sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Terra - Ange ou demon?

"Ce vrei?", o întrebare care se află în acelaşi timp în două sau mai multe locuri. Ubicuă.
Se află pe buzele curiosului sau pe limba nervilor, la capătul răbdărilor, când lumea nu mai ştie ce să îţi ofere pentru a te mulţumi şi apelează, în ultimă instanţă, la a te întreba - "Ce vrei?". Se află în mintea noastră în mai multe sertare: sertarul curiozităţii, sertarul conştiinţei, sertarul neliniştii, poate chiar şi în sertarul temerilor.

Am să repet întrebarea de atâtea ori încât o să mă daţi afară de la pupitru sau de atâtea ori încât veţi obţine un ordin prin care să nu mai pot rosti aceste două cuvinte.

Dar eu,
Eu ce vreau?

Fără teama de a fi judecată, vreau multe.
Multe întâmplări al căror personaj principal să nu fiu. Dar cine să fiu?

Bună.
Ai sarea lângă tine iar eu voi umple golul în care trebuia să se afle piperul. Ne plimbăm pe stradă şi aleg pe cineva. Tu o abordezi. Dacă îţi place, începi o relaţie cu ea, relaţie în care să te implici. Nu e un joc, dar uneori ai nevoie de părerea cuiva din afară. Vorbeşti cu mine. Într-o zi eu voi veni cu un cadou pe care ţi-l voi plasa în braţe. Trebuie doar să ai încredere în mine. Ne întâlnim la cafeneaua respectivă, voi fi în încăperea pentru nefumători, la masa de lângă geam, citind o revistă sau scriind ceva în agendă. Vei veni însoţit de cadou dar şi de Ea. Te vei aşeza la o distanţă de două sau trei mese şi o vei săruta. Ai grijă să o faci ca un gentleman, doar eşti într-o cafenea, trebuie să-ţi păstrezi manierele. Îi oferi cadoul (pe care nu l-ai deschis, pentru că ai încredere în mine). Habar nu ai ce se ascunde acolo. O rogi să-l deschidă, deşi l-am împachetat destul de bine. Dacă nu vrea, insişti. Apoi îl deschide şi...

În tot acest timp pe care îl petreci cu ea, trebuie să te comporţi ca şi cum nu m-ai cunoaşte. Nimic din toate astea nu ţi le voi reproşa acum sau altădată.

Ea deschide cadoul şi îi place. Acum ai şansa de a vedea ce era înăutru şi, în gând, îmi mulţumeşti că nu a fost o farsă toată tărăşenia cu cadoul. Nu poţi contesta că nu te-ai gândit măcar o clipă că înăuntru ar fi putut fi ceva nu tocmai plăcut, ceva care să o jignească. Nu aş fi făcut asta. Nu e firea mea.

Dar înăuntru se mai află ceva. Un bilet semnat cu numele tău. Am scris ceva frumos. Nu e siropos pentru că nu-mi plac dulcegăriile. Câteva cuvinte care sper să o facă să se simtă femeie. Femeia este un dar. Până să închei biletul, am pus o întrebare. Apoi am semnat scurt cu numele tău.

În următoarele secunde probabil că te va întreba ceea ce scria pe bilet.
Poate vei cunoaşte răspunsul la întrebare şi i-l vei spune. Poate nu-l vei cunoaşte.

În concluzie, repet întrebarea, "Ce vreau?".
Vreau pe cineva care să aibă încredere în mine dar care să mă lase să stau singură la o distanţă de două sau trei mese, pentru a mă amuza de idila noastră ascunsă sau pentru a fierbe de fiecare dată când te apropi să-i şopteşti la ureche şi de fiecare dată când o săruţi. Eu nu găsesc fericirea în monotonie. Nu sunt făcută să stau. Vreau să fiu conştientă că ce este lângă mine, a doua zi nu mai poate fi. Vreau să fiu mai femeie cu fiecare zi, să nu uiţi că sunt la masa cealaltă şi sub paltonul negru am doar o cămaşă de-a ta, care oricum este descheiată până la ultimul nasture. Vreau să lupt continuu. Să preţuiesc fiecare emoţie, fiecare fior rece la gândul că a doua zi poate nu-mi vei mai răspunde. Şi totuşi, adu-ţi aminte că eu sunt cea care a ales-o pe Ea. Eu te-am aruncat în braţele ei. Dacă se va ivi momentul să mă simt în plus ca amantă, mă voi retrage. Probabil altcineva aşteaptă să trăiască după regulile mele, dar totuşi fără reguli.

Nu refuz nici situaţia în care continui să te vezi cu mine şi să-ţi spun unde o vei duce data viitoare. Am să mă gândesc ce-i cumpăr a doua oară. Am să mă gândesc şi ce-i scriu pe bilet. Tu doar gândeşte-te la întrebarea care te aşteaptă.
Te sărut.

yours,
Terra.

P.S.: N-am găsit încă pe nimeni să-mi înţeleagă nebunia.


imagine: DeviantART

20 comentarii:

Monica spunea...

ce frumos ai scris...
si o sa gasesti stai linistita...asta mi zice mie prietena mea...sper sa fie asa pentru amandoua;))
:*:*

Anonim spunea...

This would fit.

Razvan spunea...

Poate cautam niste arsenic in caz vrei sa coci vreo "prajiturica".

Camme spunea...

Frumoasa poveste..interesanta. :>

Terra spunea...

@Miss Tasha
Nu e poveste. Este ceea ce vreau sa fac.

Anonim spunea...

Mi-a placut, ai gasit un alt mod de a transmite sentimentele...asa am inteles eu...de fapt ai vazut fata pe care baiatul trebuie sa o vada cand de fapt tu ai toate indiciile.
Si sunt de acord ca nu trebuie sa existe monotonie.Altfel nu ar mai avea niciun farmec.Nu poti transmite sentimentele prin acelas si unic mod.Exista o infinitatea de solutii si de aici apare frumusetea clipelor.

Anonim spunea...

ai scris misto da sincer cred ca ai zis bn "nebunia". :P
bine nu nebunie in adevaratu sens al cuvantului da totusi nu pot sa-mi imaginez cum de tiai dori asta! :-?
oricum cea mai buna faza e aia in care zici ca ai pe sub palton doar o camasa de a lui descheiata!

Antiignorantu spunea...

ai grija la ce ti doresti:);........

Filip spunea...

sa-mi trag palme :)...cam ciudat...deci vrei pe cineva (al tau) pe care sa-l "imparti"?...poate nu am inteles bine...oricum e interesting :)

Ioana Radu spunea...

@Filip
Păi dacă o relaţie nu e "interesting" atunci unde e tot farmecul?
Ai înţeles bine articolul :D

Filip spunea...

pai chiar atat de interesting? poti si mai mult? :>

Ioana Radu spunea...

@Filip
Mai mult în ce sens? Să-l las să-şi facă harem? Nu, nici chiar aşa :))
Am promis că voi explica într-un articol de ce sunt de acord să împart persoana de lângă mine cu altcineva. Mă voi ţine de cuvânt şi articolul respectiv va apărea :)

Filip spunea...

hmmm (da stiu...citisem pe undeva ca nu esti cu "hmm"-urile..scuze) nu iti merge eresesu`...asta inseamna ca tre' sa intru in fiecare zi? :)) si eu vreau sa stiu cat de interesting poti fi :)

Filip spunea...

da...intr-adevar..."Buna dimineata" :D...nu am somn...iara e o noapte d'aia de-ti vine sa mori...si o sa ma prinda somnu` exact cand m-apuca pe mine chefu` de treaba :))

Ioana Radu spunea...

@Filip
Ştiu că nu merge RSS-ul. Ori te abonezi prin Google Reader ori încerci varianta cu FeedBurner (ai mai jos opţiunea cu "Clik aici!")
:)

Filip spunea...

trrrring...si il si vazusem...dar am uitat de el :)) (nu sunt gulge ridârist) e bun feedburner ;)

Filip spunea...

si oricum sunt 69 de persoane...de ce sa stric eu totul :))

domnisoara ya nago spunea...

ce lucida esti...nu as fi pus in calcul posibilitatea de a pierde la un moment dat intr-un scenariu ca asta..ar fi impotriva naturii mele

Grim spunea...

Genial.. iubire pură şi cu sens, dezgolită de toate tiparele şi clişeele astea imprumutate de prin filme şi cărţi. Nu pare deloc o nebunie, poate o utopie

Castiel spunea...

....unul care sa inteleaga nebunia ta .. se gaseste.. dar unu care sa fie de acord cu aceasta nebunie...nu cred.... eu nu cred ca as fi in stare de asa ceva!!! :)

Trimiteți un comentariu