duminică, 12 septembrie 2010

Zodiile, cuvintele si tăcerea.

Berbec
Verb caracteristic: a fi”
Berbecul vorbeşte despre ceea ce face.

Berbecul vorbeşte mult şi repezit sau din contră poate fi omul acţiunilor, preferând să facă mai înainte de a spune. Pe berbec trebuie să îl asculţi când vrea el să spună ceva pentru că altfel s-ar putea să fie prea târziu şi să nu mai aibă chef să îţi mai spună nimic. Dacă ai pierdut trenul comuncării cu un berbec, nu se ştie când mai vine în gară, căci berbecul pleacă mereu spre o nouă destinaţie necunoscută. Despre ce poţi vorbi cu un berbec? Despre orice dar să presupună acţiune, competiţie, lucruri noi şi nemaifăcute de nimeni. Poţi vorbi despre sporturi şi mişcare în general, intreţinerea formei fizice şi antrenarea corpului şi a minţii, căci contrar aşteptărilor berbecii au o minte tot atât de puternică pe cât le este trupul. Poţi vorbi despre orice, dar trebuie să le laşi spaţiu de exprimare. Dacă te angajezi într-o conversaţie cu un berbec să nu te surprindă faptul că nu prea are răbdare să te asculte, are în schimb mare nevoie să fie ascultat. Uneori vorbeşte foarte energic şi pare că se ceartă sau că vrea să provoace o ceartă. Marte acela care îl guvernează este de vină. Când se ceartă, Berbecul este ca o ploaie de vară, aruncă în dreapta şi stânga cu tot felul de cuvinte, ba chiar mai scapă şi câte o înjurătură de gust, dar totul trece foarte repede fără ca berbecul să păstreze ranchiuna sau să vrea să se răzbune. Nu îi cereţi cuvinte de iubire şi declaraţii, căci la capitolul ăsta nu stă prea bine. De fapt ar fi corect să precizăm că le va spune doar când va crede el de cuviinţă şi mai ales cui crede el de cuviinţă. Pe berbec este bine să nu îl forţezi să spună ceva căci se va simţi controlat şi constrâns şi asta îl va face să fugă. Dar îi place să i se spună că este iubit şi să fie lăudat. Cui nu îi place? Cât despre tăcere…ei bine un berbec tăcut nu este o veste prea bună pentru interlocutor, pentru că fie coace ceva ce va răbufni neaşteptat, fie l-ai plictisit şi în următoarele minute se ridică şi pleacă. Însă să ştiţi că şi berbecii tac totuşi, tac când admiră, când iubesc şi mai ales când fac ceea ce le place. Tac după un efort susţinut şi mai ales pe vârful unui munte abia cucerit!

Taur
Verb caracteristic: „a avea
Taurul vorbeşte despre ce are.

Este interesantă conversaţia cu un taur, mai întâi ai senzaţia că nu îl interesează ce spui, ba chiar că îl plictiseşti, dar mai târziu îţi dai seama că a ascultat cu mare atenţie tot ce ai spus şi că şi-a pregătit cu mare atenţie fiecare replică, apoi nu îl mai poţi opri din vorbit căci da, taurului îi place să vorbească, îi place chiar şi timbrul plăcut al vocii sale (cine a auzit vreodată taur care să nu aibă voce frumoasă să ne spună şi nouă, caci noi nu am întâlnit aşa ceva). La el vorbitul este important pentru că el trebuie să povestească despre ceea ce are şi i-ar plăcea să aibă, despre munca lui, despre familia lui, banii şi proprietăţile lui. Deci dacă vrei să îl inciţi la o discuţie, alege un cadru plăcut, căci asta sigur îi va stârni cheful de stat la taclale. Caută subiecte pe placul lui variind de la ce se mai întâmplă pe piaţa financiară, la ce parfumuri au mai apărut sau ce mai găteşte. Este bine să ştim că taurului îi place mult să gătească şi despre asta poate vorbi ore în şir. Un alt subiect pe placul său este natura şi mai ales plantele care par că îi cresc de sub mâini ca prin farmec. Întreabă-l ce îi mai fac florile, cât a mai crescut ficusul, cât de des le udă, ce a mai plantat şi aşa mai departe. Legătura puternică pe care o are taurul cu pământul este cea care îl face să vorbească ore în şir despre natură. Taurul va folosi cuvinte destul de serioase şi aşezate pentru că îi place să facă impresie bună. Când se ceartă este destul de brutal şi de violent, dar o face rar pentru că se urneşte greu până şi la ceartă. Odată pornit însă este bine să nu îi stai în cale, căci te poate spulbera cu o vorbă şi la propriu şi la figurat. La cuvintele de iubire este mare maestru căci Venus, cea care îl guvernează, nu stă degeaba şi îl ajută să spună cuvinte frumoase care în cazul lui nu sunt doar un flirt, ci preludiul unor clipe senzuale fierbinţi căci nu-i aşa taurul este unul dintre cele mai senzuale semne, care trăieşte pentru a iubi şi iubeşte pentru a trăi. Îi place sa fie lăudat pentru ce are mai ales. Cât despre tăcere… taurul tace de multe ori fiind prea preocupat să asculte fiecare sunet, sau să adulmece aroma vocii celui care vorbeşte. Uneori pare distant şi la distanţă de conversaţie, dar nu vă luaţi după aparenţe căci imediat ce începe să vorbească îţi dai seama că era cât pe ce să vă înşelaţi.

Gemeni
Verb caracteristic: „a ştii”
Gemenii vorbesc despre tot şi despre toate.

Gemenii adevăraţi vorbesc chiar şi când ai senzaţia că tac, pentru că în mintea lor se desfăşoară în paralel şi concomitent cel puţin încă două discursuri. Ei sunt nativii care au mereu ceva de spus despre orice căci orice îi interesează. Nu te întreba cum să iniţiezi discuţia cu un geamăn ci mai degrabă cum să îi captezi atenţia, cum să îl faci să tacă şi să te asculte, căci asta este adevarata provocare. Da, este greu de oprit un geamăn din discursul său căci de fapt el când vorbeşte mult vrea să îţi comunice care sunt domeniile lui de interes şi să te incite şi pe tine la discuţie ca să mai afle şi el ceva nou. Aşa că nu uitaţi acest amănunt, dacă vreţi să opriţi mintea unui geamăn şi să îl faceţi să vă asculte, ascultaţi-l câteva minunte ca să vedeţi ce îl interesează şi apoi veniţi cu ceva nou. Orice, fie chiar şi opinie surprinzătoare. Dacă el va spune că soarele e galben, spuneţi-i că asta ştie toată lumea, dar că se pare că soarele are altă culoare şi că doar de pe pământ se vede aşa. Este doar o metaforă, dar merită luată în seamă. Geamănului îi place mult să vorbească, să schimbe păreri, să cunoască cât mai mulţi oameni, să scrie, să citească, să petreacă timp pe chaturi. Ei vorbesc cu şarm şi mare dar de a lega cuvintele şi i-ai asculta ore în şir. Le place să fie ascultaţi, lăudaţi, apreciaţi, răsfăţaţi... Spun foarte repede “te iubesc” şi nu doar într-un singur fel, căci Mercur cel degrabă vorbitor le dă acces la cea mai variată paletă de declaraţii de dragoste. Unii spun să nu ne încredem în cuvintele dulci ca mierea ale gemenilor. Totuşi ei nu sunt mereu fiinţele acelea superficiale de care vorbeşte toată lumea, adică din când în când au şi ei sentimente. Dacă le spuneţi “te iubesc” se poate să nu vă audă, aşa că mai bine faceţi un gest care să le comunice asta, sau spuneţi-le aşa cum nu a mai făcut-o nimeni, cu o poezie, o scrisoare mai specială sau invitându-i la teatru sau la o conferinţă. Tăcerea le este gemenilor refugiu uneori, chiar şi ei obosesc să acumuleze informaţie, atunci preferă să tacă şi să proceseze, dar să nu credeţi că asta ţine mult, doar gemenii se hrănesc cu cuvinte.

Rac
Verbul caracteristic: „a simţi
Racul vorbeşte despre ceea ce simte, dar mai ales despre ceea ce simţi.

Racii sunt reflexivi şi mult mai meditativi. Am putea spune că sunt la polul opus faţă de gemeni. Pentru ei orice gând începe cu un sentiment şi sentimentul acela poate fi pus într-o mie de cuvinte şi tot nu li se pare că reuşesc să spună exact ce simt cu adevărat. Pentru rac contează foarte mult tot ceea ce are legatură cu trecutul şi cu familia, cu emoţiile sale şi cu stările pe care le trăieşte de la o clipă la alta şi de la o zi la alta. Pentru raci lucrurile acestea sunt de maxim interes şi ar vorbi despre ele ani de zile. Aşa că dacă vrei să demarezi o discuţie cu racul nu îl întreba cum se simte, întreabă-l mai degrabă ce mai fac ai lui, căci nu îi place să vorbească despre sine, cât mai ales despre cei dragi. Racul este un excepţional ascultător, o fiinţă empatică foarte interesată să afle cum se simt ceilalţi, prin ce trec ei, ce îi supără şi ce îi bucură, din această cauză ei pot să tacă ore în şir, ascultând cu atenţie tot ce aveţi de spus. Nu încercaţi să îl faceţi să vă răspundă cu aceeaşi monedă, căci racului nu îi place deloc să se destănuie celor din jur, dacă nu îi consideră din familie. Lui nu îi place să vorbească despre sine decât la trecut, va începe cu părinţii săi, mai ales cu mama, apoi cu fraţii şi persoanele iubite şi nu va obosi povestindu-vă totul cu lux de amănunte, arătând poze şi mici suveniruri pe care le are mereu la îndemână. Îi place de asemenea foarte mult şi istoria şi tot ce ţine de aceasta. Când vă certaţi cu un rac aveţi grijă să nu ziceţi nimic de ai lui căci devine foc şi pară. Ar trebui să vă atenţionăm că racul se poate schimba de la o clipă la alta şi de la fiinţa deschisă şi plină de atenţie şi empatie, poate să se retraga în carapacea sa aparent fără niciun motiv, ceea ce poate să-i sperie pe unii. Să nu uităm cât de schimbătoare este Luna, cea care îi guvernează pe raci, aşa se explică stările lor, trecerile de la dorinţa de a comunica, la dorinţa de a fi lăsaţi în pace, de a tăcea ore în şir. În asemenea momente nu încercaţi să îl faceţi pe rac să vorbească. Nu va înţelege ce vreţi de la el. Îşi declară des iubirea şi îi place mult să audă acelaşi lucru, dar cel mai uşor este nu doar să îi spuneţi ci să îl faceţi să se simtă ocrotit.


Leu
Verbul caracteristic: „a voi
Leul vorbeşte despre voia sa.

Leul vorbeşte cu emfază şi e plin de sine. Adevărul este că nu am întâlnit până acum un leu care să nu aibă ce să spună. Până şi cei care nu au ce spune, articulează atât de frumos nimicurile debitate încât ai senzaţia că ai avut onoarea să asişti la un discurs ce va fi reţinut de toţi cei care l-au ascultat. Este şi acesta un dar. Poate de aceea magnetismul său este atât de puternic încat deşi ai vrea să îl întrebi multe, cand îl vezi faţă în faţă, orice întrebare dispare şi nu îţi mai rămâne decât să îl asculţi. Leul va vorbi despre el, va povesti ce a făcut şi ce are de gând să facă, ce ar mai vrea să se mai întâmple cu el şi viaţa lui, dar să nu fiţi surprinşi dacă veţi auzi şi ce vrea să se întâmple cu viaţa voastră, cum crede el că v-ar fi mai bine. Leul are meteahna de a crede că ştie ce este mai bine pentru cei “din subordine”, dar când depăşeşte asta, grija lui adevărată şi generoasă bucură pe oricine, căci leul ştie să aibă grijă fie doar şi din cuvinte, de toţi cei pe care îi iubeşte.Leul vorbeşte cursiv, îi place să vorbească în public şi chiar caută aceste momente care să îi scoată în evidenţă talentul oratoric, totuşi sunt şi lei care nu sunt atât de vorbăreţi pentru că deşi au Soarele în Leu, Mercur, planeta comunicării, este fie prea aproape de Soare, fie se află în Rac sau Fecioară şi asta înseamnă că nu se poate exprima plenar, ca şi cei care au şi Mercur tot în Leu. Am explicat asta pentru că unii Lei nu se regăsesc deloc în descrierea de mai sus, şi acest lucru are o explicaţie astrologică ce merită ştiută. Este bine să nu te cerţi cu un leu pentru că nu ai sorţi de izbâdă şi te va face să te simţi mic şi neînsemnat. Este foarte interesant că Leul ştie să te facă din cuvinte, să te simţi vinovat pentru micile lui greşeli şi scăpări. Cu alte cuvinte el greşeşte şi tu îţi ceri scuze, dar acesta este şarmul lor, nu-i aşa? Leul ştie să spună te iubesc, dar nu o va face primul decât dacă voieşte să te cucerească considerându-te un trofeu pe măsura sa. In general este bine să i se spună că este iubit nu doar cu cuvinte, dar şi cu mici cadouri la care este extrem de sensibil. Vă întrebaţi dacă leul tace vreodată. Ei bine da., tace, pentru că leul guvernat de soare are capacitatea de a-şi depăşi egoul şi de a deveni extrem de atent la ceilalţi şi nevoile lor, lăsându-se pe sine deoparte pentru ca celorlalţi să le fie bine.

Fecioară
Verb caracteristic: „a analiza
Fecioara vorbeşte despre lumea ei perfectă.

Fecioara are un discurs elevat şi îşi caută mult cuvintele. Vocabularul său este extrem de vast, căci îi place să vorbească frumos şi mai ales corect. Va vrea să epateze cu felul ales în care vorbeşte şi adevărul este că poate fi o adevărată încântare să o asculţi deşi uneori devine obositoare prin mulţimea de cuvinte complicate şi structurile alambicate pe care le foloseşte. Să nu credeţi că fecioara este o vorbitoare în public sau vreo vorbăreaţă, dar îi place să îşi spună părerea şi când îi este cerută şi mai ales când nu îi este cerută, când simte că nu mai poate şi că trebuie să pună lucrurile la punct, să corecteze ceva sau pe cineva. Fecioara munceşte foarte mult la abilităţile sale de comunicare şi este conştientă că dacă exersează poate ajunge la performanţă aşa că nu se dă în lături de la a citi, a vorbi cu oameni de la care consideră că are ce învăţa. De fapt, doar pe aceştia îi ascultă cu mare atenţie, celorlalţi plăcându-i să le vorbească, puţin pe un ton superior şi a toate ştiutor. Mercurul acela neastâmpărat le dă totuşi un dar aparte care este greu de suportat după o vreme. Darul criticii şi al cicălelii. Dacă te înveţi să nu îţi mai pese că nimic din ce faci şi spui nu este suficient de bun pentru o fecioară, atunci este bine. Oricum trebuie să ştiţi că de cele mai multe ori fecioarele au dreptate cu ceea ce spun, doar felul în care spun este nepotrivit şi nu prea ţine cont de ceea ce simt ceilalţi. Cicăleala fecioarei ar putea uşor să fie luată drept ceartă, dar să ştiţi că nu e, căci nu îi place să se certe şi mai ales să audă cuvinte grele. Fecioara va spune foarte greu “te iubesc” sau chiar niciodată, pentru că nu consideră că asta este relevant. Când spune aşa ceva înseamnă că ai trecut cu bine toate testele şi că eşti o persoană potrivită, în schimb îi place să audă cuvinte frumoase şi afectuoase, deşi nu va fi prea grăbită să le spună la rândul ei. O fecioară tace cu uşurinţă pentru că în timp ce analizează sau migăleşte la nu ştiu ce proiect preferă să nu scoată niciun cuvânt. Atunci tăcerea vorbeşte în locul ei şi trebuie să o lăsaţi în pace până îşi termină treaba şi are în sfârşit chef să comunice.

Balanţă
Verb caracteristic : a echilibra”
Balanţei îi place să vorbească despre relaţiile sale şi arta sa.

Da, în sfârşit am dat peste un comunicator care are şi tact şi diplomaţie, ştie când să tacă şi când să vorbească şi mai ales cu cine să vorbească pentru că obţine efectul scontat. Vorbeşte în public foarte frumos, deşi preferă să vorbească rar unei audienţe numeroase, fiindu-i mai la îndemână să vorbească prietenilor, colaboratorilor, partenerilor şi apropiaţilor. Este darul lui incotenstabil de a ştii ce să spună, cui, în ce mod şi cu ce cuvinte, pentru a evita un conflict sau a-l stinge, pentru a lămuri interlocutorul ce are de făcut. Fiind zodie de aer şi guvernat de Venus, vă daţi seama ce încântare este să o asculţi şi să îi sorbi cuvintele unul câte unul. Balanţa vorbeşte frumos, dar nu preţios ca o fecioară ci prieteneşte, deschis şi la obiect. Uneori sub aparenta prietenie se află o distanţă pe care balanţa ştie să o pună din tonul vocii şi din postura adoptată, căci deşi pare “căsătorită” cu toată lumea, balanţei îi place să simtă un minim de respect din partea interlocutorului său. Foloseşte cuvinte frumoase şi asocieri surprinzătoare căci îi place să vadă pe chipul celor din jur efectele cuvintelor sale. Urăşte sincer să se certe şi dacă o balanţă a ajuns să ridice tonul să ştiţi că situaţia e gravă şi că e de rău, căci sunt foarte puţine lucruri pe lumea aceasta care să facă o balanţă să ţipe şi să îşi piardă cumpătul. Dacă vreţi să supăraţi o balanţă folosiţi cuvinte vulgare şi veţi vedea cum fuge, căci nu îi place nici să le spună, nici să fie expusă la ele. Cu balanţa poţi vorbi despre orice căci are orizonturi largi ca şi Gemenii, dar se centrează pe relaţiile dintre oameni, pe tehnici de comunicare, pe lucruri ce ţin de artă şi de frumos. Balanţa nu este nici ea prea darnică cu “te iubesc” dar ajunge să îl spună mai ales partenerului de viaţă, însă lasă impresia că ar spune mai des dacă nu ar şti că o simplă declaraţie o poate angaja. Dar îi place să audă des că este iubită şi asta o face să înflorească şi să vrea să se depăşească pe sine. Sunt balanţe şi balanţe, unele care nu riscă să spună cuvinte care să genereze conflicte şi altele care cu asta se ocupă pentru ca pe urmă să intervină şi să calmeze apele. De tăcut să ştiţi că unei balanţe chiar îi place să tacă, să asculte, să se reculeagă mai ales când scrie sau face lucruri frumoase cu propriile ei mâini.


Scorpion
Verbul caracteristic: a dori”
Scorpionul vorbeşte despre lucruri secrete, oculte, şi fireşte despre sex.

Şi scorpionului îi place să ştie cât mai multe, doar că el pe langa faptul că acumulează informaţie ca un geamăn (căci nu se ştie niciodată când îi poate fi de folos), el este interesat de cu totul şi cu totul alte lucruri, care nu sunt la îndemâna oricui. De aceea conversaţiile cu un scorpion se termină mereu în cu totul şi cu totul alt loc decât cel în care au început. Dacă mai întâi te studiază şi apoi începe să îţi vorbească, trebuie ca pe urmă să te aştepţi la momente de monolog pătimaş, căci uneori scorpionului îi place muzica propriei voci, de care se foloseşte precum un instrument muzical şi cu care te poate ridica pe culmile extazului sau te poate adânci în neagra deznădejde. El spune lucruri cu greutate şi de multe ori nu prea contează ce spune, ci mai ales tonul, căci te poate ucide cu un cuvânt aparent nevinovat spus pe un ton ce sperie şi lasă fără replică. Scorpionul ştie întotdeauna mult mai multe decât ştie şi de multe ori mimează incompetent şi lipsa de informaţie, tocmai pentru a vedea la ce nivel se află interlocutorul şi ce ştie acesta. Lui nu îi place să pozeze în atotştiutor, ştiind că o asemena atitudine poate fi o barieră în comunicare aşa că stă în expectativă. Este greu să surprinzi într-o conversaţie un scorpion pentru că ştie cam totul despre tine, altfel nu ţi-ar vorbi. Lui îi place să îşi facă lecţiile înainte de a iniţia o conversaţie şi te scanează ca să ştie cât mai multe despre tine fără a spune vreun cuvânt. Tema sa preferată, sexul, este doar o cortină pentru a ascunde celelalte cortine în spatele cărora se află de fapt sufletul scorpionului. Dacă treci de aparenta vulgaritate şi agresivitate verbală, de cinism şi răutate, vei descoperi un partener de discuţii savuros şi de la care ai ce afla, dacă vrea el să îţi permită accesul. Lumile şi ştiinţele secrete nu au pentru el niciun secret şi dacă va vorbi despre ele vei avea ce învăţa. Să nu te cerţi însă cu un scorpion, căci nu iartă şi nu uită, asta fiind una din metehnele lui. Va spune cuvinte grele căci Plutonul care îl guvernează îi dă darul acesta, dar să vă fie mai teamă de un scorpion care tace, căci acela este mult mai supărat şi mai periculos. Scorpionul care răbufneşte înseamnă că a adunat multe până la momentul respectiv, căci el nu reacţionează imediat ca un berbec. Cât despre “te iubesc”, vă lăsăm să aflaţi cât de uşor îl spune, s-ar putea să vă trebuiască mai multe vieţi... şi nici prea ahtiat nu este să îl audă, pentru că ştie valoarea unor cuvinte pe care le ia vântul şi care nu prea înseamnă mare lucru decât încercarea cuiva de a-l face să le repete. Tăcerea este însă haina lui preferată. Îmbrăcat în tăcere poate să observe zile si luni…dar şi când vorbeşte…

Săgetător
Verb caracteristic: a înţelege”
Săgetătorul vorbeşte despre viaţă şi îi place să spună poveşti.

Nici cu un săgetător nu te plictiseşti. El are o vorbă bună pentru oricine şi ştie să vorbească oricui. Jupiterul care îl guvernează îi dă o dispoziţie veselă şi deschisă faţă de orice om şi o jovialitate care îl face unul dintre cei mai fermecători parteneri de discuţie. El vorbeşte mult căci este o zodie de foc şi arde de nerăbdare să afle lucruri noi, să le înţeleagă şi să le integreze în sistemul său de valori. Discuţiile cu un săgetător sunt oarecum filosofice şi destul de rupte de realitate, căci îi place să pună în ordine mentală lumea în care trăieşte, oamenii pe care îi ştie dar şi lucrurile ce i se întampla. Săgetătorul ar sta zile şi luni de vorbă cu prietenii sau fiinţa iubită, sau pur şi simplu cu necunoscuţi. Pe el chiar nu îl sperie persoanele pe care nu le cunoaşte, fiind extrem de deschis. Va fi totuşi greu dacă nu imposibil să îi impui un subiect anume, căci săgetătorului nu îi place să vorbească despre ce îţi place ţie ci despre ce are el chef. Dacă se simte limitat şi condiţionat de o conversaţie, el fuge, sau se ascunde în tăcere, lăsând impresia că te ascultă, când de fapt mintea lui este în cu totul şi cu totul altă direcţie. Îi place să vorbească despre călătorii, despre străinătate, despre studiile şi micile sale descoperiri, despre cum funcţionează lumea, despre filosofia lui de viaţă şi despre marile lui bucurii, care sunt atat de multe. Îi place chiar să vorbească despre mâncare şi vinuri, despre cabane şi drumeţii. Dacă vrei să îi atragi atenţia cere-i să îţi spună o poveste, sau să te lase să îi spui o poveste. Să vezi cât de atent te va asculta, căci este fascinat de orice începe cu „a fost odată”. Îi place să spună te iubesc şi poate ca o spune mai des decât îi place partenerului, dar nu prea îi pasă de asta. Nici un "te iubesc" spus sau auzit nu este de prisos, toate îl fac să se simtă bine. Cearta cu un săgetător este un deliciu şi mereu te va uimi spiritul lui justiţiar şi pus pe făcut ordine în lume. Dar îi trece repede supărarea sau pur şi simplu te lasă vorbind şi pleacă undeva unde nu este obligat să îţi suporte nervii. Tăcerea îl învăluie de multe ori căci filosofiile lui despre lume şi viaţă se cristalizează foarte bine doar în tăcere.

Capricorn
Verbul caracteristic: „a folosi”
Capricornul vorbeste despre nevoia de ordine şi autoritate.

Pentru capricorn cuvintele şi comunicarea au doar o strictă şi austeră aplicabilitate practică. De când s-a inventat telefonia mobilă şi internetul, capricornii preferă aceste căi de comunicare în locul discuţiilor şi conversaţiilor faţă în faţă. Asta îi scuteşte de pierdere de vreme, căci ei au mereu atât de multe lucruri de făcut. Nu le prea place să vorbească despre ceea ce fac pentru că vor mai întâi să facă şi apoi să spună, preferă însă să spună alţii că ceea ce fac ei este nemaipomenit şi nemaivăzut. Capricornii fac economie la orice inclusiv la cuvinte, ei sunt introverţi şi îi poţi acuza de multe, dar nu şi de faptul că sunt nişte vorbăreţi care aruncă cu vorbele în stânga şi în dreapta fără să le pese. Nici vorbitori în public nu prea sunt, dar când sunt puşi în această postură, se achită cu brio de această sarcină. Vor învăţa pe cont propriu chiar să vorbească corect, îşi vor pregăti discursul pentru că sunt nişte autodidacţi perfecţionişti, meticuloşi şi care au tot timpul din lume pentru a se desăvârsi în tot şi toate. Saturnul acela care îi guvernează ne dă tuturor senzaţia că vorbim cu nişte înţelepţi, cu oameni mai în vârstă decât vârsta lor, care ştiu şi fac mai multe decât spun. Ei se folosesc de comunicare pentru a obţine ce vor, pentru a-şi atinge obiectivele şi nu doar ca să se afle în treabă sau ca să le treacă timpul mai uşor, aşa cum o facem noi ceilalţi. Nu prea ştim să vă spunem ce anume îi interesează pe capricorni căci ei ştiu multe şi ştiu foarte bine. Atenţia le-o atragi dacă te exprimi frumos şi eficient adică fără cuvinte în plus, direct şi la obiect fără să le insulţi auzul şi inteligenţa cu scuze, aprecieri personale sau comentarii inutile. "Te iubesc" nu ştim dacă veţi auzi vreodată. Demiurgii numiţi capricorni aflaţi în lumea lor rece nu cer afecţiunea nimănui în cuvinte, dar asta nu înseamnă că nu au nevoie de iubire şi că nu le face bine să audă că sunt iubiţi. Cearta cu un capricorn este o luptă pierdută înainte de a începe aşa că economisiţi-vă energia căci ei au întotdeauna dreptate. Tăcerea este a doua lor natură şi cu tăcere întâmpină pe oricine. Dacă reuşeşti să faci un capricorn să vorbească şi mai ales să te asculte înseamnă că eşti un comunicator desăvârşit.

Vărsător
Verb caracteristic: „a cunoaşte”
Vărsătorul vorbeşte despre viziunea sa asupra lumii.

Nici cu vărsătorul nu este rost de plictiseală, doar că din 5 în 5 minute vei avea senzaţia că vorbeşti cu un extraterestru. Paradoxal este că foloseşte aceleaşi cuvinte, ca noi toţi ceilalţi, dar rostite sau scrise de el parcă sună altfel şi capătă noi semnificaţii la care nu ne-am fi gândit niciodată. Este fantastic cât de bogat ştiu să comunice, încât până şi o înjurătură sună metaforic şi capătă altă nuanţă. Poate de aceea este atât de greu să te superi pe un vărsător, mai ales că el ştie să fie atât de prieten cu toată lumea. Nu ştim ce să vă spunem că ar face un Vărsător să vă asculte. Poate dacă sunteţi îmbrăcat mai extravagant decât el, sau dacă veniţi cu cele mai trăznite amintiri despre viitor, căci la el orice noutate este ştire de ieri. Totuşi are un respect mare pentru orice om şi mai ales pentru libertatea sa de expresie, aşa că va lăsa pe oricine să îşi spună părerea şi chiar va avea grijă ca toţi să aibă această ocazie. Vărsătorului îi place să vorbească despre computere şi despre tehnologie, despre cele mai noi descoperiri ştiinţifice, despre ceea ce altora pare science fiction şi lui îi pare ceva obişnuit şi de zi cu zi, care deja s-a întâmplat. Are o viziune total aparte despre comunicare şi nu se foloseşte doar de cuvinte pentru a-şi spune părerea. Discursul său este mai mult decât original şi nu prea ţine cont de nicio regulă, de aceea atrage oricui atenţia. Ceea ce este fascinant la discuţia cu un Vărsător este concluzia concisă şi genială pe care o trage el în orice situaţie, spunând în extrem de puţine cuvinte ceea ce alţii au spus în cărţi întregi. "Te iubesc" face parte din vocabularul vărsătorului dar îl spune des şi oricui, când însă auzi un vărsător spunând cu drag „azi arăţi ca naiba” să ştiţi că vă aflaţi pe calea cea bună. Cearta cu un vărsător este o experienţă de învăţare căci Uranus, planeta care îl guvernează, nu îl face prea răbdător şi nici prea zgârcit cu epitetele. Dar şi lui îi trece repede deşi dacă simte că nu faci parte din lumea lui şi nu i-o înţelegi, după ce va încerca să te facă să te simţi mai bine, te va lăsa cu ale tale şi el îşi va vedea de ale lui. Tăcerea este de multe ori o unealtă dragă vărsătorului căci se retrage în lumea lui în care meditează şi care îl încarcă de energie.

Peşti
Verb caracteristic: a crede
Peştii vorbesc despre lumile de vis, dar şi despre lucrurile în care cred.

Am ajuns la nativii care reuşesc să pună laolaltă multe din modalităţile de comunicare specifice celorlalte zodii, doar că fac asta altfel. Adică sunt curioşi şi vor să ştie multe, dar ştiu să tacă ore în şir. Cu cât tac mai mult cu atât îi interesează mai mult subiectul discuţiei. Să nu uităm că sunt zodie de apă şi că emoţiile sunt cele care fac regulile şi în comunicarea lor, dar nu sunt atât de schimbătoare ca la rac şi nici atât de pasionale ca la scorpion. Peştii vor fi cei care tac şi fac, ai impresia că nu fac prea multe, căci de multe ori nu se prea vede vreun rezultat palpabil, dar este bine de ştiut că lucrarea lor nu este neapărat din lumea aceasta. Lor li se potriveşte acel „ora et labora” („roagă-te şi lucrează”). Este greu să îţi dai seama ce anume îl interesează pe un nativ, căci pare ca îl interesează totul pentru ca peste un minut să simţi că nimic din ceea ce spui nu îi poate atrage atenţia, căci el a plonjat în adâncurile minţii şi imaginaţiei sale, unde nu îl ajunge nimeni. Sunt lucruri care îl interesează mai mult decât altele, dar nu ştim să vă spunem care sunt acestea pentru că ei ştiu cel mai bine. Le pasă de ceilalţi, îi doare când pe ceilalţi îi doare, vrea să le fie de folos şi face asta cu vorba. Peştii sunt cei cu care dacă vorbeşti simţi că te descarci, simţi că îţi iei o piatră de pe suflet. Terapia prin cuvânt este ceva natural pentru peşti, însă sunt puţini oameni în faţa cărora să îşi deschidă sufletul. Ei trăiesc într-o lume aparte şi nu reuşesc prea bine să o pună în cuvinte. Nu le prea place să vorbească despre ei sau în public, dar când au de vorbit mai multor oameni poţi avea senzaţia că nu vorbesc ei, ci se vorbeşte prin ei. Dacă vrei să înţelegi ce spune un peşte citeşte ceea ce scrie, căci sunt puţini cei care nu scriu măcar în secret. "Te iubesc" spun des dar mai mult divinităţii decât oamenilor, dar când o fac poţi să fii sigur sau sigură că te divinizează. Le place să li se spuna „te iubesc” dar nu sunt chiar impresionaţi, căci ştiu că în lumea asta cuvintele vin şi pleacă. Cearta cu un peşte nu prea are sens căci el este blând şi dacă a ajuns să se supere înseamnă că are motive mai mult decât întemeiate să o facă. Nu îi plac cuvintele urâte, dar la o adică le poate folosi mai ales atunci când vrea să pună capăt unei discuţii fără rost. Tăcerea este felul în care peştii se rup de realitate pentru a ajunge cât mai aproape de Dumnezeu. În tăcerea lor îi poţi auzi rugându-se chiar dacă nici macăr ei nu sunt conştienţi de asta.

Sursa: Astromagia.RadioLynx.ro

11 comentarii:

CrissDinu spunea...

Terra cum le stii tu pe toate..mereu zici corect in ale tale posturi despre zodii:P;)

Castiel spunea...

am dubii....

kamy spunea...

:| Asta s-a potrivit...in mare parte...
noroc cu cele zodii...ca mai aflu si eu unele chestii despre mine pe care nu le stiam sau doar nu le "vedeam"

Alina spunea...

taurului ii place sa gateasca:)) uite ca de data asta nu m-a mai nimerit:D
nici in legatura cu plantele, n-am mai udat florile mamei de ... nici nu mai tin minte de cand. in schimb, imi place sa am flori, dar in vaza.
sa fiu laudata? eh, asta imi place :)

Gheara spunea...

valeu, iar cu dumnezei...
om, eu nu ma gandesc la dumnezeu!
bine...poate ca incerc sa imi dau seama daca exista ceva "peste"...dar nu neaparat dumnezeu!
...si nu ma fac calugar!

Unknown spunea...

potriveala de minune...tauroaica din mine aproba fiecare cuvant din acest articol, dar tace pentru a vedea reactiile celorlalti, deocamdata:D

esti dispusa la o discutie aprinsa cu o tauroaica?
:P

dreamr spunea...

Pentru ca orice noutate, e stire de ieri si pentru ca "tacerea e de aur" :)
Si la scorpion e tare...

DoG spunea...

:| wtff??? you are magiic! love you.. keep it up!

Terra spunea...

@DoG
Love you too >:D<

Dan Gh. spunea...

Wow Terra m-ai facut sa plang cu descrierea zodiei mele (pesti). Deci asa de bine se imbina toate, si asa de frumoasa e realitatea ce-o port cu mine.. incat nici cu acele cuvinte de acolo n-ar putea intelege cineva ce e cu adevarat in spatele unei masinarii omenesti ;)
Frumos :D

Ioana Radu spunea...

@Dan Gh.
Frumos mod ai ales de a spune lucrurilor pe nume.
Apropo de Pesti, se spune ca sunt artisti. De altfel, se mai spune si ca sunt cei mai buni amanti.
;;)

Trimiteți un comentariu