Despre relaţii

Mi s-a întâmplat de câteva ori (multora dintre noi ni se întâmplă asta) ca cel de lângă mine să ajungă să placă pe altcineva. Nu există relaţie perfectă. Singurul lucru pe care-l putem face este să ne distribuim atenţia către ceea ce avem, nu ceea ce ne lipseşte.
Problemele ei sunt şi problemele lui (şi inversa este valabilă, adică problemele lui sunt şi problemele ei). Cei doi trebuie să formeze o sinergie, din ea luând formă încrederea.

Minciuna prin omisiune, lipsa comunicării ori comunicarea distorsionată - sunt doar o parte din factorii care duc la erodarea unei relaţii.
Mai sunt "fluturii" de la început, emoţie care de cele mai multe ori nu durează. Odată cu dispariţia lor, se duce şi farmecul. Nimeni nu e vinovat pentru asta. Este un proces normal ca simpatia să dispară la un moment dat. Când se întâmplă asta, el/ea vede din nou lucrurile mai clar şi cunoaşterea persoanelor de sex opus i se pare automat o necesitate. În ecuaţia asta de fiecare dată unul din noi pierde teren. Dezavantajat este acela care e mai statornic în emoţii, cel care continuă să simtă şi care crede că făcând compromisuri reuşeşte să-l recâştige pe cel cu care îşi împarte viaţa. Ceea ce uneori uităm este că dragoste cu de-a sila nu se poate. Dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, dă-i drumul! Dacă se va întoarce la tine, va fi veşnic al tău. Dacă nu, atunci nici nu a fost al tău cu adevărat. (asta scria pe una din felicitările primite cu ocazia unei aniversări, mi-a fost imposibil să uit aceste câteva cuvinte şi de atunci mă tot ghidez în funcţie de ele).

Altceva greu de acceptat este că nu există vinovaţi. Întotdeauna, atunci când ne doare, suntem tentaţi să aruncăm vina asupra cuiva. Mulţi dintre noi am făcut sau facem asta. Este o învinovăţire greşită pentru că nu tu şi nici cel de lângă tine nu aţi decis când va dispărea atracţia. Ea dispare pur şi simplu, exact aşa cum a apărut.

Încă o atitudine greşită, des întâlnită, este ura nemăsurabilă pentru persoana care ocupă golul lăsat de noi. Recunoaşte că ţi s-a întâmplat asta! Se întâmplă tuturor :). Aşa cum spuneam mai sus, suntem tentaţi să căutăm un vinovat în ecuaţie. De data asta, nu-l învinovăţim pe cel care ne-a lăsat (pentru că încă mai ţinem la el) ci pe cel/cea care ne-a înlocuit (pentru că ocupă locul de "intrus/ă"). Trebuie să înţelegem că după o despărţire fiecare îşi continuă propriul drum şi, implicit, fiecare intră în alte relaţii. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să îl/o urâm pe cel/cea care umple golul lăsat de noi. E ceva firesc ca fiecare să meargă mai departe.

Avem o vârstă. Nu mai suntem în primul an de liceu să sărim la bătaie ori să urâm timp îndelungat o persoană doar pentru că ne-a luat locul. Fiecare are dreptul la şansă. Şi fiecare este obligat de circumstanţe să accepte că trebuie să-şi continue drumul. Cu sau fără el/ea. Dacă înainte puteam, acum de ce nu?
Suntem tineri şi frumoşi. N-are rost să ne oprim în loc doar pentru că suntem singuri. Nici ura şi nici părerile de rău nu ne aduc înapoi oamenii pe care i-am pierdut. Mai putem face un singur lucru... să fim deschişi către a cunoaşte alţi oameni.
Vă îmbrăţişez!
.