duminică, 27 septembrie 2009

Labirintul

Care e sensul mersului dacă nu păşeşti înainte?
Ceea ce mă ţine legată de tot ce-am trăit până acum, sunt lucruri frumoase. Am înţeles rostul lor dezmembrând situaţiile până la ultima piesă. Am primit, am gustat ploaia şi am înţeles-o. Am primit-o a doua oară şi am uitat c-am înţeles-o. Senzaţia că cineva ţine un burete mare deasupra capului meu, mă sperie. În acelaşi timp, mă linişteşte. Mă gândeam de ce acel burete nu absoarbe ceea ce vreau eu să dispară şi am descoperit că trebuie mai întâi să-l văd, apoi să-l iau şi să şterg eu toate nemulţumirile. Pentru un timp a mers. Mi-am ignorat conştiinţa. Dar din prea mult şters am început să-mi simt goliciunea şi stomacul se strângea atât de tare încât se lipea de şira spinării, venele s-au subţiat, atenţia mea la fel. Era un leşin în propriul meu Paradis. Nu aşa vreau să merg mai departe.
Ud, plin de întâmplări ce au fost şterse, l-am scuturat deasupra mea udându-mă cu vechi remuşcări.
Aleg acest drum în schimbul celui pustiu.

5 comentarii:

Florea Mihai Ionut spunea...

ms mai Terra, dar nici in text nu am spus altceva. Tocmai asta sustin si eu, nu trebuie sa fim nebuni ca sa ne plimbam singuri si nici nu putem rata ceva doar pentru ca nu iese nimeni cu noi. Doar ca ideile astea devin destul de stabile pt unii :(

Alexandru Giurca spunea...

Super poza. A cui este? :)

AndreeEA spunea...

Terra, e bine ca tu stii totusi ce drum sa alegi. Eu nu mai stiu nici macar asta. Nu mai stiu nimic :)

Anne spunea...

Mult succes pe drumul care ti-l alegi!

Monica spunea...

eu ma bucur ca nu renunti:)

Trimiteți un comentariu