marți, 30 iunie 2009

The end is near

Treaba asta eco... Cel mai tare mă enervează când mă ispiteşte vreun suc plin de tâmpenii (ceea ce acum 10 ani nu exista, sau nu dădeam noi aşa mare importanţă), sau îmi face cu ochiul fast-food-ul... Eu le numesc păcate.

Însă cel mai rău şi cel mai rău îmi pare de (şi aici chiar sunt revoltată) legume. Nu mai găsesc roşii care să aibă gust de roşii. Găsesc aceste tomate cu gust şi/sau miros de plastic (şi asta în cazul în care au miros şi/sau gust). Mă obişnuisem să cumpăr din piaţă, alea erau mai de grădină, sau dacă nu erau de grădină atunci erau de solar (dar nu de seră, diferenţa e mare între cele două).

Cele de seră sunt tratate chimic pentru a creşte foarte repede. Bulgarii au cea mai avansată tehnologie de creştere a legumelor, procesul durând doar 3 zile. În alte state din Europa, legumele de seră cresc în câteva săptămâni.
Solarul reprezintă o creştere normală a legumelor, fără a le afecta în vreun fel calitatea. Se numeşte solar o bucată de teren ce a fost acoperită cu folie de plastic (celofan) pentru ca legumele să nu fie afectate de grindină sau alte fenomene ale naturii. Este, practic, o grădină normală, având în plus acea folie protectoare sub forma unui cort extrem de mare (depinde de terenul de care dispune proprietarul).

Recent am cumpărat şi din piaţă acele tomate cu gust de plastic.
Ce rău am ajuns, mi-am dat seama.
:|
Până şi cei de pe piaţă vând "minunăţiile" de peste graniţă. Ce s-or fii gândit ei probabil, că îi costă mai puţin să cumpere din vreun angro şi să le vândă, decât să mai cultive ei.

Mare păcat.



imagine: DeviantART

2 comentarii:

MÏs§→Ťàsh∂▀‹з ™ spunea...

Trebuie sa iei rosii numai din piata si nici alea numai sunt bune cum erau :-j
Nimic numai este bun in Romania!

sik spunea...

hai sa iti prezint aceeasi idee privita cu alti oki si poate ai sa intelegi
majoritatea femeilor cu sani mici nu au succes in televiziune, asa ca daca natura nu lea"copt sanii" si iau "copt" fortat, dar numai au aceeasi calitate la atingere si plus arata prea artificial... banuies ca numai e nevoie de intrebarea "de ce?" dar tot am sa raspund ca sa isi vanda imaginea asa si cu rosiile astea eco, rosiile romanesti sunt mici, dar gustoase

Trimiteți un comentariu