sâmbătă, 26 februarie 2011

Black Swan... [2010]

Ieri am văzut acest film şi mi-a dat o stare... o stare de-mi vine să mă pierd...
Să ţii cont de faptul că mie nu îmi place Natalie Portman şi de faptul că până şi un prieten m-a speriat zilele trecute spunându-mi că avea mai multe aşteptări de la filmul acesta. Deşi la început aveam o oarecare reţinere, crezând că nu-mi va plăcea (pentru că aşa mi se întâmplă de obicei cu filmele mult prea mediatizate), la final am ajuns să-l trec pe lista celor mai bune filme.

Povestea unui singur vis, a unei tinere care s-a axat pe un singur domeniu şi care dorea să atingă perfecţiunea nepermiţându-şi să se piardă ori să sară vreo regulă. O poveste tragică pentru o persoană care nu era încă pregătită să lupte pentru cel mai bun loc (deşi era persoana potrivită). Dovada clară că nu e suficient să fii bun în ceea ce faci, pe lângă asta mai ai nevoie şi de tărie cât să cari în spate toate lucrurile ce vin la pachet cu o poziţie cât mai înaltă. Regula asta e valabilă în orice domeniu. Cu cât eşti mai sus, cu atât e mai greu să te menţii. Dacă nu reuşeşti, nu te compătimeşte nimeni. O grămadă de alte persoane aşteaptă să-ţi ia locul.

De aceea este necesar să fii pregătit pentru un loc pe care vrei să-l ai, altfel toate temerile care obişnuiesc să apară în astfel de momente vor părea mai mari decât sunt în mod normal.

Pe lângă toate temerile de care "beneficiază" protagonista filmului, relaţia de acasă, cu mama ei, este destul de alterată, mai ales că aceasta avea probleme cu alcoolul. E un mediu în care nu e destul de uşor să trăieşti dar la care trebuie să te adaptezi.
Nu voi scrie nimic despre finalul filmului pentru că nu mai are niciun farmec dacă veţi şti de la început ce se întâmplă.


A doua atracţie a filmului este Mila Kunis pe care eu o îndrăgesc de când am avut ocazia să vizionez excepţionalul film "American Psycho 2" (2002). A fost oarecum deranjant să citesc pe unele bloguri (chiar şi pe DivercityCafe.ro) că odată cu filmul "Black Swan" respectivele persoane au auzit pentru prima dată de Mila Kunis. În afară de "American Psycho 2" care, să zicem, e destul de vechi, don'şoara Kunis a mai avut şi un rol în bine cunoscutul film "The Book of Eli" (2010) în care a jucat alături de Denzel Washington.



Sursă imagini: IMDb.com

.

18 comentarii:

Antiignorantu spunea...

interesant

Gabi. spunea...

da! si mie mi-a placut mult filmul. mila kunis a fost geniala :D si natalie.

Tediana spunea...

Am vazut si eu filmu'. Chiar foarte frumos! Ma face sa ma bucur ca nu mai vreau sa dau la teatru. Cine stie cum ar fi evoluat lucrurile daca as fi primit vreun rol ciudat.

Ioana Radu spunea...

@Tediana
La tine n-am dubii :D. Te-ai fi descurcat şi cu un cârd de fete care voiau să-ţi ia locul.

Unknown spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=m6uK6UOFRE0 uite-aci rol ciudat. Daca ai ocazia sa vezi specacolu', DO IT!

Alin spunea...

Ce buna e Mila Kunis .:D Facea totul natural,absolut totul.Filmul foarte bun si mi a intarit convongerea ca femeile daca vor ceva sunt mult mai rele si dure decat barbatii.

Ioana Radu spunea...

@Vlad
Dupa vizionarea acelui video am ajuns sa imi doresc sa merg la Sibiu doar pentru a ajunge la Teatrul National "Radu Stanca" :D

Ioana Radu spunea...

@pariuri2009 (Florin)
Sa vezi cat de rea e Mila Kunis in "American Psycho 2" :>
E filmul meu preferat de multi ani pentru ca prezinta femeia exact asa cum e ea.

Unknown spunea...

Pai piesa aia prezentata in video prezinta femeia in multe ipostaze, si e jucata de aceeasi actrita, 7 roluri.

Mie din AP2 mi-o placut numa faza ca l-o strangulat pe ala cu prezervativu'. In schimb de Pattrick Bateman in AP1... erau misto monologurile, sa zic asa.

corcodusa spunea...

Si mie mi-a placut foarte mult filmul,Natalie Portman s-a intrecut pe ea iar scenariul m-a tinut cu sufletul la gura pana la final...

Unknown spunea...

De acelasi autor, mai recomand filmele:

Pi (1998)
Requiem for a Dream (2000)
The Fountain (2006)
The Wrestler (2008)

Ioana Radu spunea...

@Vlad
Am vazut "Requiem for a Dream".
"The Fountain" nu mi-a placut. Am incercat sa ma uit dar mi-am pierdut interesul asa ca l-am oprit.

alex grivei spunea...

Mie filmul mi s-a parut foarte "greu", foarte incarcat. Mi se pare genul de film care ori iti place la nebunie ori il detesti complet...nu vad o cale de mijloc pentru el...

Unknown spunea...

Mie mi-o placut. da's mai rabdator de fel.

Ioana Radu spunea...

@Alex Grivei
Intr-adevar a fost genul de film brut. Asa e cu dramele in general. Din ce vazusem in trailer ma temeam ca nu imi va placea dar, contrar asteptarilor, chiar mi-a placut :D

cOokie spunea...

Un film de nota 10 + La fel si " The King's Speech " :x

Ioana Radu spunea...

@cOolie
N-am vazut inca "The King's Speech".

Anonim spunea...

Eu am auzit si de bine si de rau, si n-am vrut sa ma uit la trailer. Sincera sa fiu, nu m-a impresionat decat scena din baie cand isi smulge pielea de pe deget (mi s-a facut pielea de gaina). In rest mi s-a parut bogata doar imaginatia ei, ca pe balet nu s-a pus accentul, dansul a fost acelasi repetat aproape abuziv (poate cu o mica variatie la final), povestea este relativ vaga si relatiile intre actori destul de simpliste.
Dar asta e doar parerea mea...

Trimiteți un comentariu