marți, 10 noiembrie 2009

o iau din loc

De mâine reiau cursul normal al existenţei. Sau încerc măcar. Mi-au ajuns două săptămâni, aproape trei, la domiciliu. Iar un om când stă aşa, o dă în damblageală şi nu e bine. Bag pastilele în geantă şi o iau din loc, că viaţa-i scurtă, nu ştiu azi sau mâine de se va sfârşi.
Mâine oricum am un singur curs, mai greu e cu naveta. Dar nu mă vait doar dintr-atât. Tot răul spre bine. Mă bucur că o să revăd câteva persoane care îmi sunt dragi, dintre colege vorbind, şi alte câteva, în limita timpului disponibil, din afara facultăţii.
Vă mulţumesc mult celor care m-aţi susţinut şi m-aţi înţeles în această perioadă, una nu foarte uşoară pentru mine. Vă mulţumesc pentru telefoane, mesaje, mail-uri şi comentarii încurajatoare ce le-am primit cu drag pe blog. Vă doresc din tot sufletul să aveţi parte de sănătate din belşug, căci ştiu cât de preţioasă este. Iar cei care o aveţi deja, aveţi grijă de ea, că nu o veţi avea mereu şi va fi greu să reparaţi greşelile făcute organismului.

Vă mulţumesc încă o dată şi vă îmbrăţişez.

P.S.: Vă ofer un wallpaper care mie îmi luminează faţa de fiecare dată când sunt la PC. Clik pe el pentru mărire, apoi îl puteţi salva.

5 comentarii:

GiA spunea...

ma bucur ca esti bine. te imbratisez si ai grija de tine.

wallpaper-ul m-a facut sa zambesc. te pup

the twisted brat spunea...

Nu stiu tu ce crezi, da' esti un om tare curajos... Asa mai da!

Nana spunea...

E bine ca te simti mai bine >:D< !
Sa ai grija de tine Terra .:D< :)

adizzy spunea...

mai bucur ca esti mai ok :) sper sa ai o zi frumoasa maine ..te imbratisez si eu

Unknown spunea...

pozuţa e pe desktopul meu ;p

Trimiteți un comentariu