joi, 4 februarie 2010

Şi dacă se uită după altele?!

Problema aici este de încredere, uneori de bun simţ.
Dacă ai încredere în el, fii fericită căci pe tine te ţine de mână. Nu e cazul să fii isterică sau să-i faci o criză.
Şi eu mă uit pe stradă după alţii, uneori şi după altele. Ştiu să apreciez frumosul iar asta nu înseamnă că nu respect persoana de lângă mine.
Până la urmă, află că toţi se uită după altele pe stradă. Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place!
Ar trebui să vă mai relaxaţi şi să aveţi mai multă încredere, atât în voi cât şi în ei, cei de lângă voi.
Cât despre partea cu bunul simţ, pe care am precizat-o la început, asta înseamnă ca ei să se abţină din a mai face precum animalele pe stradă. Cred că partea asta ţine de cei şapte ani de acasă.

P.S.: Chiar dacă îi impui să nu se mai uite la altele, crezi că te va asculta? Nici eu nu te-aş asculta. Unele femei sunt bucăţele rupte din Rai.

8 comentarii:

CORA spunea...

Perfect de acord cu tine! Sa se uite, asta inseamna ca inca are toate simturile functionabile. In fond, si noi, femeile, aruncam cate un ochi dupa unul, altul, numai ca noi o facem mai discret.
Ceea ce deranjeaza pe unele femei este faptul ca in spatele privirii se ascunde si o dorinta...
In fine, si dupa noi se uita alti barbati, nu?

Ioana Radu spunea...

@Cora
Corect!

Monica spunea...

sunt de acord cu tine. la faza cu increderea, daca sa uita dupa alta, asta nu inseamna ca s-a si culcat cu ea. sa fim seriosi. si eu ma uit dupa altii, cand sunt imbracati bine:)):))

eu merg pe principiul, ca daca tu ca femeie ai incredere in tine si stii foarte bine ca nu e nevoie sa ii spui nu te uita dupa una sau dupa alta ca tu esti femeia care ii poate da lui totul. daca stima de sine e egal cu zero, normal ca ai o parere proasta despre tine nici nu ai credinta aceea ca tu poti fi femeia lui, doar tu..si evident ca la un moment dat i se ia de o pesimista...totul tine de tine ca femeie si toti se uita dupa altele...e in natura umana asta!

Mihaela Pojogu spunea...

.. devine o problema, atunci cand privitul e insotit de gesturi, iar marlani sunt multi ..

Cat despre partenerul meu, nu ma deranjeaza ca se uita, e discret, deseori analizam tinutele oamenilor(femei si barbati), ne amuzam sau mai invatam cate ceva :)

* Apropo, ai fost nominalizata:
Blogul cu cel mai mult umor: Terra

Anonim spunea...

bv bv! :*
normal ca daca e misto trebuie sa te uiti:sti tu chesti aia:"eu nu vreau,dar animalu din mine" :))
tuturor ne place frumosu asa ca e normal sa ne si uitam dupa el,doar s-o faci finut ca sa nu se simta prost persoana de langa tine!:P

Cristina spunea...

De acord cu tine, cu o singura conditie: o privire nevinovata nu face rau nimanui, aici ma refer la ambele parti, insa cand privitul e insotit de fluieraturi, gesturi de tot felul nu mai este tocmai ok.
Mi-a placut concluzia!
@Offtopic: Te asteapta o leapsa!

Antiignorantu spunea...

pai intorc capul sa vada daca femeile , familia lor nu sunt amenintate de bombe PSIHOLOGICE ca acelea:)

Alina spunea...

atat timp cat doar se uita e ok. uneori chiar eu ii arat prietenului meu cate o tipa buna pe strada.

Trimiteți un comentariu