luni, 1 martie 2010

Câştigătorii concursului "Până la lăsarea serii"

1. Marius Arsene
2. Andreea Ion
_________________________


1. Marius Arsene

O săptămână din viaţa unui tânăr profesor de liceu.
Personaj: Suiram.

Lunea este ziua pe care o urăşte cel mai mult. Din întreaga săptămână. Ziua care îi dă cele mai mari bătăi de cap pentru că este începutul săptămânii. Iar pentru el începutul întotdeauna este cel mai greu. Jumătate din zi îi ia doar pentru a face duş, ochii mari şi a se opri din căscat. Seara îşi revine, redevine vioi şi ochii încep a-i sclipi din nou. Are un tic, în fiecare luni seară... îşi aranjează mereu "aromele", astfel încât toate să fie la locul lor. Iese pe uşă atunci când melodia telefonului său, "You’re in the army now", se aude. “Stand up and fight” sunt primele cuvinte ale refrenului. Asta face şi el. Din parcare o maşină îi dă flashuri, sunt prietenii lui, Xela şi Ucseg. Se urcă elegant şi de fiecare dată zâmbeşte. După trei ture de oraş cu maşina se hotărăsc asupra unui local. Din afara oraşului. Seara se încheie acolo, printre beri, ţigări şi râsete.

Dimineaţa următoare, marţi, nu îl lasă să stea în pat mai mult de ora 09.00. Ştie că trebuie să vină pe la el Anita. Anita are 17 ani şi este elevă eminentă la un liceu de renume din oraş. Marţea ea are orele cele mai uşoare şi intră la 12.00 iar Suiram este, ca de obicei, acasă. Anita îşi face mereu apariţia în jurul orei 10. Niciodată nu a venit mai târziu pentru că liceul ei este la cinci minute de apartamentul lui Suiram. Acesta o priveşte mereu de la balconul său pe Anita cum vine zâmbind şi făcându-i de fiecare dată cu mâna. De cele mai multe ori petrec împreună doar două ore. Dar uneori stau şi cinci. De fiecare dată când pleacă Anita îi cere lui Suiram o ţigară, din care aceasta trage cu poftă trei fumuri, după care o aruncă. Suiram nu poate pricepe de ce Anita trage doar trei fumuri. Iar Anita nu vrea să îi spună. De fiecare dată Suiram îşi pregăteşte cursurile pentru şcoală, care încep la ora 15, cu această întrebare în gând. Suiram este profesor în comunicare şi predă această materie în trei licee. Ajunge seara acasă, epuizat de comunicare, dă drumul la muzică, îşi lasă hainele pe canapea şi se refugiază în duş.

Miercurea orarul lui este infernal. Cursuri de la 08.00 la 16.00. Niciodată nu ajunge acasă mai devreme de 18.00. Întotdeauna găseşte că trebuie să mai facă ceva. Xela îl aşteptă în parcare exasperat de fiecare dată. Pentru că joia Suiram are program lejer, profită la maxim de fiecare miercuri seară. După un duş rapid pleacă cu Xela după Ucseg. Iar toţi trei în "Gorra", clubul lor preferat. De la intrare Suiram se simte ca în Paradis. "Gorra" este a doua lui casă. Se aşează pe canapeaua mereu rezervată pentru ei iar oboseala dispare ca prin minune. Fetele dezbracate care dansează în faţa lui îi încântă privirea şi-i trezesc toate simţurile. Muzica este atât de tare încât nu-şi mai aude nici propriile gânduri. Băutura, femeile şi prafurile fine îi zdrobesc creierii de plăcere.

Joia se trezueşte cu o deja obişnuită durere de cap. Aruncă o privire în dreapta s-o vadă pe fata care încă se mai află între cearceafurile lui. Uneori este Sabrina, alteori este Milena. Ambele dansatoare în "Gorra". Coboară din pat iar primul lucru pe care îl face este să şteargă măsuţa din sticlă afumată de urmele albe de praf. Revine de fiecare dată în pat pentru încă cinci minute. Cursurile sunt lejere, de la 16.00 la 18.00. Are timp s-o lase acasă pe Sabrina sau pe Milena. Câteodată le lasă pe ambele. După cursuri se opreşte la Ucseg la job şi merg amândoi la mercatto pentru cumpărături. Întotdeauna îşi povestesc cum a fost noaptea de dinainte.

Vineri trebuie să fie elegant. Are cursuri la liceul Anitei. Liceu de fiţe cu elevi deosebiţi. Mama Anitei este directoare. Suiram adoră sacourile iar asta îl face ca întotdeauna să arate impecabil. Are un ritual al lui în fiecare vineri când se îmbracă. Niciodată cu aceeaşi cămaşă. Anita îl priveşte pofticios la fiecare oră agintându-l mereu, mereu, mereu. Dorind-o cu nebunie în fiecare clipă a acelei ore. Dar reuşeşte să se abţină de fiecare dată. Seara renunţă la sacou şi cămaşă şi fuge la sală pentru a juca fotbal. Târziu în noapte ajunge acasă.

Sâmbăta începe mereu la fel. Se trezeşte la 12.00 iar apoi îşi aranjează hainele pentru seară. Are prostul obicei de a le scoate pe toate. Aranjatul lor la loc durează mai mult decât timpul în care se hotărăşte asupra ţinutei. Telefonul îi sună cam la fiecare sfert de oră. Nimeni nu are habar unde să meargă iar Suiram le spune mereu acelaşi lucru : « hotărâţi voi unde vreţi, eu merg peste tot. » În niciun weekend nu se duce în acelaşi loc. Principala ţinţă sunt cluburile, iar în ţară sunt cu miile. Mai devreme sau mai târziu le va bifa pe toate. Singura lui grijă sunt prafurile de care nu se poate lipsi.

Duminca este contopită cu sâmbăta. De cele mai multe ori nici nu mai ştie ce zi e, sâmbătă sau duminică. Se trezeşte aflându-se în diferite camere. Unele de hotel, altele simple camere de apartament necunoscute. Îi place să se prezinte fetelor pe care le întâlneşte ba în pat, ba pe jos, ba pe vreo canapea. "Suiram, profesor în comunicare." iar zâmbetul buimac îi însoţeşte fiecare cuvânt. Până la 20.00 ştie că trebuie să fie acasă. Mai trece câte o oră, două pe la părinţii lui să vadă ce mai fac iar apoi fuge la el. Nu mai face nici duş, doar doarme.


2. Andreea Ion

Era acolo în fiecare duminică. Şi nu numai, era acolo în fiecare zi pentru că nu se putea mişca. Zorii dimineţii îl prindeau mereu cu cartea de rugăciuni în mână şi tot atât de nemişcat îl găsea şi amurgul. Acolo, în fundul grădinii, la sfârşitul potecii mărginită de pietre albe stătea bătrânul călugăr de ipsos. Niciodată nu îmbătrânea pentru că se născuse bătrân.

Îşi petrecea fiecare clipă din viaţă ascultând orice i se oferea, împărtăşea orice fericire sau tristeţe şi prindea viaţă cu fiecare tremur de inimă îndrăgostită. Blândeţea de pe chip era caracteristică unui înger, şi fiecare vizitator parcă i se închina atunci când îl vedea. Puţini erau cei care îi simţeau spiritul ascuţit de demon. Îşi petrecea viaţa bucurându-se de fiecare rază de soare sau de fiecare furtună care promitea să îl mişte din loc. Îi era dor să trăiască cotidianul şi ducea lipsa paşilor mărunţi şi repezi pe care de altfel niciodată nu îi cunoscuse dar îi auzise şi văzuse mereu când oamenii veneau la plimbare.

O singură dată se întâmplase ca o tânără să îi vorbească şi de atunci nu mai avea linişte. Nu credea că, acolo, în lumea aceea atât de simplă există şi oameni care nu ignoră lucrurile neînsufleţite şi se poartă cu ele ca şi cum ar simţi şi trăi totodată. De atunci şi-a dorit să se spargă, da, să se spargă în cât mai multe bucăţi şi să poată călătorii cu fiecare parte din el. Îşi imagina că la prima furtună va fi zdrobit şi tot ce aştepta era să fie mutat de acolo, trăia cu speranţa să o găsească pe tânăra care îi vorbise. Acest eveniment s-a lăsat mai mult de un secol aşteptat în care bătrânul nostru nu a încetat să spere.

Într-o bună zi oamenii veniră să îl mute. Se pare că bătrânul călugăr de ipsos cu tot cu cartea lui de rugăciuni nu mai era la modă acum în noul secol ce strălucea în speranţele oamenilor preocupaţi de industrie şi economie despre care personajul nostru nu ştia nimic, el visa la tânăra lui. Poate că atâtea speranţe avea că nu îşi putea da seama că tânăra nu mai era de mult tânără, poate că nici măcar firicele de cenuşă nu mai existau din ea.
Când statuia fu smulsă din ciment, bătrânul parcă simţii fiori de fericire. În sfârşit era liber; acum putea visa, nu îşi dădea seama că era la mâna unor smintiţi care în cel mai rău caz îl vor arunca la gunoi...


P.S.: Câştigătorii sunt rugaţi să trimită un mail în care să specifice adresa de livrare a coletului.

1 comentarii:

Monica spunea...

felicitri:)

Trimiteți un comentariu