Last Tango

Nu pentru că am vrut ci pentru că... aşa s-a nimerit să fie. Unele lucruri nu pot fi controlate. Mă trataţi raportându-vă la lungimea şi culoarea părului meu, tonalitatea vocii, volumul şi calitatea informaţiilor pe care le ofer şi a opiniilor pe care le am, a stărilor prin care trec, a pantofilor pe care-i port, regimului pe care-l ţin, bugetului care oscilează, timpului pe care nu-l am, pantalonilor negri, blogului, viciilor ş.a.m.d.

Din curiozitate, când o să-ncetaţi să mă mai trataţi raportându-vă la lucrurile astea?
Nu am sânge verde, nu mănânc scoarţă de copac şi nu zbor. Sunt un om normal.

Mă enervez când spun ceva şi-mi răstălmăciţi cuvintele de parcă opiniile mele sunt texte pe care le primiţi ca temă să le analizaţi şi reanalizaţi. Obişnuiţi-vă cu ideea că sunt prea leneşă ca să spun ceva pe ocolite, aşadar luaţi-mi cuvintele ca atare, exact în starea în care le ofer. Iar pentru zilele în care nu vorbesc clar şi folosesc prea multe metafore... nu înseamnă că ocolesc vreo idee sau că încerc să fiu subtilă, înseamnă pur şi simplu că am băut un pic mai mult. Repet, luaţi-mi cuvintele ca atare! Fără analiză de text.