vineri, 14 august 2009

Negru transparent.

Ceea ce urăsc cel mai mult se numeşte neruşinare.
Îmi pierdusem privirea pe fereastră când mi-am adus aminte de o întâmplare ce o reiau în gând de fiecare dată când se iveşte o zi mai specială, în cazul de faţă, mâine mă duc la o cununie.

Sunt genul de fată care, când vrea ceva cu adevărat, face tot posibilul să-l achiziţioneze, fie că e criză sau nu. Acum ceva timp era criză dar am strâns şi mai tare cureaua timp de două luni.
Mi-am luat un colier de perle.
În aceeaşi zi am primit o vizită de la o prietenă.
Noua mea achiziţie era undeva pe birou, dacă-mi aduc bine aminte.
A luat colierul pentru a se uita la el, eu îmi continuam treaba, fiind una dintre acele zile agitate. Aranjam nişte dosare când am auzit ceva rostogolindu-se pe parchet, apoi chicoteli şi un "scuză-mă Roxi, nu am vrut". M-am întors în câteva fracţiuni de secundă şi priveam minunăţia mea ruptă. Parcă mi se derulau prin faţa ochilor toate poftele de la care m-am abţinut pentru a-mi lua acel colier.

În fundal ea continua să spună "scuze", zâmbindu-mi. Mi-a explicat că a vrut să-l probeze dar ea are gâtul mai gros decât al meu. Zâmbetele ei tăiau crud orice urmă a credibilităţii. Nu am putut privi-o în ochi, aş fi împietrit.

Un prieten adevărat închide ochii şi se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi i-am închis.
Dar rău mă doare când fac ceva nechibzuit, şi mai rău când pentru mine ochii altora nu se închid.
Sunt prea slabă. Ştiu.


imagine: DeviantART

10 comentarii:

Anne spunea...

Lasa, tu sa fii sanatoasa..ca iti vei lua altu, fapta este consumata acum..nu mai putem da timpul inapoi, insa putem invata din aceasta experienta.
Distractie placuta maine la cununie! :)

Nana spunea...

Oricine greseste . :(
E bine ca ai inchis ochii , pentru prietenia voastra >:D< .

LiaLia spunea...

Of, cu tot riscul de a părea dură, dar sunt total împotriva atitudinii tale şi a comentariilor de mai sus. Treci cu vederea şi închizi ochii în faţa unui gest urât care e un accident. Iar celui care l-a făcut, tocmai pentru că ţi-e prieteni, îi pare atât de rău încât îl simţi că îl doare pe EL gestul făcut, încât îţi trece ţie supărarea şi te bucuri că ai aşa prieten. Ce a făcut gagica asta a fost premeditat, o mizerie răutăcioasă atât de de rahat, că aş fi dat-o afară şi pe uşa casei şi pe cea a sufletului în 2 secunde. Oricum nu a înţeles nimic din gestul tău şi va face la fel şi data viitoare.

Ana-Maria spunea...

Cand inchizi ochii si treci cu vederea,asteapta-te ca si data viitoare sa patesti la fel...Imi pare rau de necazul tau...

CORA spunea...

Sa stii ca metoda aleasa de tine nu a fost una dintre cele mai constructive de a stinge "conflictul". Ar fi trebuie sa ii spui domnisoarei, in modul cel mai elegant, ce te-a suparat. Ca asa...data viitoare vei pati la fel.

adizzy spunea...

sincer si eu m-as fi suparat tare...poate nu e bine..da putin i-as fi scos ochii ..sau macar buy it back..ca stii cat am "muncit" pentru el...nu ca nu as fi eu o prietena buna, dar nu stiu, daca stiu ca ceva e important tare pentru prietena mea..nu il ating!!! si daca e coiler cum sa il rupi asa ...asa...usor?! nu vreau sa te certi cu ea acuma..te felicit pentru taria ta de caracter, eu nu o aveam ...:) tot ii ziceam ceva

Ioana Radu spunea...

@ "all"
Nu vreau sa o pierd. E singura prietena.
In rest am doar prieteni de sex masculin. Dar, uneori nu e de ajuns, e nevoie si de o voce feminina.
Mai merg cateva luni cu speranta ca in octombrie voi cunoaste, poate, si ceva oameni minunati. Tocmai am dat la facultate, poate am norocul sa dau peste oameni, in adevaratul sens al cuvantului "om".
Stiu ca in relatia de fata uneori gresesc, dar incerc sa mentin aprinsa flacara prieteniei din care simt tot mai mult ca au mai ramas doar carbuni incinsi.
La mine cred ca problema nu este ca nu accept sau nu vreau sa accept situatia. Poate m-am agatat prea tare.
O sa-mi treaca. Ma fac eu mare :)

Ana-Maria spunea...

Terra,nu e chestia ca te faci mare....te agati disperata de o relatie in care unul da si alul primeste....si atat...esti o vaca de muls ,in sensul sentimental..si se profita de tine.
Asa ceva am avut si eu parte,e greu sa faci fata,insa trebuie cumva sa reziliezi prietenia asta a ta....sa faci cumva sa arati ca nu esti buna numai sa dai si sa fi umilita,ci accepti sa si primesti prietenie....
Din felul in care ai povestit patania si mie mi s-a parut ca gestul "prietenei" tale a fost premeditat si am o banuiala ca invidia si-a spus cuvantul...Urat gest!
De cand ma stiu cel mai bine m-am inteles cu baietii....si degeaba incearca unii sa spuna ca nu exista relatie de prietenie adevarata intre un barbat si o femeie,ca eu sunt prima care sa contrazic afirmatia asta....despre o astfel de realtie bazata pe incredere si prietenie adevarata,fara nici un fel de implicatii si aluzii sexuale....absolut deloc.
Nu te mai amagi ca este nevoie si de o voce feminina...s-ar putea ca tocmai asa ceva sa-ti prisoseasca...
Felicitari de facultate si bafta maxima!
Invata sa privesti lumea realist si lasa visarea pentru cand dormi....oameni adevarati?!
Mai vorbim!:))

Anonim spunea...

Ii rupeam batele de cap :-|

Bia'a spunea...

multumesc pentru sfat :D sper ca urmatorul salariu o sa il cheltui mai cu cap. :">


cat despre intamplarea ta...cateodata e mai bine sa lasi de la tine,dar nu tot timpul.oamenii se obisnuiesc repede cu a-i face pe altii sa se simta rau.uneori e mai bine sa spui stop.

Trimiteți un comentariu