Ghinionul pietonului

Sunt unele zile atât de rele încât chiar simt că mă duc la serviciu. Trezit la 5, plecat de acasă la 5:30-5:40, luptă cu frigul că, deh, uneori nu e cel mai frumos vis acela de a fi pieton.

Mai ales că în ultimele trei zile aici a nins mai mult ca ultima dată dar într-un timp mai scurt. Fulgii au fost mai mari sau mai denşi, altfel nu-mi explic de ce stratul de zăpadă este mai gros decât data trecută când a nins (acum 2-3 săptămâni). Şi, pe bună dreptate, iarna nu-i ca vara.

Azi, pentru a scurta drumul, am mers prin cartier, crezând că voi ajunge mai repede la gară. Sau AM VRUT să merg prin cartier, pentru că am fost surprinsă de o haită de câini la mesajul cărora am făcut stânga-mprejur şi am ocolit traseul, luându-mi mult mai mult timp. Când am ajuns în gară, trenul dădea din fund, de undeva de departe, făcându-mi în ciudă. Zic ciudă nu pentru că îşi mişca elegant posteriorul, ci pentru că şi-l mişca uitându-mă în gară, singură.

Nu m-am resemnat şi am alergat la staţia de autobuz.
Autobuz pe care l-am văzut plecând în timp ce exploram nămeţii cufundaţi în întunericul dimineţii de iarnă.

Oricât de puternică aş părea, îmi venea să plâng. De nervi, nu de altceva.

Am aşteptat următorul autobuz în care am avut onoarea să-mi constat (pentru a nu ştiu câta oară) răul de maşină de care credeam că m-am vindecat.
Autobuzul acesta a pocnit din roţi şi a ajuns la destinaţie mai repede decât îmi era dat să fiu acolo, motiv pentru care am aşteptat o oră şi jumătate în frigul unei dimineţi de iarnă, asta până când a apărut domnul cu cheia de la intrarea în instituţie.

Îmi este dificil uneori să îndur orele matinale la care sunt nevoită să mă trezesc, câinii care mă fac să ocolesc drumul către gară, trenul pe care-l pierd, autobuzul pe care-l pierd, frigul pe care-l servesc şi pe care-l consider a fi un domn foarte crud... Dar sunt lucruri, dorinţe şi oameni care mă motivează. Pentru asta mă consider un om norocos.

P.S.: Referitor la întâmplarea cu câinii, m-aş fi întors din drum chiar de-ar fi fost unul singur pentru că sunt o fricoasă în contact cu aceste animale. Am lumânări în loc de picioare. Dacă vrei să faci pe cavalerul cu mine, plimbă-mă "întâmplător" printr-o zonă cu câini şi vei fi cel mai mare cavaler. Asta dacă nu bag eu frica şi în tine şi te conving să fugim ca doi infractori.