vineri, 6 august 2010

Scuzele zodiilor

Berbec: Nu am făcut eu asta. Am fost forţat să fac asta. A fost doar un accident. Nu a fost nimic intenţionat. Fiecare dintre noi are dreptul să facă ceea ce îi place.
Taur: Am mai făcut asta de multe ori şi nu am ştiut că este greşit. Credeam că voi economisi nişte bani prin asta. Nu mi-am dat seama. Aveam de gând să repar totul cât de curând. Mi-era foame.
Gemeni: Poftim? Nu înţeleg despre ce vorbeşti. Cine, eu? Nu am crezut că se va întâmpla aşa. Nu eu, X a făcut acest lucru. Haha, ce glumă bună, hai să trecem peste discuţia asta.
Rac: Am simţit că trebuie să fac acest lucru. Aşa am simţit. E o tradiţie pe care a trebuit să o urmez. Am fost obligat să fac asta. Totul a început în copilărie. De fapt, mama m-a sfătuit să fac asta.
Leu: Nu ştiam că mă vede cineva. Nu gândeam clar. Am anumite privilegii, ar trebui să mi se ierte acest lucru. Aş prefera să uităm cu toţii cele întâmplate.
Fecioară: Contabilul mi-a spus că totul este în ordine. Doctorul mi-a spus să procedez aşa. Nu ştiam ce fac de fapt. Nu m-am putut abţine. Am greşit, nu se va mai repeta. Pot să şi semnez pentru asta.
Balanţă: Am făcut asta numai pentru că şi soţul meu/soţia mea o face. X m-a făcut să fac asta. Nu am putea ajunge cumva la un compromis? M-am luat după X, îmi cer scuze. Sunt o victimă a sistemului şi a conjuncturii.
Scorpion: Aşa mă simţeam atunci. Nu m-am gândit că voi fi prins. Nu am vrut să o fac. Nimeni nu mai trebuie să afle acest lucru. Credeam că sunt pe moarte. Nu ştiam ce naiba fac.
Săgetător: Trebuia să fac asta, altfel eram dat în judecată. Avocatul mi-a spus că totul este în regulă. Ce mare lucru? Guvernul este de vină. Este un lucru rasist (sexist sau o decizie politică greşită).
Capricorn: Nu este ceva serios. Eu doar am urmat ordinele. Totul s-a întâmplat atât de repede. Slujba mea este de vină. Chiar! Aveam nevoie de bani.
Vărsător: Toţi ceilalţi făceau acelaşi lucru. Era cel mai interesant lucru de făcut. Mă plictiseam rău de tot. Şi ce e cu asta? Ce vei face în acest sens? Cui îi pasă de lucrurile astea stupide până la urmă?
Peşti: Am fost influenţat. Dumnezeu mi-a spus să fac aşa. Eu doar am îndeplinit dorinţa Domnului. Credeam că mă pot opri până să pierd controlul. Nu mi-am dat seama cât de târziu se făcuse.

Sursa: mail

11 comentarii:

QED spunea...

Incorect, in ceea ce ma priveste! :) Mereu imi asum. :) Chiar si esecurile, sau mai ales. :)

Anonim spunea...

Departe de realitatate...total neinspirat astrologul...cred ca s-a incurcat in calcule...

dreamr spunea...

daca toti faceau acelasi lucru... ce vei face in acest sens? eu as adauga: "da-ma in judecata!" :P

Ioana Radu spunea...

@dreamr
Subscriu la adăugarea ta :D

Ioana Radu spunea...

@QED
@Anonim
La cei care nu se potriveşte de obicei este vorba de amprenta ascendentului.

dreamr spunea...

mmm, interesant cu "amprenta ascendentului". am unul "rau" de tot, dar cateodata imi place...

Ioana Radu spunea...

@dreamr
Şi ascendentul meu e rău (LENEŞ RĂU!). În Taur, fir-ar să fie. Mă face leneşă, tipicară şi perfecţionistă. Iac!

dreamr spunea...

scorpio...

Ioana Radu spunea...

@dreamr
Era să zic ceva dar mă abţin. Îţi zic în privat.

Camelia Bucur spunea...

and again...clar cine a facut lista de scuze cunostea bine de tot varsatorii:))

Linn spunea...

hehe, asa se scuza si taurasul de mine:">

Trimiteți un comentariu