Aiurea

                Mă simt de parcă am aţipit câteva clipe şi imediat apoi m-am trezit în timp ce ne trăiam SF-ul. Toate cuvintele au antonime = toate obiectele au inversul lor într-o măsură sau alta = toate emoţiile au o linişte a lor = toate sentimentele au anti-sentimente = TOTUL are revers.

                Ceea ce înseamnă că...
                Atâta vreme cât în viziunea noastră există doar o lume, cea pe care o trăim, fără doar şi poate mai există încă una. Una din care vom putea face parte când vom atinge un anumit nivel. Ce fel de nivel, habar n-avem, altfel ne-am îngrămădi să ajungem acolo. Poate este un acord spiritual la care trebuie să ajungem, o linie de sosire pe care trebuie să o trecem, nu să o ocolim şi să mergem mai departe. Un level terminat este cel la care am adunat bonusurile necesare pentru a trece la următorul. Aşa percep eu viaţa fizică, o serie de bonusuri. Pentru ele trebuie să ne dăm peste cap, să sărim, să alergăm, să mergem încet, să lovim, să fim loviţi, să ne împiedicăm şi să ne julim singuri, să coborâm, să urcăm, să gustăm dulcele, amarul, săratul şi acrul, să ascultăm, să fim ascultaţi, să cerem, să ni se ceară, să oferim, să ni se ofere, să acceptăm, să refuzăm, să fim acceptaţi, să fim refuzaţi, să plângem, să râdem, să ne jucăm, să fim al naibi de serioşi, să glumim, să fim proşti, să ştim, apoi să înţelegem ceea ce ştim. Iar aici intervine problema existenţială. Există 4 tipuri de oameni:
1. cei care ştiu dar nu înţeleg 
2. cei care înţeleg dar nu ştiu
3. cei care nu ştiu şi nu înţeleg
4. cei care ştiu şi înţeleg

                1. Sunt oameni acizi, proşti în esenţă dar care au cunoştinţe multe. Se consumă precum pastilele efervescente într-o lume în care ar trebui, mai degrabă, să încerce să înţeleagă (pentru că înţelegerea este ceea ce le lipseşte). Sunt acei aşa-numiţi "Gică Contra". Ei nu ascultă ce ai de zis pentru că unicul adevăr este cel rostit de gura lor. Ei nu verifică veridicitatea cuvintelor cărora le dau naştere dar sunt crezul lor. Să nu te întorci împotriva lor, se vor răzbuna că nu te-ai supus, te vor numi prost că nu crezi adevărul pe care ei îl grăiesc. Aceşti oameni trăiesc în lumea lor în care ei sunt nişte super-porci care conduc lumea. Nu-i băga în seamă! Nu se vor trezi. Nu pentru că nu pot ci pentru că au incapacitatea de a vrea. Nu există această acţiune în comportamentul lor. Ei sunt oamenii care doar ştiu. Atât. Ştiu fără să înţeleagă.

                2. Cum poţi să înţelegi ceva ce nu ştii? Simţi.
Aceştia sunt oamenii blânzi, cei care au arta empatiei (formă de intuire a realităţii prin identificare afectivă). Sunt oamenii cărora le poţi spune ceva ce ei nu au trăit şi îşi pot imagina ce ai simţit, uneori încearcă atât de mult să te înţeleagă încât mai târziu vor avea impresia că au fost cu tine când s-a petrecut întâmplarea. Sunt puţini ca ei, puţini care într-adevăr empatizează. Sunt oameni simpli care au trecut de anumite praguri dar care au sărit unul important - acela de "a şti". Ei se lovesc mereu de acest lips. Aceştia, oamenii care înţeleg, sunt cei mai iubitori. Nu vor şti niciodată de ce iubesc, nu vor şti de ce îi doare, nu vor şti de ce lucrurile se întâmplă într-o anumită ordine sau, în cazul altora, într-o anumită dezordine. Ei vor înţelege că... aşa trebuie, că aşa sunt oamenii, aşa e normal. Adevărul pe care ei îl văd este adevărul pe care îl înţeleg iar adevărul pe care îl înţeleg, fără a şti, este adevărul pe care îl simt. Au şi ei defectele lor, nu sunt doar blânzi, iubitori şi capabili de a empatiza. Sunt de asemenea şi cerşetori (pentru că vor vrea ca toţi ceilalţi să îi trateze cu aceeaşi iubire pe care ei o oferă deşi ei înţeleg că NU se poate). Sunt oamenii care tânjesc după ceea ce nu pot avea şi nu vor avea curajul să ceară.

                3. Sunt cei de care trebuie să fugi pentru că nu va fi niciodată suficient să îi ocoleşti subtil. Prostie în stare brută. Oameni făcuţi dintr-o bucată din cea mai urâtă şi mai colţuroasă piatră, fără posibilitatea de a fi şlefuită. Vor încerca să intre in rândul celorlaţi, vor încerca să se amestece cu restul oamenilor dar figura nu le va ieşi niciodată. Chiar dacă se îmbracă altfel şi folosesc un parfum bun, când vor deschide gura vei şti că sunt aceia pe care nu-i vrei nici ca prieteni, nici ca duşmani, nici ca obiecte pe care să-ţi exersezi mila faţă de umanitate, nici ca nimic altceva. Paradoxal este că în jurul lor roiesc mulţi dar toţi aceia se vor alege cu nimic. Oamenii care nu ştiu şi nu înţeleg sunt... o specie care ar trebui să nu mai poarte titlulatura de "oameni". Animale? Nici atât! Gunoaie? Nici! Să îmi fie iertată neghiobia de a asemăna această specie drept "gunoaie". Hărtiile, plasticul, metalul şi resturile menajere nu merită un tratament atât de josnic încât să denumească o specie.

                4. Cei care ştiu şi înţeleg sunt precum pietrele preţioase. Se găsesc greu şi se întreţin foarte greu. Faptul că ei sunt nu e o greutate. Faptul că ei trebuie să trăiască mereu cu incertitudinile, cu înţelesurile largi ale cunoştinţelor, cu derutările, cu ramificarea multiplă a cunoştinţelor şi fiecare cale are valoarea ei de adevăr (producând erori de calcul)... Sunt oamenii aparent nemulţumiţi (pentru că ei vor mai mult, înţelegând procesul că umanitatea poate mai mult). Sunt oamenii care oscilează de la o stare la alta. Acum îi vezi buni ca mai târziu să-i vezi tratând totul cu răceală. Sunt oamenii pe care nu-i înţelegem, oamenii în postura cărora ne este imposibil să ne punem. Ceea ce fac ei ne pare ilogic, imoral şi neinteresant. De fapt ei sunt cei care se gândesc uneori să fugă de propria lor fiinţă. Când deschid cutia pandorei se îmbracă cu teamă, o teamă constantă la început, greu consumabilă. Mi-i imaginez gândindu-se că nu trebuie să-şi spună toate gândurile, că ele se pot întoarce împotriva lor, că oamenii îi pot cataloga nebuni, pot râde, le pot lua libertatea de a şti şi a gândi, îi pot       închide în clinici unde pot sfârşi asemeni unor genii de neînţeles. Tragic. Acesta le e sfârşitul de cele mai multe ori. Ei pleacă în nefiinţă înainte de a-şi face gândurile să fie auzite.

                Am creat cele 4 tipologii şi niciuna dintre ele nu se apropie de perfecţiune. În viziunea mea perfecţiunea nu îşi are locul. Eu nu o plac. Ea nu mă place. Uneori nu îmi plac nici oamenii dar mă adaptez ideii că trebuie să trăim împreună.
Nu sunt dezamagită. Nu îmi lipseşte nimic.
Pur şi simplu aşa sunt. Pur şi simplu aşa simt.
Pur. Simplu.
Om.