celulele hepatice, readucând ficatul la forma sa optică. Cel mai bun lucru care trebuie să se regăsească pe noptiera mahmurului este... tot apa!Ştiu, se spune că te îmbeţi la loc dacă bei apă după alcool, dar apa reduce alte efecte mult mai devastatoare pentru organism. E de ajutor şi dacă beţi apă încă din timpul consumului de alcool.
  • Tinctura de propolis
    Este un produs 100% natural. 50 de picături din această tinctură în 100 ml de apă rece trezesc din beţie şi calmează durerile de stomac şi stările de greaţă. Ideea e s-o aveţi în casă...
Sursa: Sănătatea de azi, p.79

6 comentarii:

Miţă spunea...

Cea mai buna solutie anti-mahmureala e sa continui sa bei. Un shot imediat dupa ce te-ai trezit te pune pe picioare.

Ioana Radu spunea...

@Mitza
Cui pe cui se scoate. Dar soluţia asta nu dă rezultate la toată lumea.

Anonim spunea...

trebuia sa publici asta de ieri :)) ... pt ca eu am fost ieri toata ziua mahmur ... si la mn nu a tinut faza cu ciorba acra sau cu portocalele ... portocala cel mutin nu am reusit sa manac decat o felie ... ciorba a intarat o farfurie :))

Boogie Bubble spunea...

Are dreptate Mitza. :)))

Cristina spunea...

O solutie buna ar fi si bautul unui paharel de ou crud.
Totusi somnul ramane cel mai bun remediu!!!

OMU NEGRU spunea...

otet...e acid si dilueaza alcoolu in sange...orice e acru in general (bors)...apa face mai mult rau...(profa de chimie cu teoria, omu negru cu practica toata facultatea)

Trimiteți un comentariu