Blogul meu foto :)

Florin m-a îndemnat să-mi fac un blog cu fotografiile mele. Iniţial mi-a fost lene, recunosc, dar până la urmă am luat în considerare ideea lui şi iată că azi am creat blogul cu pricina.
Habar nu aveam cum să-l numesc aşa că l-am botezat "Fotoaiurea"... pentru că oricât de bune ar fi câteva dintre fotografiile mele, restul sunt doar aiurea. Pesimistul este un optimist bine informat. Când am tehnica bună, compoziţia e banală. Când am compoziţia bună, tehnica e aiurea.

Vă aştept cu critici pe blogul Fotoaiurea şi promit ca în următoarele zile să-mi fac timp să uploadez mai multe fotografii.

Sufletul e matematică

              Nu ştiu dacă într-adevăr sufletul se regenerează, cred că cea mai potrivită explicaţie este că "se face mare". E paradoxal că deşi frecvent se rup bucăţi din suflet, el cu fiecare pierdere devine tot mai mare. Sufletul e matematică (una greu de înţeles). E o scădere pe plus.

              Am ascultat mulţi oameni numind acest proces drept "experienţă". Personal n-o numesc aşa căci la fel de mulţi sunt cei care nu învaţă nimic. Să dai o dată cu capul de pragul uşii înseamnă nimic. Înjuri, verifici dacă ai vreun cucui şi mergi mai departe. Să dai de două ori cu capul de pragul uşii înseamnă puţin mai mult decât nimic. Nu mai înjuri (ai învăţat să îţi temperezi ieşirile impulsive) dar verifici totuşi posibila existenţă a unui cucui. Nimic suspect. Apoi mergi mai departe. Să dai de trei ori cu capul de pragul uşii înseamnă câţiva paşi peste nimic. Mergi mai departe dar înainte de a face asta descoperi un cucui în mijlocul frunţii. Ţi-e ruşine să mergi aşa în văzul lumii. Ţi-e ruşine că te doare sufletul (de parcă ai fi singura persoană care simte asta). Nu eşti. Dar aşa îţi place să crezi. Încă eşti la stadiul în care crezi că durerea ta este mai mare decât a cel puţin jumătate din populaţia globului.

              Astea fiind spuse, repet ideea cu care am început al doilea paragraf. Am ascultat mulţi oameni numind acest proces drept "experienţă". Ei bine, eu nu o numesc aşa. Experienţa nu este "ceva" ce câştigi după un efort. După o lovitură nu înseamnă că ai experienţă, de aceea este nevoie de mai multe. Experienţa nu este nici măcar o destinaţie. Este, mai degrabă, o prietenă care călătoreşte alături de noi şi se maturizează alături de noi (atât cât îi dăm voie).

              Mi-am permis, în urma unor dureri, să nu asimilez nimic. Răspunsul e simplu. Pentru că nu am vrut. Pentru că rebeliunea îmi părea mai la-ndemână. Din acele dureri n-am învăţat nimic.
Mi-am permis, în faţa unor lovituri, să fiu critică. Mi-am permis să înţeleg. Mi-am permis să văd că nu sunt buricul pământului şi că indiferent de durerea mea, lumea nu se va opri în loc. Mi-am permis să merg, să-mi continui evoluţia.

              Târziu mi-am dat seama că durerea, asemeni fericirii, este creaţia mea. Sufletul, de asemenea. Eroarea de calcul este că sufletul e un animal încă sălbatic. Nu asta m-a deranjat foarte mult. Nu mai mult decât să înţeleg că sufletul generează durerea la fel cum un gol generează strigăte în tribună. Şi dacă durerea depinde în mod direct de un animal sălbatic atunci rezultă că ea este necontrolabilă. Nu este, însă, ceva cu care să mă conformez. Trebuie să îmblânzim sufletul. Nu ştiu ce o să scădem din el, ce o să adăugăm sau câte table vom albi cu sulfat de calciu uzitat sub formă de cretă. Ştiu doar că voi porni creând o ecuaţie în care sufletul este prima necunoscută. Următoarele... apar pe parcurs.

Happy moments - fotografii

Foto: "Rainbow"

Nu-mi stă în fire să public pe blog fotografii din portofoliu. Le-am ţinut pentru mine până când m-a lovit ceva şi am decis să le public pe Facebook, să le pitesc într-un album acolo.
M-au surprins reacţiile de la una dintre fotografii, cea cu titlul "Rainbow". Spre deosebire de celelalte fotografii, aceasta a primit 10 like-uri în mai puţin de 3 ore de la publicare.
Acest lucru mă face să o public şi aici.

Fotografia am realizat-o în vara aceasta pe drumul de întoarcere de la Giurgiu către Târgovişte. Ploaia se terminase de câteva minute dar norii indicau o altă repriză, vrând a se scutura curând asupra noastră. Totuşi la un lucru mi-au fost utili norii şi anume că nu a mai fost nevoie să mai închid diafragma pentru a obţine efectul întunecat. Doar am mărit contrastul - setare ce m-a ajutat la vizibilitatea curcubeului şi a florilor.

Ştiu că unii dintre voi mi-aţi cerut să realizez articole pe temă fotografică însă nu mă simt în măsură să fac acest lucru. Nu am vechime în domeniu şi nicio foaie care să ateste pregătirea. Într-adevăr, am terminat un curs de fotojurnalism însă acesta a fost făcut în cadrul facultăţii.
În circumstanţa în care am şi eu greşeli de tehnică şi compoziţie, nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi pe această temă.

Edi. Bad, bad, bad...

             Am lipsit de acasă câteva zile. Am revenit într-o seară şi în dimineaţa următoare am plecat pentru alte câteva zile. În seara aceasta a trebuit să mă reîntorc acasă (gotta work) şi, ce crezi, Edi al meu e tare supărat pe motiv că am uitat de el.
             Mititelul meu, n-am uitat de tine, îmi eşti mai drag cu fiecare zi, dar când trebuie să plec, trebuie. Mă conformez situaţiilor care apar de la o zi la alta. Mama Terra ţine la tine. Te pup, răutate ce eşti!

The Celt Irish Pub - 24/25 iunie '10

Pentru că sunt încă în sesiune, m-am mişcat mai greu cu descărcarea fotografiilor şi publicarea lor.
Cei care au fost în The Celt Irish Pub în noaptea de 24 spre 25 iunie îşi vor putea vizualiza şi/sau descărca fotografiile de pe profilul meu de Facebook începând de mâine (azi este deja trecut de miezul nopţii, mult prea târziu pentru a le mai uploada şi trebuie să mă odihnesc pentru examenul de mâine).

Pe la prânz, cel târziu pe seară, le voi uploada. Postez câteva şi aici, drept "momeală" :p

Hai una bucată fotografie şi cu mine... Realizată de Florian Ispas :D

Crăciun 2008