miercuri, 1 septembrie 2010

Let's shop! Tendinţe toamnă iarnă 2010-2011.

             Trecând cu vederea numărul mare de zile în care facem cumpărături, sunt anumite zile pe an în care Trebuie să facem asta. Una din acele zile este chiar începutul unui nou sezon. Multe persoane sfătuiesc să ne abţinem acum şi să pornim la "vânătoare" prin magazine abia după ce trece o lună de la începerea sezonului pentru că atunci preţurile încep să se micşoreze (nu mult, dar scad totuşi). Eu sar peste regula asta şi cercetez ofertele. Mă bucur, mai ales, de ediţiile limitate dintr-o anumită piesă vestimentară. Da, sunt complet de acord cu ideea de a da mai mulţi bani pe ceva doar pentru a mă convinge că alte 500 de persoane n-or să apară pe stradă îmbrăcate cu aceeaşi chestie. Urăsc efectul de turmă. Îmi pare rău de tricoul meu în dungi care zace în şifonier de la începutul verii. Când toată lumea avea tricouri marinăreşti cu fundiţă roşie, eu alergam prin buticuri din alte oraşe doar ca să găsesc cu fundă mare. Am găsit! Dar după o lună s-a umplut Târgoviştea de tricouri cu fundă mare. Singurul lucru de care mă mai pot bucura în legătură cu acest tricou este că... de unde l-am luat eu am avut opţiunea de a-mi alege nuanţa de albastru a dungilor şi am optat pentru albastru deschis. Mă bucur de alegerea făcută în circumstanţa în care toată lumea poartă dungile închise la culoare.

             Pentru a evita să am o piesă vestimentară la fel ca restul, şi ideea asta o puteţi lua ca pe un pont, uneori apelez la "artificii": ajustări sau adăugări. Adesea optez pentru piese vestimentare cât mai simple pentru că sunt cel mai uşor de modificat.
             Dacă mă aflu în situaţia în care îmi place foarte mult o cămaşă care se întâmplă să fie în garderoba multor persoane, nu ezit să o cumpăr însă am grijă să o accesorizez diferit sau să o modific (dacă are mânecile lungi, le transform în mâneci trei sferturi... şi devine "tres chic"). Încă un obicei de-al meu (născut în urma nervilor că majoritatea rochiţelor cu model frumos sunt lungi...) este să cumpăr rochii lungi şi să le tai... cât mai mult :D. Ori devin rochiţe deasupra genunchilor, ori rochiţe scurte ori... bluze. Poate că sună a risipă să cumpăr o rochie şi să o transform în bluză însă preţurile sunt cam la fel (la rochii şi la bluze) aşa că nu pierd şansa de a mă bucura de ceva în ediţie "upgradată". Este opţiunea mea. La începutul verii îmi aduc aminte că am făcut o chestie cu regulă inversă: am luat o bluză lungă şi am transformat-o în rochiţă. I-am tăiat mânecile iar lungimea a fost suficientă pentru că... ei bine, pentru că înălţimea îmi permite. Sunt minionă şi mă bucur de asta!

             De azi, oficial a început un nou sezon. Am să împărtăşesc câteva dintre "must"-urile toamnă-iarnă 2010/2011.
- Dantela. Da, a fost în topul preferinţelor sezonului trecut însă a îmbrăcat şi podiumurile acestui sezon. Singura schimbare este culoarea: se trece de la deschis la închis (în ton cu anotimpul).
- Penele. Recunosc că nu mi-au plăcut nici sezonul trecut şi nu-mi voi schimba părerea. Îmi par mult prea kitchoase. Abia dacă accept o broşă cu pene. Dar nu! Le exclud total din opţiunile mele. Pur şi simplu nu mă definesc şi nu am să port ceva doar pentru că este în trend. Port doar ceea ce mă defineşte. Iar trendurile au fost atât de largi de fiecare dată încât am avut de unde alege.
- Animal Print. Iniţial nu am fost de acord însă cred că aş opta cu uşurinţă (şi plăcere) pentru o pereche de botine cu animal print (care ar scoate din anonimat o ţinută într-o singură nuanţă... pentru zile "pe fugă"). Nici o eşarfă nu m-ar deranja.
- Tricot. Da, se poartă şi încă mult. Acest curent a îmbrăcat manechinele multor case de modă celebre şi promite să facă furori. Din partea mea, bun venit. Nu doar sună ci şi este confortabil. Gândeşte-te la un top extra size din tricot, o pereche de skinny jeans şi nişte botine cu toc stiletto de 10cm. Pentru mine asta înseamnă casual chic.
- Blana. Cred că singura chestie de blană pe care aş accepta-o ar fi... o vestă simpatică.
- Grafisme. Detaliile futuriste devin obligatorii! Fie că vorbim de o rochiţă cu imprimeu futurist ori fie că e vorba de o eşarfă, important este să ai aşa ceva în garderobă. Pentru cele care se scuză cu ideea că "nu e genul lor", aşa cum şi eu afirm despre unele curente din modă, ei bine acelea dintre voi pot apela cu uşurinţă la o broşă cu grafisme. E mică şi promit că n-o să vă deranjeze :D
- Fuste de inspiraţie anii '60. Din partea mea... Yack! În plus, mă bucur că această lungime nu mă avantajează. Cele care sunt asemeni mie, adică minione, e bine să evite lungimea de fustă care "taie gambele". Această lungime crează iluzia de picioare mai scurte.
- Culorile. Aveţi liber la toate culorile! Unele case de modă optează doar pentru culori reci (negru, kaki, bleumarin, gri închis), altele pentru culori de pământ (maro, bej, crem) iar altele se bazează pe cele tari (roşu, portocaliu, galben, verde, roz, lila etc.) pentru a da un plus de culoare toamnei ce bate la uşă.
- Accesorii. Curele înguste, genţi cu aplicaţii metalice, botine cu toc subţire (stiletto), pălării din materiale cu ţesătură deasă (stofă, jeans etc., adică renunţăm la pălăriile prin care trec razele soarelui), bijuterii xxl.

15 comentarii:

Beatrice spunea...

Foarte frumos articolul! Imi face o deosebita placere sa gasesc articole de genul pe blogul tau. Urmaresc si alte bloguri care sunt "specializate" in fashion, dar al tau transmite o caldura...o ceva ce nu stiu/pot sa explic cand citesc:D
La mai multe:*

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ioana Radu spunea...

@Beatrice
Multumesc pentru aprecieri :*

Ioana Radu spunea...

@Anonim
În calitate de gazdă a acestui blog îmi rezerv dreptul de a şterge comentariile rău intenţionate.
O dupamiază frumoasă îţi doresc.

Monica spunea...

Mi-a palcut articolul asta:)
Si eu am tricou marinaresc cu dungi albastru deschis:D dar fara funda mare:) si l-am purtata doar de doua ori:)) din acelasi motiv - "turma":P

Anonim spunea...

OK , SUNT PERFECT DE ACORD CU TINE INSA I A SA MI SPUI TU MIE DRAGA MEA , UNDE MAI GASESI CATE CEVA DE OARECARE CALITATE IN ORASELUL NOSTRU?Tu de unde ti mai faci cumparaturile , mai sunt magazine cu haine calitate si preturi bune pe undeva?Ca nu prea mai stiu , decat centrul vechi, centru, sa zicem Merloni dar nu prea , spre deloc, unde , de unde ti mai cumperi cate ceva ?

Ioana Radu spunea...

@Darias
Ma rezum la comenzi online, la centrul vechi si la promotiile cu care vin in fiecare sezon comercianti din multe judete la sala polivalenta (de aici am ocazia sa iau ceva bunicel, daca ma inarmez cu rabdare sa caut materialele bune, si stiu sigur ca este si in "editie limitata" avand in vedere ca oamenii vin din alte judete plus ca nu mai e nevoie sa ne obosim noi sa facem atata drum).

Unele haine chiar am norocul sa le primesc :D

Ioana Radu spunea...

@Monica
O sa-l mai port (dar nu stiu cand) pentru simplul motiv ca e cu albastru deschis. E singura chestie care-l mai scoate din anonimat (deocamdata).
:(

hime spunea...

sunt norocoasa pt ca trebuie sa ma imbrac casual asa ca nu am probleme :) , o pereche de geans si un tricou si sunt ok :)

Cristina spunea...

Nici eu nu suport penele. Am alergie.

Cristina spunea...

In aceasta iarna aflasem ca se poarta cizmele lungi peste genunchi. Am unele din sezonul trecut, pe care nu le-am purtat caci sunt f incomode. Daca le rasucesc putin nu imi place cum vine daca le las asa parca sunt "motanul incaltat". Asa ca voi renunta... Imi plac foarte mult, dar asta este.
E bine sa porti ce te avantajeaza, eu mi-am primit lectia!
Si eu de asemenea, mi-am cautat tricouri marinaresti dar m-am oprit la un taior. Mi-a placut mai mult. Toata turma din Braila a purtat astfel de tricouri. Aveam impresia ca fac parte dintr-o echipa de voley, fotbal, nu stiu... Acum vine sezonul esarfelor si al vestelor. Toata turma la cumparaturi!

Cristina spunea...

Acum ador manecile fronsate si epoletii pe umeri la bluze, taioare si rochii dar astept... Nu vreau sa am vreo tangenta cu turma!

Cristina spunea...

Un site cu hainute frumoase, cu preturi accesibile ( cel putin acelea de la oferte speciale cu rosu ) http://shop.nissa.ro/ro/ Mie imi plac foarte mult, mi se potriveste stilului meu mai elegant.

Ioana Radu spunea...

@Cristina
Eu, asa cum vorbeam si cu Monica, ma bucur ca am optat pentru tricou marinaresc in alta nuanta de albastru (un bleu simpatic). Dar chiar si asa il port totusi mai rar.
Link-ul pe care mi l-ai dat e... genial :X
Raman datoare pentru asta :D

Cristina spunea...

Pentru putin! Merg cam pe acelasi stil: http://www.hermosa.ro/webshop/ sau http://www.reserved.com/#/en/collection/woman

Enjoy!

Trimiteți un comentariu