Hoţul zgârcit.

Cine a zis că hoţii sunt doar în guvern, nu s-a uitat în jurul lui. Românul nu doar fură bunuri materiale ci fură dreptul la informare. Un român ce a furat acest drept altor 50-60 de capete.

Şi, mă scuzaţi, fac o paranteză înainte de a începe istorisirea. Acum câteva zile am fost acuzată de un cititor că am imaginaţie. Mai pe şleau, vând gogoşi. Nu că m-ar afecta pe mine, ca om, o acuzaţie falsă, ci să nu vă afecteze pe voi. Pentru asta v-am adus şi dovada întâmplării de azi. Dar să le luăm pe rând.

În timp ce mă bronzam în bătaia vântului şi a picăturilor de ploaie, savurându-mi covrigii calzi (o bună modalitate de a te încălzii în condiţii meteo proaste), îmi aruncam privirea dintr-o parte în alta precum un ceas cu pendul. În stânga erau câţiva soldaţi. Muşcam din covrig şi mă gândeam că muşc din ei. În dreapta o tipă cu un fund frumos. Ce-i frumos e frumos, mă uit şi eu, fată fiind. Ştiţi voi, "ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place". Tic tac, tic tac şi gara începe să prindă grai. Eh, aşa da, acum nu mă mai uit doar stânga-dreapta. Dintr-o dată apare în raza mea o cucoană. Ce avea cucoana atât de special?...

Din nou, fac o paranteză.
Sunt unele judeţe în care se distribuie "Adevărul de seară", publicaţie cu caracter informativ ce se distribuie gratuit de la standuri ce sunt plasate în diferite părţi ale oraşului. Românul are datoria să se autoservească. Ziarul apare undeva între orele 15-16. Niciodată mai târziu de ora 16.

Era în jur de 15:30 când cucoana de care vorbeam a apărut ţanţoşă pe raza mea. Nu-mi scapă nimic din ochi. Defapt, pun pariu că nici ţie nu-ţi scapă ceva din ochi atunci când stai sictirit pe o bancă, aşteptând doar... aşteptând.

Reiau întrebarea.
Ce avea cucoana atât de special? O găleată plină cu ziare (50-60 de bucăţi). Ochiul meu, şi asta o putea spune oricine, îmi trimitea semnale sub forma semnelor de întrebare. Ziarele păreau a fi noi. Dar femeia nu părea să dea vreo importanţă aşa mare ştirilor. Ce-mi veni, nu ştiu, dar m-am dus şi-am întrebat-o dacă acela este "Adevărul de seară". Într-un fel era la mintea găinii că singurul ziar cu care avea să îşi umple găleata era musai unul moca (gratuit). Mi-a răspuns fugitiv, "Da!". Am rugat-o să-mi dea şi mie unul, pentru că sunt mai nesimţită de felul meu dar şi pentru că ziarul este gratuit iar ea avea ditamai catastiful acolo.
"Da` du-te şi i-a-ţi, că standul e aici, la ieşirea din gară. E aproape. Astea îmi trebuie mie!"

Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, cum se întâmplă uneori. Nu am nicio problemă cu femeia care, na, poate are o situaţie materială mai puţin bună şi foloseşte ziar acasă la una alta, ştiţi cum sunt bătrânii. Dar aşa, ca bun simţ, te vezi cu găleata plină şi nu dai unul? Unul! Nu i-am cerut jumătate din câte avea. Am cerut doar unul.

Când m-am întors de la standul de ziare, i-am făcut fugitiv o poză. Asta e dovada pentru cei care-mi reproşează că vorbesc în van.

Calitatea pozei lasă de dorit (din cauza zoom-ului) dar...


... dar am scanat pentru voi partea ce se zăreşte în afara găleţii (camionul albastru). Deci informaţiile pe care le-am furnizat sunt valide.


P.S.: Acum, dacă nu sunt 50-60 de ziare cum a apreciat ochiul meu, nu-mi săriţi în cap. Dar am dat aceste cifre pentru că ziarul este subţirel (16 pagini, echivalentul a 8 foi).