joi, 28 mai 2009

Război şi pace

           Mamă...
           Ai dat naştere unei fetiţe cu multe bug-uri. Cu trecerea timpului, aceste erori devin tot mai vizibile, tot mai apăsătoare. Nu mă plâng pentru fizic, nu mă plâng pentru psihic. Ma plâng pentru ceva ce nu ştiu să fi avut prea des. Şi mă doare să vorbesc despre asta.
           Şi previn lacrimi cu... Îl folosesc zi de zi doar pentru a avea un motiv să nu mă arăt tristă în faţa lor. Pentru că nimeni nu vrea feţe pierdute, nimeni nu vrea sa asculte pe nimeni, nimeni nu vrea rău, decât bun. Căci poate dacă erau mai atenţi la poveştile din copilărie, la copiii care plecau de acasă şi luau cu ei, de exemplu, un măr, cel ce alegea mărul stricat avea mai târziu să se bucure mai mult decât cel ce alegea mărul bun.
           Dar azi nu mai suntem oamenii de odinioară. Nu mai vrem poveşti, nu mai credem în ele.
           De asta mă păstrez aşa. Zâmbesc. Doar pentru a putea schimba două vorbe cu tine, cu ea, cu voi.
Şi am grijă să vă ţin şi la distanţă (pentru că eu nu sunt unul dintre acele mere bune pe care oamenii le caută cu privirea).
           Aş vrea să fiu ca toţi ceilalţi. Să ştiu să plâng pentru ce pierd nu pentru ce nu am.

"Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi." (Emil Cioran)

Eu n-am pierdut.
Nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată. Aşa sunt de mică.



imagine: DeviantART

2 comentarii:

Razvan spunea...

Nicio durere nu te omoara ci te intareste . Si asta e rostul , sa depui efort ca sa traiesti. Cele mai grele momente te imping sa cugeti , sa te cunosti , nu fericirea e specifica oamenilor. Fi tare

2shpe'RA spunea...

mama ta a dat nastere unei fetite extraordinare... e tot ceea ce conteaza... "restul e tacere".

Trimiteți un comentariu