marți, 13 iulie 2010

Fără cuvinte !

               Poate că sunt eu prea emotivă şi din cauza asta roşesc. Ori poate nu sunt obişnuită să primesc cuvinte frumoase. Aseară, puţin peste ora 12, Adrianne mi-a lăsat un mesaj frumos pe Facebook, pe wall.

              Îmi aduc aminte că pe Adriana am "cunoscut-o" în urmă cu aproximativ 2 ani... pe un site de socializare (hi5). Muzica a fost cea care a legat discuţii între noi. Mai târziu am descoperit că suntem din acelaşi judeţ şi, ştiind că am o pasiune pentru concertele celor de la Paraziţii, m-a invitat la un concert (la care, din păcate, nu m-am putut duce). Însă am continuat să ţinem legătura chiar dacă ne ştiam doar "de pe net". Un an mai târziu, pe coridorul facultăţii, am descoperit un chip cunoscut. Era ea, cu care m-am îmbrăţişat şi ne-am lăsat bezele pe obraji, câteva cuvinte, emoţia că în sfârşit aveam ocazia să ne cunoaştem şi... trebuia să fugim la cursuri (specializări diferite). De atunci am continuat să ne întâlnim întâmplător la facultate. Tot întâmplător am început să ne întâlnim şi în cluburi şi pub-uri. Ba chiar am vrut să facem un duet la karaoke.
             Plină de viaţă, n-ai cum să nu te molipseşti!
             O îmbrăţişez şi îi mulţumesc pentru mesajul de pe Facebook! >:D<

6 comentarii:

Castiel spunea...

am zis eu ca tu esti o fericita !! :))

Alin spunea...

Blogul tau atrage multi prieteni...:))

Ioana Radu spunea...

@Black Angel
A venit si timpul meu :D

@pariuri2009 (Florin)
Nu-mi spune ca va cunoasteti :D
Stiu ca lumea e mica dar chiar atat de mica? :D:D

Alin spunea...

Nu o cunosc ...:D

kamy spunea...

:d esti f placuta...e bine ca atragi persoane "bune" sau potrivite in preajma ta :) trebuie sa fii mandra

Anonim spunea...

Ce-ti mai place,Terr`uto!

Trimiteți un comentariu