În ceea ce priveşte Radio Whisper, înţeleg că fondatorii vor să strângă cât mai mulţi ascultători. Radio-ul, la fel ca şi televiziunea, fără audienţă este sinonim cu zero. O muncă depusă de pomană.
Vlad este o persoană care se ocupă de promovarea Radio Whisper (cred). Şi mai tind să cred că nu este specializat în aşa ceva şi, chiar şi fără specializare, nu deţine nici informaţiile necesare pentru punerea pe picioare a unei publicităţi care să prindă. Acesta trimite acelaşi mesaj tuturor (deşi formula de adresare este la persoana a doua, singular). El afirmă că nu este un mesaj de tip spam pentru că nu menţionează adresa radio-ului în discuţie.
Stimate domnule Vlad,
După ce dumneavoastră mi-aţi înaintat acest mail:
clik pe imagine pentru mărire
...eu v-am răspuns pe aceeaşi cale (mail) şi am pus sub semnul întrebării câteva aspecte:clik pe imagine pentru mărire
Acestea fiind spuse, nici măcar în ziua de azi (două săptămâni de când v-am scris) nu am primit un răspuns. Poate că acest fapt se datorează cuibului de muşte care vă invadează căciula (referire la vorba "a te simţi cu musca pe căciulă").
Un amănunt de care ar trebui să se ţină cont pe viitor este că cei ce nu se pricep să facă publicitate ar trebui să apeleze la un PR-ist bun (persoană ce se ocupă de publicitate).
Câteva aspecte care m-au deranjat sunt:
1. Formula de adresare: "Salut!"În primul rând vârsta mea vă este necunoscută iar în al doilea rând nu suntem tovarăşi. Eu zic să nu ne tragem de şireturi şi să folosim acel clasic "Bună ziua".
2. Formula de recomandare: "Mă numesc Vlad şi sunt de la Radio Whisper."
Iar eu mă numesc Terra şi sunt de la Pucioasa (o localitate din Dâmboviţa). Ce-i asta? Ce-i aici? Suntem la piaţă? Cred că mesajul ar fi trebuit să sune astfel: "Mă numesc Vlad Popescu şi sunt colaborator la Radio Whisper."
Când vă recomandaţi într-un mesaj formal folosiţi numele întreg şi, dacă este vorba de un loc de muncă, specificaţi funcţia. Nici eu şi nici alţi cititori nu avem de unde să ştim dacă ne scrie directorul de la radio sau femeia de servici.
3. Gogoşile moca: "Felicitări pentru blog chiar este frumos. Încep să îl citesc cu drag."
Serios? Câte articole de pe acest blog ai citit?
Nici măcar nu te-ai obosit să afli că există o secţiune specială pentru off topic-uri şi acelaşi mesaj ce mi-a fost "copi-peist-uit" pe mail, l-am primit şi pe blog la una dintre postări.
4. Au, limba română!: "Noi cei de aici de la radio whisper promovam articole la diversi bloggeri si astazi am promovat un articol de-al tau am spus si sursa de unde vine articol am deschis si un subiect pe acest articol"
Fir-ar mama ei de limbă maternă!
"promovăm articole de la diverşi bloggeri" - păpăm cuvinte?
"astăzi am promovat un articol de-al tău, am pus şi sursa de unde vine, am deschis şi un subiect" - virgulele au gust de ciocolată sau sunt consistente şi ţin de foame?
"sursa de unde vine articolul" - şi articolele hotârâte ţin de foame?
5. "vrem sa luam interviu la multi bloggeri, sa vedem cum gandesc"
Eu zic să începeţi prin a citi blogurile noastre. E un pas important în a vedea cum gândim. Greşesc?
6. "vrem sa facem o treaba mare si fara tine si fara bloggeri nu putem de asta trebuie sa ne ajutam unul pe altu"
"fără tine şi fără bloggeri" - Dar eu ce sunt?... Corect ar fi "fără tine şi fără alţi bloggeri".
"trebuie să ne ajutăm unul pe altul" - Trecând peste ultima literă ce a avut plăcerea să fie adăugată de mine, am o întrebare: Ne ajutăm unul pe altul pentru ce? Adică blogerii vă ajută cu audienţa dar Radio Whisper cu ce îi ajută pe bloggeri?... printre copaci, bing bang, era un radio, bing bang, ce vindea gogoşi, bing bang...
7. "Suntem Respectosi,ajutam unde este nevoie si am dori sa vorbim"
Se scrie "respectuoşi" iar respectul trebuia să-l simt din modul de adresare însă am fost surprinsă (deloc păcut) că sunt tutuită. Nu-mi amintesc să ne fi întâlnit vreodată la o bere sau să fi schimbat vreodată două vorbe.
"ajutăm unde este nevoie" - Spitale de copii, centre de bătrâni, donaţii de sânge... şi lista rămâne deschisă. Ştiu că nu la astfel de ajutor vă refereaţi însă trebuie să fiţi mai atent data viitoare când formulaţi o idee, s-ar putea să fie nevoie de câteva detalii (de exemplu tipul de ajutor pe care-l oferiţi).
"am dori să vorbim" - Da? V-am trimis un mail acum două săptămâni şi încă nu am primit răspunsul. Aşa doriţi dumneavoastră să vorbiţi? :)
8. "mai schimbam o vorba,o ideie etc si suntem alaturi de tine si la bine si la rau"
Serios? Când o să sufăr un accident o să fiţi alături de mine financiar sau măcar o să veniţi să mă vizitaţi după operaţie? Sau suntem alături doar la bine? (în circumstanţa în care dumneavoastră alergaţi după promovarea pe care aş fi capabilă să o ofer).
P.S.: eu nu ştiu să schimb o ideie. Se schimbă ca becul sau ca şosetele?
9. "Avem nevoie de oameni in radio sa fim cati mai multi"
Să fiţi câţi mai mulţi?
Dacă "i"-ul era pe tastatură lângă "t", mai înţelegeam, intra la greşeală din cauza tastării în grabă. Însă în cazul de faţă nu înţeleg.
10. "cred ca ai un talent aparte si poate ai vrea sa ne ajuti in domeniul care iti place tie"
Da? Ce talent am? Mi l-aţi descoperit când NU mi-aţi citit blogul? :)
Şi dacă vreau să vă ajut iar domeniul care-mi place mie este cel farmaceutic, cum aş putea să vă ajut?
11. "Nu am scris site-ul sa nu zici ca facem spam e un mesaj adevarat si gandim inainte de-a scrie!"
"gândim înainte de a scrie" este vreo metaforă?
Nu sunt răutăcioasă. Aş fi ocolit mesajul de promovare de la Radio Whisper dacă acesta nu s-ar fi repetat, n-ar fi fost plin de greşeli şi postat pe cât mai multe bloguri (ca şi comentariu off topic).
Ca dovadă că nu sunt singura deranjată de mesajul domnului Vlad, câţiva dintre cititorii mei au avut câte ceva de zis:
Omuldelamunte: Cauza voastră o fi ea nobilă la Radio Whisper, dar cu asemenea greşeli de ortografie şi mai ales de exprimare nu ştiu ce fel de adepţi ai să culegi. Dacă vrei să fii om de radio cere sfatul unui profesionist care să-ţi îndrepte frazele pe făgaşul corect al limbii române.
Este mare păcat ca o astfel de cauză să fie susţinută cu un astfel de text manifest...
Sfântu' Simon: Astfel am descoperit şi fraza zilei, ce zic eu a zilei, a secolului poate, citez: "Avem în vedere să facem o treabă mare ..." :D , două cuvinte îmi vin în cap: "yeack" şi "pro-fund frate".
În concluzie ne declarăm pro-fund impresionaţi de mesajul de promovare.
Toate cele bune!
©d-ra Terra Ioana Radu
.
60 comentarii:
Poate ca-s deficitari la capitolul comunicare si PR-ul lor e nepotu' patronului...
Inteleg acum si partea cu greselile de exprimare, inteleg si atitudinea corecta de grammar nazi da' nu stiu daca era cazu' sa fii chiar atat de vehementa ;)
Mai mult ca sigur sunt noi pe piata, sunt mici si inca nu stiu lucruri. Nici noi nu ne-am nascut invatati si cel putin din punctul meu de vedere, n-am fost pusi la zid. :)
Nu contest faptul ca au folosit o abordare gresita si faptul ca gramatica e un must-have in cadrul comunicarilor de orice fel. In special daca vrei sa obtii un parteneriat sau o colaborare. Din punctul asta de vedere, iti dau dreptate :)
Chestii de astea au primit mulţi. Trust me.
Chiar am văzut mai dimineaţă comentariul omului şi vroiam să comentez pe tema asta, dar...
Eu înclin spre SPAM.
@Raka
Lăsând la o parte gramatica, m-a deranjat mult că au dat acelaşi mesaj tuturor şi conţine minciuni, multe minciuni. Dacă erau doar simple greşeli, treceam cu vederea. Dar am primit de două ori mesajul lor însă niciodată răspuns la mail-ul pe care l-am livrat.
pai mai mult de PR fail n-as prea avea ce zice. Practic se incadreaza la vorba aia cu "culegi ceea ce semeni" ;)
Daca nu pot sa se-ndrepte spre o atitudine de comunicare directa si personalizata, e spre pierderea lor, la urma urmei, si pana n-o sa bage asta la cap, evident ca vor suferi in tacere :)
>:) eu am scapat :D
...nu e problema.. eu nici nu mai comentez!!..acum 2 luni in urma.. ma contactat ..unu de la radio whisper ..(ca aveam pingboxul messenger in prima pagina!!) si .. mi-a zis de schimb de link... si sa ii pun banner.... si l-am facut!!!.. eu am pus pe amandoua.. dar la ei , nu m-am mai vazut !! de ce??.. nu mai zic ca au doua site-uri!! .com si .ro dar in nici unul nu era link-ul meu! cum era normal, i-am eliminat si eu....si nu ma mai intereseaza sa mai schimb nimic!
acum cateva zile... mi-am lasat si mie acest comentariu!!... in plus... am vazut ca nici acel "blog" nu exista!
personal... gramatica nu ma intereseaza... ca si eu poate scriu aiurea din neatentie... dar continutul mesajului e chiar fara valoare!!
eu is mai practic!..merg pe fapte!!... pt ca stiu ca cuvintele "zboara"!
@Black Angel
Sunt neserioşi. Am subliniat şi amănuntul acesta dincolo de greşelile de scriere.
Sunt la fel ca parlamentarii. Promit multe.
:) Si te mai plangeai ca nu ai haz ... nu am vazut pe cineva sa "lucreze mai metodic" ca tine. O "desfintare" punct cu punct as putea spune. Felicitari! >:D Ai lucrat aproape chirurgical.
Cred ca e suficient, sa nu ti se urce la cap apoi :D
Mult spor!
@Sfântu' Simon
;;);;) cred că deja se urcă la cap tot ce-mi spui :D
De! e vina ta că ştii să faci complimente în maniera în care îmi e cel mai uşor să le înţeleg.
Te îmbrăţişez!
hmmmmmm....nici mie nu mi-au raspuns:)):)):))
scris frumos articolul asta;))
buuun!:D
inca ceva... cu toate ca nu sunt nici pro nici contra.... chestia cu "Radio Whisper (anti-manele)" ..demonstreaza mult !!!! faptul ca .... profesionalitatea o au sub talpi!!
Si eu am primit de 2 ori acest comentariu. L-am sters de fiecare data, pentru ca pe site-ul radio whisper nu apare niciun "vlad" si pentru ca l-am vazut la multe persoane din lista mea de bloguri. Mi-e greu sa cred ca la un radio se citesc articole de frumusete (cum ar fi fost cazul, daca as fi luat in serios comentariul acesta) si mi-e greu sa cred ca un radio se bazeaza pe bannerul pus pe blog-ul meu.
eu am ignorat total...e atat de lingusator scris incat ma lasa cu o reactie de big no! (restu gramatica si copy paste nici nu le mai iau in calcul)
owned.. :))
@Nevinovat
Ma intreb cati blogeri au scapat de mesaj :))
Eu nu am scapat. L-am primit aseara.Or mai urma?!
Am citit articolul tau si ai dreptate, insa nu inteleg de ce a trebuit sa se dezvolte o adevarata discutie impotriva lor. Sa nu credeti ca le iau apararea, ptr. ca sunt si eu unul dinre cei care au primit mesajul. Fie el SPAM, daca nu te intereseaza, il ignori. Apoi, daca baietii sunt evident la inceput, fara experienta in a promova, de ce sa nu le acordam un sprijin (ii vizez doar pe cei care au timpul necesar si chef) sau daca ne credem mult mai buni si mai experimentati decat ei, ii lasam in pace si ne vedem de treaba, nu ne dam cu parerea de cat sunt de "varza".
@Razzvy
Am ignorat prima data spam-ul facut. Dar cand am primit a doua oara mesajul, mi s-a parut o chestie de obraz. Ar fi putut sa tina evidenta cui au trimis si cui nu, macar sa nu faca greseala de a trimite de mai multe ori aceleiasi persoane.
Am primit si eu mesajul astazi. In conditiile in care ultimul meu articol pe blog e scris in noiembrie anul trecut! Pana sa-mi dau seama ca suna prea bine ca sa fie adevarat, am avut si eu un moment de incantare. Noroc cu Google si cu acest blog, care m-au trezit la realitate :D
@d-ra Terra Radu
Ai dreptate, asta e partea lor de vina. In sfarsit, baietii vor sa-si promoveze radioul si am gasit un blog in care autorul chiar spunea ca a inceput emisiunea in cauza si ca o sa mai urmeze si altele.
PS: E adevarat ca nici eu nu am mai primit nici un msg de la ei dupa ce le-am raspuns prima data:)
@Razzvy
Si partea cu raspunsul m-a cam deranjat. Stiu, eu vad doar partea plina a paharului :D
Dar nu cred ca dura mai mult de 5 minute sa dea un reply mail-ului meu, al tau si al celorlalti care le-au scris.
Felicitari cu blogul si cu postul asta. Am primit si eu mesaj de la ei si dupa un Google scurt am ajuns aici.
Mesajul a fost conceput mai bine la mine, insa greseala de data asta a fost ca l-au bagat la comentarii spam in loc sa trimita formularul de contact. Sunt curios daca imi raspund la mail.
Da, am primit si eu acelasi lucru. Si am zis sa verific pe Google mai intai...si bine am facut :)
si eu l`am primit dar din fericire nu l`am bagat in seama
Eu zic sa nu te inervezi prea tare ca nu are rost...acelasi lucru l-am primit si eu in ultima mea postare a unui videoclip de pe youtube "Pianist", si cum nu ar fi de ajuns 1 comentariu am primit 3, dar am aprobat unul cu gandul sa dezbat subiectul lor de idioti pe blog...m-am lasat pagubas vazand ca ai facut tu acest lucru.
Oricum, inca ceva...daca te uiti cum am primit eu comentariul se pare ca au invatat ceva...fraza incepe cu "Buna ziua" ;))) + corectari si alte formulari...
@Dr.Cipry
E bună şi schimbarea aceasta decât deloc. Mai au însă de lucrat la partea cu spam-ul.
@Terra
Am primit si eu spamul de la ei. Cred ca au tinut cont de feedback-ul tau. :)) Cel putin au schimbat "Salut!" cu "Buna ziua!". Au mai schimbat pe alocuri cate cuvinte, dar au pastrat greseli gramaticale.
"Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!"
@Ciprian
E bine ca sunt deschisi schimbarilor spre bine si nu spre rau. Exista un viitor (nu stiu daca cel apropiat) in care vor avea un mesaj mai solid si fara puerila mentionare ca, intr-adevar, este un mesaj spam ("cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam"). Cred ca cel mai indicat ar fi fost sa citeasca doua-trei articole ale fiecarui bloger caruia i se adreseaza (articolele sa fie din luni diferite si, preferabil, sa nu le aleaga pe cele mai scurte) iar in momentul adresarii sa faca referire la ceea ce a citit, astfel dand dovada de interes asupra blogului. Oricum, ma bucur ca lucrurile incep sa se indrepte cat de cat in acel mesaj spam. Sunt pe drumul cel bun. Asta nu poate decat sa ne bucure pe noi, toti cei care am fost si suntem partasi la mesajele celor de la Radio Whisper.
Si eu l-am primit in acelasi format ca si Ciprian... tot astazi... si eu am dat un search pe google sa aflu mai multe si am ajuns pe blog-ul tau. Vorba aia: tot raul inspre bine :)) Eu cu siguranta te voi citi cu drag :)
cred ca nu a scapat nici un blogger de fascinatia lui vlad pentru bloggeri si postarile lor din blog. Si eu l-am primit azi, bineinteles ca, in aceeasi forma prezentata ca si a voastra. Chiar ma gandeam ca acest vlad este un eventual descoperitor de talente. Intr-adevar, noroc cu aceasta initiativa de a-i demasca, deoarece tentatia de a-i contacta a existat. Si, inca o data imi dau seama de neseriozitatea lor, deoarece am primit mesajul "spam", nu ca ar fi spam :), pe blogul meu redactat in limba engleza. Eventual, au promovat un articol peste hotare :)) De aceea, si-au dat seama de originalitatea articolelor mele :))
@Anca Vrinceanu
De buba asta nu aflasem pana acum. Multumim ca ne-ai informat. Se pare ca descoperim o gramada de bug-uri in mesajul de promovare. Pacat de oamenii care muncesc la acel radio si care sunt privati de audienta doar pentru ca nu au ales un PR-ist competent. Dar, dupa cum bine stim, se intampla si la case mai mari.
Si eu am primit azi un mesaj de la ei .Identic cu al vostru...ce sa zic...prima oara chiar ma bucuram ,apoi m-am interesat de ei si chiar sunt neseriosi .Mai ales ca am vazut la cati le-a trimis acelasi mesaj...patetic...anyway...cam atat am avut de zis...sa fie sanatosi!:)
Am primit acest mesaj insa cu corecturile de rigoare, deci era corect formulat si dadea o nota de credibilitate. Dand un search pe google, am dat de voi si m-a amuzat mult situatia ;))
Si eu am primit acerst mesaj chiar ieri. Cautand pe net mai multe date despre acest radio, am gasit si blogul tau. Iti dau dreptate, cand scrii cuiva necunoscut ai grija cum te adresezi si sa nu faci greseli gramaticale. Eu nu o sa-i dau curs invitatiei, consider ca nu a vrut altceva decat sa-si faca reclama.
Toate cele bune!
da si eu am primit acelasi mesaj.si am mai primit unul de la un tip care era ceva asemanator,si nu prea am bagat in seama ce zice-a el acolo.........oricum felicitari pentru blog .este interesant... o zi buna
@Bulimej Robert
Multumesc pentru aprecieri. Daca ti-a placut blogul, sper ca pe viitor imi vei mai face vizite. O dupamiaza frumoasa iti doresc >:D<
e interesanta discutia de aici. si eu am primit comentariul asta, dar spre deosebire de multi de aici am avut ocazia sa mi se raspunda de doua ori la mail (si nu, nu a fort spam mailul) si tocmai am discutat pe messenger. chiar i-am indicat si articolul asta sa vada ce zic oamenii. mi-a dat si mie un link: http://blogatu.ro/2010/04/blogatu-live-o-noua-emisiune-la-radio-whisper.html . asta ca sa studiem problema din mai multe puncte de vedere.
pe langa faptul ca mesajul nu iti inspira incredere si profesionalism, cand intri pe site-ul lor iti dai seama ca urmeaza sa iti pierzi vremea. si eu ca si voi: aceeasi poveste, acelasi mesaj putin corectat...concluzia mea: noi scriem despre ei pe blogurile personale, ii cautam pe google, le intram pe site si ascultam cateva minute muzica...facem un mic research si suntem dezamagiti ca acest Vlad nu e un individ ce desopera talente...suntem oarecum dezamagiti ca nu e ca in filmele de Hollywood si ne indignam...prin urmare,ne ramane in cap intamplarea si povestim mai departe cu prietenii la o bere pe principiul "uite ce mi s-a mai intamplat"...deci scopul lor tot e atins...publicitatea, de orice fel, este tot publicitate...lumea vorbeste despre ei,lumea incearca sa afle despre ei...si atat timp cat vorbim despre acest radio, el va exista...in fine, iti multumesc mult pentru post-ul acesta!
Mi-am dat si eu seama ca nu sunt sinceri, mai ales cu laudele excesive si mai ales in cazul meu:) Despre greselile gramaticale, scuze, avem parlamentari si guvernanti si mai analfabeti, la propriu si la figurat si ei decid destinele a milioane de oameni.
TOTUSI, eu ii voi promova dezinteresat. Orice initiativa romaneasca, de bun gust, merita o sansa.In urma criticilor, banuiesc ca vor fi mai atenti la PR!:))
Bun , in sfarsit au ajuns si la usa mea...frast trebuia sa spun scandura mea si au lasat acelasi mesaj, de parca ar fi un afis lipit de copaci intitulat : pierdut caine.
La prima citire am fost placut uimit, apoi am ajuns la precizarea ca mesajul este de tip spam... asa ca am zis no (ca ardeleanu) si am dat sa ascult ce canta ei acolo...ce vorbesc.
Am fost si eu la ei pe site, au fost si ei la mine...suntem chit. :)
Am primit şi eu. Cam aceleaşi observaţii mă pregăteam să le fac. Cum analiza ta e exhaustivă, elegantă, decentă, prefer să îţi transmit felicitări! Mă bucur că eşti la jurnalism. Asta mă face să sper că o să fie un jurnalist onorabil mai mult pe piaţă!
Revin la radio...
Situl e mai curând un blog personal, care foloseşte ca hook muzica şi fotografiile cu vedete. De altfel, l-am şi văzut pe zelist. Ce caută un radio la bloguri?
Marketing agresiv şi fără scrupule. De altfel, Google deja a sancţionat chestia asta. Afară de rezultatele generate de domeniu, mai totul sunt opinii depreciative. Dar, e "Google first page"! Eeee?
Întâmplarea face că mai am idee şi de ce e aia să pui o pagină de sit sau un sit pe "Google first page". Dar şi cât costă să duci lumea cu preşul.
Mă bucur însă că am vizitat "radio-ul", pentru că, iată, te-am găsit pe tine. Aşa că, tot am căştigat! ;)
Cu bine, Şerban Stănescu (scriitorul)
Buna!!!
Si eu am primit acum mesajul pe blog:) Si intai am cautat pe google sa vad despre ce este vorba:)
Postul de radio exista, imi place, muzica e perfecta pentru a-ti face viata mai dulce:p
Cat despre Vlad, el exista. Ca stie sau nu stie sa faca PR, nu-i nimic, o sa invete el, e foarte greu sa fii un specialist in Relatii Publice, unii nu stapanesc asta nici dupa zeci de ani, cursuri si specializari:)
Cat despre initiativa, bravo lor, ideea este excelenta!
Va pup si va doresc sa fiti mai toleranti..macar cu lucrurile bune.
E cazul sa fim isterici cu alte lucruri, mult mai grave...
victoria:P
sal'tare!
am primit si eu un mesaj de la Vlad, pe blogul meu. adevaru' e ca si eu am o oarecare reticenta, ca nu cunosc radioul si nici ce oameni lureaza acolo..
cat despre abordare..da, recunosc, e cam prea amicala..insa corect gramaticala ;)
Buna,Terra. Ma scuzi ca ma adresez si eu folosind verbele la persoana a 2a sg,dar azi am primit mesaj de la acelasi Vlad. E drept ca prima data m-a uimit,dar pana sa ajung la finalul mesajului m-am luminat de intentia domnului. Nu-l acuz,insa nici nu-l scuz. Asa a inteles el sa fac publicitate postului de radio. Din curiozitate l-am deschis si eu.Muzica difuzata de ei nu suna deloc rau, promovarea a avut ceva suspect in schimb. Pentru ca se apropie Craciunul si chipurile ar trebui sa fim mai buni, nu o sa raspund provocarii malitioase ce-mi curge prin vene.O sa zambesc cu gandul ca e si asta o metoda de promovare.
Mi-a facut placere sa-ti rasfoiesc blogul.
Seara buna
Pot sa zic doar ca precis ti-au citit acest articol deoarece in mailul pe care l-am primit eu azi dimineata am virgule, am "buna ziua", am "membru Radio Wishper"... macar s-au chinuit putin, trebuie apreciat :))
@Josette
E de apreciat că au ţinut cont atât de regulile de adresare cât şi de unele reguli de scriere. Păcat, însă, că nu s-au oprit din spamarea bloggerilor.
Eu cred ca se adreseaza celor ce scriu bloguri pentru a se simti importanti sau nevoia de a iesi in evidenta.Inca nu am vazut nici un blog facandu-le reclama...
@Ruxandra
Până în momentul de faţă, 7 februarie 2011, sunt 461 de bloguri ce susţin Radio Whisper :)
Ştiu că sună ciudat informaţia dar e preluată de pe ZeList - http://www.zelist.ro/bloguri/radiowhisper.com
Ma distrez si eu citind pe aici, vad datele (2010) si ma mir! :) Iata ca au trecut luni de zile si nu si-au schimbat stilul! Pana la urma, ce este acest radio pe care nu-l gasesc? Cu respect, Elena
@Elena
Haina face pe om. In cazul de fata, metoda de introducere pe piata face produsul. Nu mi-a placut metoda "Radio Whisper", fapt ce m-a determinat sa nu-l ascult. In viziunea mea... e doar un post de radio. Doar atat.
Plus ca la cateva luni dupa ce am scris articolul acesta am primit din nou acelasi mesaj spam. Chiar nu cred ca se merita.
Am ras la replica 'vrem sa facem o treaba mare'. Mult. Am gasit blogul asta intamplator, cand 'google-am' acest Radio Whisper, si pe domnul Vlad care ne tot lauda blogurile...
Aceleasi lucruri mi le-au spus si mie..wtf?
mama cat caz se face aici:)) eu i-am biiiiiiip direct. niste terminati, analfabeti. daca erau atenti vedeau ca nici macar nu am posturi pe blog, ci produse...retarzi
apropo, mie mi-au raspuns si m-au luat cu dvs. cica nici macar nu am avut bunul simt sa le multumesc ca mi-au promovat produsele de pe blog.. ete aci
Buna ziua!Primul cuvant al nostru este,am vorbi despre acele produse,dar nu mai conteaza pentru voi poate ,ci asa sunt unii dupa ce promovam acele produse nu mai spun nici un multumesc,Multumim pentru timpul acordat si pentru raspuns.Am dori sa vorbim mai multe, si sa ne recomandati ce articole doriti dumneavostra poate fi si de pe blogul dumneavostra si de pe blogul unui amic iar noi o sa vorbim cu cea mai mare placere la radio despre aceste articole.Mai bine adaugati id-ul nostru asculta.whisper si va explicam mai multe va spunem si cand mai vorbim de blogul dumneavostra,o va spunem si despre noi,cine suntem si ce facem.Vorbim sa va acordam si un interviu si o emisiune la radio daca doriti.Ne cerem scuze pentru intarzierea raspunsurilor noastre si va multumim pentru intelegere. Multumim frumos! Cu Stima si respect Barbu Vlad!
@Anonim
Ti-au scos ochii pentru o actiune pe care oricum nu au facut-o. Cat cinism din partea lor (sau a lui, in cazul in care doar domnul Vlad Barbu ar fi creatorul mesajului).
Pe langa asta, mesajul pe care ti l-au dat suna mai bine si daca era facut cu Google Translator :)).
Mare e gradina...
Dragutz si nu prea :) Radio Whisper cine sunt? :) alaltaieri am primit un mass de la un ascultator, eram intro emisie la alt radio, nu dau nume, si mam uitat pur si simplu ca tot romanul :) oare cati ascultatori au?...gandit si facut, aveau 280 la ora ce eu tot radio de muzica dance aveam 200 (ascultatori adevarati), inseara mam uitat este ora 02:20 dimineata si Radio Whisper are 171 ascultatori :) cum este posibil ?:)) Vlad ce vreau sa iti zic.. nu te ajuta sa bagi boti pe server, in momentu cand mam uitat prima data, ma miram oare de ce nu am fost auzit de voi ? sincer... in momentu acela aveati respectul meu, oricum nu a durat decat vreo 2 zile (Pana astazi) :)) P.S Am uitat sa precizez ca ai un site groaznic? :) www.radiowhisper.com , este unul dintre cele mai proaste situri, nimic nu este pus bine in pagina, eu as recomanda sa platesti ceva bani sa iti faca cineva un site cat de cat mai frumos..
Mie mi-au lăsat acelaşi comentariu pe blog, dar în varianta impecabilă gramatical. Măcar învaţă din greşeli.
Inca mai fac faza asta, dupa un an si ceva. Pot sa fie indusi in eroare bloggeri cu subiecte mai comestibile dar sansele sa ii placa foarte mult ce a citit pe un blog antiteist si sa doreasca sa il promoveze, oricat de anti-manele ar fi ei... greu de crezut. Si sa mai spuna ca au si deschis un subiect pe baza unui articol, permite-mi sa rad. Care-o fi fost? Ala anti parteneriatul stat-biserica sau poate ala in care explic de ce credinta e o carja inutila? Sau poate au ales ceva mai domol, cum ar fi importanta vaccinului. Daca vrea sa vada cum gandesc, sa citeasca blogul cum bine spune autorul acestui articol.
Felicitari pentru el, by the way. :)
Trimiteți un comentariu