"Anti-Lolita" de Emily Tanimura

Pare o elevă model. Nu lipseşte de la şcoală nici dacă are gripă şi e străpunsă de temperatură. Cărţile şi caietele întotdeauna le pregăteşte seara, înainte să adoarmă. Doar pare o elevă model, în clasă nefiind niciodată atentă, chiar ea afirmând că stă în bancă mereu cu gândul la altceva.

Are probleme pe multe planuri deşi nu calculează niciodată acest aspect, poate nu conştient. Are probleme în familie. Spune despre părinţi că "au un aer radios alături de prietenii lor, aşa cum nu sunt niciodată cu mine". Este conştientă de unele aspecte ale vieţii dar mica acţiune o plasează mai mult în mijlocul dezordinii adolescentine.

Ocolită de persoanele de vârsta ei şi fiind catalogată drept "prostituată", dezvoltă un interes către această tipologie de femei.

"Sunt calmă şi decepţionată de absenţa prostituatelor" -> afirmă aceste lucruri de parcă s-ar afla pe o banchetă la cinematograf, dintr-o dată anunţându-se anularea filmului, când ea era de fapt la marginea oraşului căutând siluete ale căror tocuri să dicteze ritmul străzilor.

La un moment dat trecerea se face brusc de la tânăra ce-şi proba rochiile în faţa oglinzii la tânăra ce se afişa în acele rochii chiar şi în condiţii meteo defavorabile. "Bătrânul", aşa cum prefer să îi spun bărbatului de 50 de ani cu care adolescenta îşi împărţea viaţa, îi atrăgea atenţia asupra decolteurilor prea adânci, lungimii prea scurte a rochiilor şi culorilor prea... bonbon. Ea era indiferentă la aceste remarci, iubindu-şi cel mai mult rochia albastră, o culoare, spunea ea, "ieşită din visul american al anilor '50, când oamenii îşi ziceau că viitorul va fi mai frumos. Niciodată cerul nu va mai fi la fel de albastru ca în anii '50, la fel de albastru ca rochia mea."

"El, care era atât de nerăbdător prima dată, pare să se teamă de eveniment la fel ca mine." -> cuvinte care-i dau protagonistei un aer de persoană păcălită. Îşi spune singură cuvinte pe care ar vrea să le audă. Spunându-şi-le, ajunge să le creadă.

El continua să o vadă ca pe o copilă, nu ca pe o amantă, acest lucru subînţelegându-se din cadourile pe care i le făcea, nu ciocolată fină şi lenjerie ci daruri pe care fata ar fi putut să le primească de la rude. Poate că într-un fel ea îi stârnea sentimentul patern, sentiment care se pierdea în ceaţă când devenea obiectul afecţiunilor lui.

Fata adoptă o "voce neutră", cum afirmă chiar ea, atunci când este în prezenţa bărbatului. Mai spune: "Nu-i dau nicio imagine din viaţa mea. Aleg cuvinte abstracte care nu evocă obiecte, culori sau decoruri din viaţa mea."
Tânăra îşi construieşte, alături de bărbatul de 50 de ani, o lume în care este o altă persoană decât în viaţa de zi cu zi, o lume în care ea îşi poate etala rochiile care până acum erau doar o reflexie a probei în faţa oglinzii, fără a le purta.

Tot ea este de părere că "după ce ai făcut dragoste, trebuie să rămâi în pat ca să fumezi şi să povesteşti despre fostele relaţii."

"Cu iubitul meu, am adesea senzaţia că suntem singuri pe lume." -> Se izolează de lumea exterioară. Vede o singură persoană ca şi cum aceasta ar trăi până la sfârşitul zilelor. Este dependentă de partenerul de viaţă, o dependenţă din rutină, o dependenţă copilărească ce va păli la prima despărţire.

Întrerupe toamna cu o trecere bruscă la o secvenţă ce se arată a fi la începutul primăverii.

EL: "Trebuie să progresăm. Nu trebuie să facem mereu aceleaşi lucruri."

Imediat ea gândeşte "Acum îl obsedează ideea de progres."
Ea vrea să fie de nasul lui şi crede că a împărţi aceleaşi aşternuturi îi face să fie egali. Adevărul este altul; deşi ea se vrea a fi femeie în fapt, gândurile sunt cele care o dau de gol. Este o puştoaică speriată de schimbări în viaţa amoroasă, schimbări care-i dau senzaţia că ceva nu merge bine, că l-ar putea pierde pe bărbatul de lângă ea. Nu acceptă în niciun chip că este doar o însoţitoare a unui bărbat ce este pe cale de a divorţa.

El lasă impresia unui domn căruia îi pasă. De fapt el vrea doar o bucată proaspătă de carne care să-l urmeze în următorii ani ai vieţii lui. Deşi subtitlul cărţii este "O nimfetă de 14 ani şi un bărbat de 50 de ani", aş corecta spunând "Un bărbat de 50 de ani cu o dorinţă irezistibilă şi isaţiabilă pentru actul sexual şi o nimfetă naivă".

El îi descrie fetei un viitor comun, cu condiţia ca ea să-l urmeze dincolo de graniţele fizice.
Cei doi ajung într-un punct de răcire al sentimentelor ce au fost mimate până atunci, punct în care el îşi dezvăluie adevăratele aşteptări, o partidă sălbatică la care o obligă pe tânără să ia parte.

Sfârşitul vă stă la dispoziţie în "Anti-Lolita" semnată de Emily Tanimura, editura Nemira.