ziua de după

Tocmai ce m-am trezit, motiv pentru care nu bag mâna-n foc c-o să scriu coerent.

Ieri, ceasul indicând abia 5 AM, m-am trezit din cauza crampelor menstruale ce nu-mi dau pace în nicio lună. Am mişunat prin casă ca buimaca până când a trebuit să plec, cununia la care trebuia să ajung era undeva prin judeţul Giurgiu (comuna Comana), deci aveam câteva ore de mers.

Pe la 12 parcă am ajuns acolo. Avem o familie mare. Atât de mare încât nu ne mai recunoaştem între noi. A fost gafa mea de când am ajuns acolo, nu mi-am recunoscut unchiul, crezând că-i vreun coleg al mirelui.

După ce am dres situaţia, ne gândeam că ar trebui să ne vedem mai des, nu doar la nunţi şi înmormântări. Zilele şi aşa trec repede şi nu ştim niciodată dacă data viitoare ne vedem împărtăşind aceeaşi durere, acelaşi buchet de flori într-un număr cu soţ.

Momentele speciale sunt cele care ne aduc împreună pe toţi ai familiei, toţi însemnând noi, de la Pucioasa şi ceilalţi, Târgovişte, Brăila, Bucureşti, Piteşti şi Giurgiu.

Suntem mulţi dar avem calităţi şi defecte comune. Din când în când ne loveam cu câte un amănunt ce ne era ori familiar tuturor ori străin tuturor.

Am încins câteva hore şi câteva sârbe :)), aşa, să simţim că suntem români.

Am prins atât apusul pe malul Argeşului cât şi răsăritul printre solare.
Poze o să public într-o viitoare postare, aştept să le primesc.

A fost frumos până am tras pe dreapta, răpusă fiind de oboseală. Cel mai crud moment a fost ceasul meu biologic care îmi dă deşteptarea la 6 AM indiferent de ora la care am ajuns în pat.

Noi să fim sănătoşi să tot prindem momente ca acesta. Doamne ajută.