Forma apei...

             Noaptea trecută am ieşit din local. După terminarea apelului am mai stat câteva clipe afară. Era întuneric. Doar luminile stradale mai clipeau într-o adiere uşoară. Începuse să picure iar întunericul şi picăturile rare îmi dădeau o senzaţie de linişte. A ieşit şi el.
             Aveam pe mine un top, deci umerii goi. S-a apropiat şi mi-a prins umerii în podul palmelor lui. Şi-a lipit apoi pieptul de spatele meu, pentru a mă încălzi. M-a sărutat uşor pe umărul drept.
Momentan am primit doar un sărut pe umăr. Atât de delicat...

             Mă simt atât de bine datorită lui încât în acest moment amintirea celuilalt nu mai cauzează durere. Nu în acest moment. Am sufletul acoperit de un alt bărbat (cred că are potenţial dar îl ascunde în spatele unei măşti de băieţel).
             Clar are potenţial! Ştiu că nu mă manifest atât de mult (prea mult uneori) fără cauză precisă... asupra lui. Da, îmi este mai mult decât simpatic. Are acel "je ne sais quoi". M-a atins.

             Noaptea trecută n-am apucat prea mult. Bănuiam că va fi ceva sălbatic, pierdându-şi degetele prin părul meu, să simt că e acolo... Dar a fost atât de... beat. Da, beat. Mirosea a vodka. După sărutul plasat pe umărul drept, m-a luat în braţe tot aşa, eu stând cu spatele la el, nefăcând eforturi să mă întorc. Şi-a aplecat capul pe umărul meu şi atunci m-am sucit puţin. Avea privirea aia de cerşetor - "dă-mi un sărut, haide, dă-mi unul, te rog, Ioana". Nu scotea nicio vorbă dar ochii erau sticloşi de la alcool. Până la urmă şi-a lipit buzele de ale mele şi le-a apăsat uşor. Avea acea graţie de parcă se purta cu mine cu mănuşi. Nu am vrut să stric momentul aşa că am răspuns la fel, într-un mod finuţ, şi m-am bucurat de incident.

             Mă întrebam dacă mă va săruta vreodată cu adevărat sau dacă va trebui să mă mulţumesc cu gesturile astea de ursuleţ pufos. Dacă da, atunci nu-mi rămâne decât să plec. O scorpie n-are nevoie de tandreţe. Totul sau nimic devine, în acest caz, pasiune sau nimic.

             După ce m-a sărutat finuţ... Picăturile de ploaie deveneau din ce în ce mai mari şi l-am rugat să se-ntoarcă în local, apoi m-am întors cu spatele. Simţeam nevoia să mai stau acolo, să mă iubească cerul. Simţeam că el nu s-a mişcat din loc. M-am întors să verific dacă intuiţia îmi joacă feste şi... era tot acolo. Mă privea tăcut. Ca un om cu alcool la bord care nu pricepea ceea ce tocmai se petrecuse, faptul că avusesem parte de un sărut delicat. Şi îl "gustase" cu mine. Deşi era seară, întuneric, vedeam în ochii lui teama. O teamă ca nu cumva eu să-i cer să renunţe la libertinismul care îl caracterizează. Dar eu nu schimb oameni. Ca să-i redau calmul, să-i alung teama asta... mi-am plasat mâna pe gâtul lui, cu degetele atingându-i urechea şi obrazul. M-am apropiat şi l-am sărutat cu brutalitate. Când am simţit că îi place, l-am muşcat de buza inferioară şi m-am retras. Apoi m-am apropiat din nou, dându-i senzaţia că vreau să-l sărut. Dar când a închis ochii şi a deschis gura, m-am retras. L-am lăsat aşa, vrând să-şi dorească mai mult.
             Habar nu are că niciodată nu va primi mai mult.
Nu e genul meu dar mi-a făcut plăcere să-i ţin companie câteva minute.

             P.S.: acest text este pură ficţiune.