Se afișează postările cu eticheta Cărţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cărţi. Afișați toate postările

miercuri, 29 septembrie 2010

Oferta săptămânii la editura Nemira: 40% reducere + transport gratuit



După cum spune şi afişul promoţiei, oferta de 40% reducere ce include transport gratuit (adică taxele poştale sunt suportate de editură) este doar la autorii de top. Cred că această reducere nu este de trecut cu vederea şi am să vă spun câteva dintre titlurile ce aparţin autorilor de top de la Nemira.

Stephen King - Ţinuturile pustii
Preţ vechi: 69.90 RON
Preţ nou: 41.94 RON

Orson Scott Card - Chemarea Pământului
Preţ vechi: 22.90 RON
Preţ nou: 13.74 RON

George R.R. Martin - Regii nisipurilor
Preţ vechi: 27.90 RON
Preţ nou: 16.74 RON

Stephen King - La asfinţit
Preţ vechi: 49.90 RON
Preţ nou: 29.94 RON

Stephen King - Blaze
Preţ vechi: 45.90 RON
Preţ nou: 27.54 RON

Stephen King - Dolores Claiborne
Preţ vechi: 49.90 RON
Preţ nou: 29.94 RON

Philip K. Dick - Jucatorii de pe Titan
Preţ vechi: 23.90 RON
Preţ nou: 14.34 RON

Julian Barnes - Nimicul de temut
Preţ vechi: 39.90 RON
Preţ nou: 23.94 RON

Stephen King - Misery
Preţ vechi: 45.90 RON
Preţ nou: 27.54 RON

Frank Herbert - Copiii Dunei
Preţ vechi: 29.50 RON
Preţ nou: 17.70 RON

Rodica Ojog-Brasoveanu - Barbaţii sunt nişte porci
Preţ vechi: 19.90 RON
Preţ nou: 11.94 RON

Julian Barnes - Trois
Preţ vechi: 18.90 RON
Preţ nou: 11.34 RON

Orson Scott Card - Umbra lui Ender
Preţ vechi: 24.90 RON
Preţ nou: 14.94 RON

ATENŢIE ! Oferta este valabilă doar în săptămâna 27 septembrie - 4 octombrie!
Pentru a vizualiza toate cărţile din cadrul ofertei, clik aici.

marți, 1 iunie 2010

La mulţi ani! (pentru copilul din fiecare) + ofertă Nemira

Urez La mulţi ani tuturor, convinsă fiind că în fiecare din noi stă ascuns un copil şi că fără el, fără copilul din noi, am lua lucrurile mult prea în serios, uitând să ne bucurăm de chestiile mărunte pe care ni le oferă viaţa.

Pentru copiii din noi dar, mai ales, pentru copiii voştri, ai fraţilor voştri, cunoscuţilor etc., editura Nemira face o reducere de luat în seamă. Cărţile pentru copii sunt la 5 lei însă la achiziţionarea a 10 cărţi plătiţi doar 30 ron (în loc de 50).
Eu am aruncat o privire asupra cărţilor din categoria "pentru copii" şi am descoperit câteva exemplare "Madagascar", "Aventurile lui Murdărici", "Gălăgioasa Lily" etc.
Clik aici pentru a vizualiza toate cărţile din colecţia pentru copii.

Oferta este valabilă în perioada 1-7 iunie 2010.

miercuri, 14 aprilie 2010

Cărţi rare la 3 lei!

Noua ofertă de la Nemira este destul de tentantă.
Printre teancul de cărţi ce ating pragul reducerii ajungând la 3 ron fiecare, se numără şi două volume semnate Stephen King.
Şi, cu toată sinceritatea, să iei o carte semnată Stephen King la doar 3 ron, e sărbătoare.

Câteva dintre titlurile care mi-au atras atenţia:
"Oraşul bântuIT" de Stephen King (preţ iniţial: 59,50 ron)
"Talismanul" de Stephen King şi Peter Straub (preţ iniţial: 35 ron)
"Agonia imperiului" de Ryszard Kapuscinski (preţ iniţial: 53 ron)
"Duminica orbului, surdului şi mutului" de Ion Barbu (preţ iniţial: 88 ron)
"Măcelarul" de Alina Reyes (preţ iniţial: 58 ron)

Pentru a vizualiza toate cărţile ce sunt la oferta "3 ron" - clik aici!

luni, 5 aprilie 2010

"Cum să nu dai chix ca femeie" de Carmen Rico-Godoy

Despre autoare
Carmen Rico-Godoy a fost o scriitoare şi jurnalistă de origine spaniolă.
S-a născut la Paris, loc în care mama ei a fost exilată după Războiul Civil. Tatăl său, socialist şi republican, a fost închis 5 ani. După ieşirea din închisoare, familia s-a reunit la Madrid.
Carmen Rico-Godoy a plecat apoi în Statele Unite pentru a studia Ştiinţele Politice la Universitatea Georgetown din Washington D.C., iar mai apoi a plecat la Paris unde şi-a obţinut masterul în Relaţii Internaţionale şi a început să publice pentru prima dată în presa franceză.
Odată terminate studiile, a plecat în Argentina unde a lucrat ca asistentă medicală, fotograf, profesoară, traducătoare şi interpretă.
Câţiva ani mai târziu se mută definitiv în Spania, loc în care îşi continuă activitatea de jurnalistă.

Despre romanul "Cum să nu dai chix ca femeie"
Acesta a fost primul său roman cu care a avut un succes neimaginat. S-au vândut peste un milion de exemplare în primul an de la apariţie şi încă se vinde, având în vedere că acum două săptămâni am dezbrăcat librăria de 3 exemplare... unul cumpărat de prietena mea, Lili, iar doua cumpărate de mine (unul vi-l ofer cadou ).

Protagonista romanului se numeşte Carmen, asemeni autoarei, şi este o jurnalistă apreciată care ncepe să-şi dea seama că anumite aspecte ale vieţii sale de femeie truditoare sunt foarte diferite de cele ale bărbaţilor. Şi aceasta numai pentru că este femeie. Soţul său, Antonio, o iubeşte, dar îi impune să intre în rolul tradiţional al femeii supuse. Nici la serviciu nu este tratată de la egal la egal de către colegii săi, care par a-i fi superiori doar pentru că sunt bărbaţi.

Tema romanului este foarte actuală: poţi să fii soţie devotată, grijulie şi tandră, fără să te anulezi ca profesionistă în meseria ta? Poţi să fii o mamă dedicată trup şi suflet copiilor tăi fără să renunţi la alte vise şi proiecte? Poţi să le ţii piept colegilor de serviciu fără să te simţi frustrată de succesul lor? Se simte singură o femeie căsătorită? Poţi, într-adevăr, trăind într-o lume a bărbaţilor, să nu dai chix ca femeie?

Citate din carte:
pag. 30
"Dar nu trebuie să aştepţi niciodată nimic de la un bărbat! Doar veşti proaste.
Întotdeauna fac invers decât te aştepţi! Dacă ai nevoie de afecţiune, te înjură! Dacă ceea ce doreşti este fermitate, sunt mieluşei! Uneori ceri un cuvânt de îmbărbătare. O mână întinsă. Ei obişnuiesc să îţi răspundă cu un şut în fund. De ce procedează astfel, încă nu ştiu."
pag. 55
"Odată cu frunzele cad şi iluziile şi visele şi speranţele că se poate schimba ceva în tine sau în ceilalţi."
pag. 66
"Bancomatul, nu veţi fi surprinşi când vă voi spune, îmi înapoia cu insistenţă cardul. Documentul dumneavoastră are un defect, scria pe ecran.
MĂ-TA ARE UN DEFECT! Îmi dai banii sau te fac pire cu o piatră de pavaj?"
pag. 158
"Ajunge că trebuie să îi suporţi pe bărbaţi la slujbă, în pat şi pe stradă. Dar ca ginecologul, persoana căreia trebuie să i te confesezi până în cele mai intime şi mai teribile detalii, să fie tot un bărbat este pur masochism."
pag. 159
"Ar trebui să îi dau două palme şi un genunchi în testicule. Nu îmi imaginez cum pot să existe bărbaţi care vor să fie femei, care umblă dintr-o sală de operaţie într-alta pentru a se feminiza! Ce prost făcută e fiinţa omenească în general, fir-ar a naibii."

Pe scurt, "Cum să nu dai chix ca femeie" este o naraţiune antrenantă şi plină de umor despre viaţa de zi cu zi a femeii, nevoită să fie simultan deşteaptă ca un geniu, eficientă ca o maşină şi seducătoare ca un fotomodel.

Informaţii generale:
Titlu: "Cum să nu dai chix ca femeie"
Autor: Carmen Rico-Godoy
Format: 20x13 cm
Nr. pagini: 192
Editura Pandora M, Târgovişte, 2005 ("Pandora M" face parte din grupul editorial TREI).





CONCURS
Pentru a câştiga un exemplar din romanul prezentat, trebuie să faci un singur lucru:
Scrie pe blogul tău un articol cu tema "Ce este femeia?". Articolul trebuie să aibă minim 10 rânduri, maxim 25.
NU impun link către acest blog pentru că nu este un concurs prin care să-mi fac publicitate. Cine vrea să ofere link, o poate face. Cine nu, nu. Acesta este un amănunt care rămâne la alegerea dumneavoastră.

Data limită de participare: duminică, 18 aprilie 2010 (asta înseamnă că aveţi două săptămâni la dispoziţie).
Desemnarea câştigătorilor se va face prin intermediul unui sondaj la care vor putea participa toţi vizitatorii acestui blog.

ATENŢIE! Blogurile participante trebuie să aibă cel puţin două luni.
După publicarea articolului cu care veţi participa, vă rog frumos să-mi lăsaţi un link către el.

UPDATE 18 aprilie: clik aici pentru a vedea textele participante.

UPDATE 25 aprilie: clik aici pentru a vedea câştigătorii.
.

joi, 18 martie 2010

"Dragostea durează 3 ani" de Frederic Beigbeder

Un roman... Magnifique, Subtile, Seduissante! Este o lectură care a urcat cu paşi mărunţi dar fermi către topul piramidei cărţilor pe care le apreciez. Plictiseala n-are loc aici. Nici măcar nu trebuia să scriu acest cuvânt, nici măcar în descrierea cărţii nu trebuie să apară.
La o primă vedere te duce cu gândul către o lectură aproximativ lungă, având peste 200 de pagini, însă scrisul măricel şi spaţierea dintre rânduri mă face să cred că o rescriere a acestei cărţi cu Times New Roman de mărimea 12... nu ar ocupa peste 100 de pagini. Sincer vorbind, n-ar fi fost rău nici de-ar fi avut 1000 de pagini. M-a făcut lacomă de lectură.
Fiecare capitol se întinde pe două-trei pagini, deci poate fi citită şi de cei mai ocupaţi (un capitol la publicitate, 3-4 capitole la o cafea...). Deşi nu cred că o să tragă nimeni de timp cu cartea asta, din contră, vor fi ceva de genul 9-10 capitole la o cafea, 3-4 capitole în autobuz, 4-5 capitole pe o bancă...

Obişnuiesc să subliniez în cărţi anumite expresii, câteva rânduri sau paragrafe întregi care îmi atrag atenţia în mod special. Mă tem că în această carte am subliniat mai mult de un sfert din ea.
Pentru că nu pot să scriu aici toate sublinierile, am să vă dau doar câteva.

pag. 16
"Am crezut că eram în căutarea dragostei, până într-o zi, când am înţeles că tot ce voiam era să fug de ea."

pag. 29
"De ce 3 ani şi nu 2 sau 4 sau 600? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune - Tandreţe - Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an.
În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila."

pag. 51
"La 20 de ani, credeam că ştiu totul despre viaţă. La 30 de ani, am aflat că nu ştiam nimic."

pag. 59
"În dragoste există o singură întrebare:
Când încep minciunile?"

pag. 80
"Ce e mai rău: să faci dragoste fără să iubeşti sau să iubeşti fără să faci dragoste?"

pag. 96
"Oare poţi să fii fericit şi, dacă da, la ce oră?"

pag. 162
"Au unele fete o asemenea privire de vacă, încât ai impresia, deodată, că eşti un tren de ţară."

Sfârşitul romanului mi-a displăcut. Mi-am imaginat că e altfel iar intuiţia feminină, cu părere de rău, a dat greş. Protagonistul nostru e bine. Eu mă gândeam şi chiar voiam cu toată tăria să sfârşească rău. Acum doar dacă citiţi cartea veţi afla în ce fel de "bine" a sfârşit personajul principal. Poate binele pe care îl percep eu este diferit de cel pe care îl percepeţi voi.


marți, 9 martie 2010

"Ce este cultura?" de Jerome Clement

Titlu complet: "Ce este cultura? În dialog cu fiica mea."
Editura Nemira, Bucureşti, 2005.

Nr. pagini: 114
Format: 10x18 cm







pag. 18
"- Fiecare război scoate la iveală amintirile precedentului conflict. Aici e toată dificultatea. Cum pot trăi împreună popoare având culturi diferite?
- Asta înseamnă că războaiele provin din conflicte culturale?
- Elementul cultural e determinant. Deoarece războaiele iau naştere adesea din faptul că grupul dominant refuză celorlalte grupuri diferenţa şi ar dori ca acestea să fie identice cu el pentru a-şi perpetua dominaţia."

pag. 22
"Cultura despre care vrei să-mi vorbeşti e felul în care fiecare se cultivă pe el însuşi. Îţi cultivi grădina aşa cum îţi cultivi mintea."

pag. 28
"Nu e deloc evident că există într-adevăr o sensibilitate masculină şi una feminină. Ceea ce a făcut-o pe Simone de Beauvoir, scriitoare franceză din secolul al XX-lea, să declare: Nu te naşti femeie, devii astfel!"

pag. 31
"- Nu pare să fi fost prea interesant să citeşti!
- Într-adevăr, dar scopul lecturii nu era plăcerea. Apariţia cărţii a fost determinată pentru evoluţia societăţii."

P.S.: Am un exemplar în plus. Îl voi oferi cadou prin tragere la sorţi.
Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu cu textul "Vreau cartea!".
Participanţii care nu deţin un blog sunt rugaţi să se semneze cu numele real.

Data limită de participare: Duminică, 14 martie 2010.

vineri, 19 februarie 2010

"Anti-Lolita" de Emily Tanimura

Pare o elevă model. Nu lipseşte de la şcoală nici dacă are gripă şi e străpunsă de temperatură. Cărţile şi caietele întotdeauna le pregăteşte seara, înainte să adoarmă. Doar pare o elevă model, în clasă nefiind niciodată atentă, chiar ea afirmând că stă în bancă mereu cu gândul la altceva.

Are probleme pe multe planuri deşi nu calculează niciodată acest aspect, poate nu conştient. Are probleme în familie. Spune despre părinţi că "au un aer radios alături de prietenii lor, aşa cum nu sunt niciodată cu mine". Este conştientă de unele aspecte ale vieţii dar mica acţiune o plasează mai mult în mijlocul dezordinii adolescentine.

Ocolită de persoanele de vârsta ei şi fiind catalogată drept "prostituată", dezvoltă un interes către această tipologie de femei.

"Sunt calmă şi decepţionată de absenţa prostituatelor" -> afirmă aceste lucruri de parcă s-ar afla pe o banchetă la cinematograf, dintr-o dată anunţându-se anularea filmului, când ea era de fapt la marginea oraşului căutând siluete ale căror tocuri să dicteze ritmul străzilor.

La un moment dat trecerea se face brusc de la tânăra ce-şi proba rochiile în faţa oglinzii la tânăra ce se afişa în acele rochii chiar şi în condiţii meteo defavorabile. "Bătrânul", aşa cum prefer să îi spun bărbatului de 50 de ani cu care adolescenta îşi împărţea viaţa, îi atrăgea atenţia asupra decolteurilor prea adânci, lungimii prea scurte a rochiilor şi culorilor prea... bonbon. Ea era indiferentă la aceste remarci, iubindu-şi cel mai mult rochia albastră, o culoare, spunea ea, "ieşită din visul american al anilor '50, când oamenii îşi ziceau că viitorul va fi mai frumos. Niciodată cerul nu va mai fi la fel de albastru ca în anii '50, la fel de albastru ca rochia mea."

"El, care era atât de nerăbdător prima dată, pare să se teamă de eveniment la fel ca mine." -> cuvinte care-i dau protagonistei un aer de persoană păcălită. Îşi spune singură cuvinte pe care ar vrea să le audă. Spunându-şi-le, ajunge să le creadă.

El continua să o vadă ca pe o copilă, nu ca pe o amantă, acest lucru subînţelegându-se din cadourile pe care i le făcea, nu ciocolată fină şi lenjerie ci daruri pe care fata ar fi putut să le primească de la rude. Poate că într-un fel ea îi stârnea sentimentul patern, sentiment care se pierdea în ceaţă când devenea obiectul afecţiunilor lui.

Fata adoptă o "voce neutră", cum afirmă chiar ea, atunci când este în prezenţa bărbatului. Mai spune: "Nu-i dau nicio imagine din viaţa mea. Aleg cuvinte abstracte care nu evocă obiecte, culori sau decoruri din viaţa mea."
Tânăra îşi construieşte, alături de bărbatul de 50 de ani, o lume în care este o altă persoană decât în viaţa de zi cu zi, o lume în care ea îşi poate etala rochiile care până acum erau doar o reflexie a probei în faţa oglinzii, fără a le purta.

Tot ea este de părere că "după ce ai făcut dragoste, trebuie să rămâi în pat ca să fumezi şi să povesteşti despre fostele relaţii."

"Cu iubitul meu, am adesea senzaţia că suntem singuri pe lume." -> Se izolează de lumea exterioară. Vede o singură persoană ca şi cum aceasta ar trăi până la sfârşitul zilelor. Este dependentă de partenerul de viaţă, o dependenţă din rutină, o dependenţă copilărească ce va păli la prima despărţire.

Întrerupe toamna cu o trecere bruscă la o secvenţă ce se arată a fi la începutul primăverii.

EL: "Trebuie să progresăm. Nu trebuie să facem mereu aceleaşi lucruri."

Imediat ea gândeşte "Acum îl obsedează ideea de progres."
Ea vrea să fie de nasul lui şi crede că a împărţi aceleaşi aşternuturi îi face să fie egali. Adevărul este altul; deşi ea se vrea a fi femeie în fapt, gândurile sunt cele care o dau de gol. Este o puştoaică speriată de schimbări în viaţa amoroasă, schimbări care-i dau senzaţia că ceva nu merge bine, că l-ar putea pierde pe bărbatul de lângă ea. Nu acceptă în niciun chip că este doar o însoţitoare a unui bărbat ce este pe cale de a divorţa.

El lasă impresia unui domn căruia îi pasă. De fapt el vrea doar o bucată proaspătă de carne care să-l urmeze în următorii ani ai vieţii lui. Deşi subtitlul cărţii este "O nimfetă de 14 ani şi un bărbat de 50 de ani", aş corecta spunând "Un bărbat de 50 de ani cu o dorinţă irezistibilă şi isaţiabilă pentru actul sexual şi o nimfetă naivă".

El îi descrie fetei un viitor comun, cu condiţia ca ea să-l urmeze dincolo de graniţele fizice.
Cei doi ajung într-un punct de răcire al sentimentelor ce au fost mimate până atunci, punct în care el îşi dezvăluie adevăratele aşteptări, o partidă sălbatică la care o obligă pe tânără să ia parte.

Sfârşitul vă stă la dispoziţie în "Anti-Lolita" semnată de Emily Tanimura, editura Nemira.


marți, 16 februarie 2010

Reduceri la Nemira!


Pentru că ştiu că Editura Nemira livrează cărţile la timp iar taxa poştală este mai mică decât la oricare altă librărie online (6 RON), cu toată încrederea vă anunţ în legătură cu această reducere de 35% care, zic eu, nu se merită să o rataţi. Reducerea se va încheia de Dragobete (24 februarie). Mă bucur să văd că nu scrie Valentine's Day pe afişul publicitar şi că, în sfârşit, se vorbeşte şi de cultura noastră. Cărţile sunt cadouri frumoase ce rezistă în timp.

Pentru cei care nu ştiu ce cărţi să aleagă, am să fac câteva recomandări din fiecare colecţie. Sper să vă fie de folos.

Colecţia Babel

Paşi pe sticlă de Iain Banks - 23,90 RON 15,54 RON
Un roman despre trei bărbaţi ale căror destine sunt sortite coliziunii.
„Diabolic de inventiv şi inventiv într-o manieră diabolică.” (Sunday Times)
„Putere inexorabilă, manipulări sinistre şi ambiguităţi magnetice.” (Observer)

John Infernul de Didier Decoin - 24,90 RON 10 RON
Odinioară triumfător, bogat şi splendid, New York-ul se prăbuşeşte acum ros din interior. Singurul care vede semnele decrepitudinii este John Infernul.
Trei destine se încrucişază într-un oraş aneantizat, trei iubiri se găsesc şi se pierd într-un roman al atracţiei şi repulsiei, al opulenţei şi mizeriei.

Trois de Julian Barnes - 18,90 RON 12,29 RON
Oliver s-a îndrăgostit de Gillian şi vrea să se căsătorească cu ea. Ce-l împiedică? Faptul că Gillian tocmai s-a măritat cu cel mai bun şi mai vechi prieten al său, banalul dar stabilul Stuart. După ce cuplul se întoarce din luna de miere, Oliver îşi petrece din ce în ce mai mult timp cu Gillian, încercând să o facă să se îndrăgostească de el şi să-l părăsească pe „plictisitorul” Stuart.
Fiecărui personaj îi vine rândul să se confeseze cititorului, fiecare îşi expune partea lui de adevăr în acest roman, sclipitor şi amuzant, despre adulter şi despre felul în care este perceput de societatea contemporană.
"Un cocktail nebun, îndrăzneţ şi modern, un triunghi al dragostei contemporane." (Observer)

Colecţia Bonton

La shopping şi nu regret. Manual de stil pe timp de criză. de Marjorie Hillis - 18,90 RON 12,29 RON
Ignori greutăţile sau ai curajul să le înfrunţi? Toci o avere sau o laşi moştenire? Trăieşti de la o leafă la alta sau dai iama în economii? Renunţi să îţi cumperi maşină sau margarină?
Hai să fim sinceri: nu eşti nici domnul Mellon, nici domnul Ford!
Dar, dacă ai imaginaţie şi un plan de viaţă, şi nu îţi baţi capul să uimeşti omenirea peste noapte, te poţi refugia oricând, oriunde, te poţi hrăni cu banane sau cu carne de urs, apoi te poţi muta într-un castel de închiriat, dar niciodată să nu îţi numeri banii cu o faţă tristă!

Iubire, Iubire. de Laura Stoddart - 34,90 RON 22,69 RON
"Iubire, Iubire." este o colecţie de scurte citate din marii poeţi ai iubirii, precum Sappho, Marlowe, Wordsworth, John Clare, Shakespeare, Goethe sau Thomas Hardy, alese şi ilustrate de Laura Stoddart.

Bunele maniere. Mic tratat de supravieţuire în societate. de Asfa-Wossen Asserate - 29,90 RON 19,44 RON
Înregistrează complimentul un declin?
Au avut şi comuniştii maniere?
DE FAPT, LA CE BUN MANIERELE?
Asemenea întrebări şi alte câteva sute sunt tratate cu vivacitate, cu acurateţe şi cu o distanţare laconică – observaţii ale unui fin aristocrat, care a demonstrat că manierele nu aparţin doar unei anumite clase sociale, ci tuturor celor care sunt dispuşi să şi le însuşească. Astfel se justifică tirajul impresionant, de peste 150.000 de exemplare, al acestui volum.

Singura şi nu regret. Mic tratat pentru femei independente. de Marjorie Hillis - 14,90 RON 9,69 RON
Un ghid inteligent pentru clipele de singurătate de care nimeni nu scapă în viaţă. Există o tehnică de a trăi singură, aşa cum există o metodă pentru a învăţa orice, dacă vrei să faci acel lucru bine cu adevărat. Indiferent dacă singurătatea ţi se pare a fi un blestem sau o aventură (şi indiferent dacă ai douăzeci şi şase sau şaizeci şi şase de ani), îţi trebuie un ghid ca să-ţi faci viaţa plăcută chiar cu tine însuţi.

Colecţia Glossy Books

Te Iubesc de Catherine Siguret - 19,90 RON 12,94 RON
Te iubesc este romanul dedicat iubirii virtuale. Astfel, Alice se trezeşte iremediabil îndrăgostită. Viaţa ei este bulversată de un scriitor celebru, care cu o singură privire a reuşit să îi acapareze întreaga atenţie. Urmează numeroase e-mailuri din care ar trebui să se înfiripe o frumoasă iubire.
Va reuşi o fată simplă să îi spună Te iubesc acestui bărbat care are toate femeile Parisului la picioarele sale?
În ciuda oricăror evidenţe, Alice îşi va sacrifica viaţa pe altarul iubirii, se va lansa cu toată fiinţa în scrierea unui roman închinat bărbatului iubit, eroul ei, acest necunoscut adulat în lumea întreagă, fiind sigură că într-o zi o va iubi. Pur şi simplu, este convinsă că "acela care te iubeşte înţelege ceea ce scrii".

Pretty Man de Ariel Ricaud 24,90 RON 16,19 RON
Pretty Man este povestea lui Marie care ar avea toate motivele să fie fericită. Aceasta are un soţ devotat, patru copii minunaţi şi o pasionantă carieră de jurnalist la o revistă pentru femei.
Cu toate acestea, pe plan emoţional nu poate decât să-şi ascundă plictiseala faţă de bărbatul care nu a mai atins-o de mai bine de un deceniu. Din cauza lipsei de dialog şi atenţie, cei doi s-au înstrăinat şi fiecare s-a resemnat în tăcere.
Dar Marie îşi doreşte să iubească şi să se simtă iubită din nou. În timpul unui week-end, în Maroc, îl întâlneşte pe Claudio, un amant fermecător care o va face să uite monotonia din viaţa ei de cuplu, făcând-o să râdă şi să viseze.
Dar idila se transformă rapid într-un coşmar... Îl va întâlni apoi pe Norman, un american seducător, care o cucereşte din prima clipă. Deşi despărţiţi de diferenţe culturale, este iremediabil atrasă de el. Va putea Marie să-şi reia viaţa de la zero?

Colecţia Gossip Girl

Clik aici pentru vizualizarea colecţiei Gossip Girl

Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul Editurii Nemira.
Sper ca informaţiile pe care vi le-am oferit să vă fie de folos.
Lectură plăcută!

duminică, 10 ianuarie 2010

Cărţi ce vor fi lansate în 2010

Ante Scriptum: Titlurile cărţilor sunt scrise îngroşat iar numele autorilor sunt evidenţiate prin subliniere.

Anul acesta, editurile româneşti vor scoate de sub tipar nume mari şi cărţi „grele" pentru iubitorii de lectură, titluri care îşi adjudecă încă de pe acum cel puţin un loc pe listele de nominalizări la premiile pentru literatură.

Neagu Djuvara, Herta Muller sau Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva scriitori români care nu vor ţine prea mult pe jar cititorii în ale căror biblioteci se odihnesc semnăturile distinşilor autori.
Noutăţi editoriale se pregătesc şi pentru cititorii de literatură străină, astfel încât la librării se vor găsi în curând şi cele mai de succes volume ale scriitorilor străini consacraţi, precum J.M. Coetzee, Orhan Pamuk sau Thomas Pynchon.

Începând din aprilie, editura Humanitas, care sărbătoreşte anul acesta 20 de ani de la prima carte tipărită, anunţă lansarea cărţii lui Neagu Djuvara - „Din documentele boierilor Gradişteni. Frânturi din trecutul Ţării Româneşti în povestea unui neam de mari boieri".

Ultimul volum al celei care a câştigat premiul Nobel în 2009, Herta Muller, este, fără doar şi poate, aşteptat cu nerăbdare de către cititori. "Atemschaukel" va fi tradus cel mai probabil „Leagănul respiraţiei" şi va fi de asemenea lansat anul acesta.
Două dintre cărţile sale, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul" (noiembrie, 2009) şi „Animalul inimii"(2006) se află în topul celor mai bine vândute cărţi din 2009.

Un alt tiltu incitator, propus de Dan C. Mihăilescu, pasionaţii de literatură filosofico-psihologică vor putea redescoperi pe „Cioran şi fascinaţia nebuniei".

Raftul de literatură străină adaugă titluri care promit atenţia criticilor literari. Astfel, fanii lui Rabbit se vor putea delecta cu un nou volum din seria, „Rabbit este bogat" de John Updike, iar „Tunetele ploii", este ultimul titlu din opera istorică a lui Kadare, nominalizat în ultimii zece ani de patru ori la Premiu Nobel.

După „Jurnalul unui an prost", Humanitas lansează în acest an traducerea „Epocii de fier" (1990), de acelaşi J.M. Coetzee, laureat în 2003 la acelaşi premiu popular.

Tot Humanitas va scoate în lumina tiparului cele mai noi gânduri „Despre limită" ale lui Gabriel Liiceanu, precum şi „Minima moralia" de Andrei Pleşu.

La Polirom vei putea găsi în curând „Memoriile" criticului literar român Adrian Marino, precum şi primul titlu din seria Pamuk, „Muzeul inocenţei" - cea mai recentă carte scrisă de autor după premiul Nobel pentru literatură, în 2006.

Cel mai apreciat roman al lui Thomas Pynchon, „Curcubeul gravitaţiei" va putea fi cumpărat din librării în acest an, iar „The Original of Laura", cartea neterminata a lui Vladimir Nabokov şi publicată la 32 de ani după moartea sa, va fi tradusă şi în limba romană.

Alte titluri care ar putea să te intereseze sunt „Între viaţă şi cărţi" de N. Steinhardt, „Fantoma iese din scenă" a lui Philip Roth şi „Arborele de fum" de Denis Johnson, toate aflate sub tiparul celor de la Polirom.

Pentru anul 2010, Curtea Veche propune un nou volum din cea mai vândută serie în 2009, „Secretul lui Milton" a lui Eckhart Tolle, urmată de bestseller-ul mondial „Lebedele sălbatice" a lui Jung Chang, volum care a fost cenzurat în China comunistă.

Printre noutăţile editoriale se număra „Nostalgia nu mai e ce-a fost" de Simone Signoret şi „Fericirea pentru o portocală nu înseamnă să fie o caisă" de Catherine Preljocaj.

La editura Trei vei putea găsi în acest an cartea „Un român francez", pentru care Frederic Beigbeder a luat premiul Renaudot, precum şi „Hipnoză", de Lars Kepler.
Sursa: Unica.ro

vineri, 13 noiembrie 2009

"Luni de fiere" de Pascal Bruckner

1.
"Cei mai mulţi bărbaţi văd trecând femei pe care le doresc, pe care nu le vor avea niciodată şi se resemnează; eu nu mă consolam cu aceste trecătoare fugare, fiecare din ele îmi era o rană care sângera la nesfârşit: ocaziile pierdute mă dureau aşa cum pe amputat îl doare braţul ce-i lipseşte. Mergeam pe bulevarde, prin baruri şi cafenele cu o aviditate rătăcită, cu o lăcomie de copil pentru toate trupurile a căror carne palpitândă o adulmecam aşa cum un animal simte proximitatea apei sau a prăzii. Mă simţeam înfometat, asemenea unui ocnaş care nu va fi gustat din dragoste de douăzeci de ani."


2.
"Martira încerca să mă facă să-mi fie ruşine printr-o uşoară umiditate a ochilor, o cută amară a gurii. Biciuit de lacrimile care mă enervau mai mult decât orice de îndată ce le vedeam gata să curgă, o zgâlţâiam cu furie, o băteam, o pălmuiam, îi ceream să dea şi ea palme. Cum nu-ndrăznea, continuam s-o bumbăcesc cu pumnii până ce cădea, cu corpul plin de echimoze. Se prăbuşea cu un ţipăt scurt şi rămânea pe jos. Trăgând-o de păr o sileam să ridice capul, ca să descopăr în ochii ei o supunere absolută. Nebuna s-ar fi lăsat omorâtă pentru plăcerea de a mă pierde împreună cu ea.[...] Şi pe urmă, ce-i mai bun decât să răneşti un suflet care sângerează deja?"

3.
"Rebecca mă tratase drept un ticălos: recunoşteam în mine acest defect. Optasem pentru rău, din comoditate, ca să fiu ceva mai degrabă decât nimic. Din orgoliu, ţineam în mod absolut ca eu să port toată vina. Lumea şi-i închipuie pe oamenii răi ca pe nişte monştrii, străduindu-se încontinuu să vatăme. Dar nu-i aşa, sunt fiinţe obişnuite, buni taţi, buni funcţionari cărora slăbiciunea unei fiinţe aflate în faţa lor le oferă dintr-o dată căile unei cariere intermitente în tortură. Astfel mizeria celorlalţi mă electrizează: de îndată ce sunt chemat în ajutor, în loc să ajut, lovesc, zdrobesc, calc în picioare."

4.
"Se împăcase cu decăderea. Capitulase fără condiţii: mă simţeam rătăcit, mai învins de acest triumf decât dacă ea m-ar fi zdrobit. Atinseserăm un punct în care mângâierile, sărutările mele o jenau: nu le mai înţelegea, aşteptând muşcături şi sfâşieturi când îi ofeream o dezmierdare."

5.
"Să spui `cuplul modern este în criză` e aproape un pleonasm, pentru că tocmai criza este ceea ce-şi doreşte un cuplu în ziua de azi. Scopul unui cuplu nu mai este să reziste cât mai mult timp, bărbatul şi femeia vor să trăiască, să experimenteze cât mai mult, aşa că adesea ei preferă separarea, oricât de dureroasă ar fi aceasta, unei supravieţuiri monotone. [...] Deci cuplul modern îşi iubeşte propria criză, lucru care îi explică fragilitatea."

6.
"Şi-a epuizat monogamia toate resursele? Şi dacă da, cu ce poate fi înlocuită? [...] Poate ura să lege doi oameni mai puternic decât iubirea? Iată tot atâtea întrebări la care `Luni de fiere` de Pascal Bruckner te invită să reflectezi."


1. Pascal Bruckner, Luni de fiere, editura Trei, Bucureşti, 2005, pp. 141-142.
2. Ibidem, pp. 161-162.
3. Ibidem, pp. 166-167.
4. Ibidem, p. 168.
5. Pascal Bruckner, interviu în revista Elle, ediţia română.
6. Vasile Dem. Zamfirescu.