sâmbătă, 12 septembrie 2009

România, trezeşte-te!

Nu mă trezesc bine că vine mama. "Hai, când mergem în piaţă?"
Bolborosesc câteva cuvinte numai de mine ştiute, fac un duş, m-arunc în prima pereche de jeansi pe care o găsesc, mă pitesc în adidaşi, îmi iau cutia de bomboane winterfresh (lucru de care nu mă despart niciodată) şi gata.

Trecem peste detalii inutile. Un şir de bla bla-uri fireşti până ce ajung la supermarket.

Ăştia de la Minimax n-au mai făcut dulapurile cu cheiţe. Na, suntem în Pucioasa, oraş mic, slabe şanse să fi furat. În loc de cheiţe, dulăpioarele au un gardian.
Îmi las frumuşel revistele ("Practic în bucătărie" şi "Cosmopolitan") şi cutia de winterfresh, apoi mă pierd cu mama printre rafturi. "Pierd", vorba vine, că Minimax-ul e mic.

După ce terminăm de luat chestiile de care aveam nevoie, o las pe mama la casă şi mă duc spre dulapuri, să-mi iau revistele când... încep şi strig "Hey! HEEEEEEEY! Domnu`, ce faceţi cu revistele?", şi el se îndrepta voios către ieşire. După ce-l prind din urmă şi privesc Cosmopolitanul meu în mâinile lui de bărbat de vreo 50 de ani, îmi spune calm "Păi mai e încă una în dulap."
Zic "Ştiu! Sunt ale mele!!!"
Când m-am întors să mă uit după gardian, observ că totul era pe "pauză". Femeile de la caserie, gardianul, mama şi restul persoanelor ce aşteptau la rând la case se uitau la mine de parcă aş fi făcut eu vreo infracţiune.

Urăsc asta. Oameni care încetinesc să vadă un accident sau se opresc şi se holbează la întâmplările altora.

Când să mă uit şi de cutia de winterfresh. Dispăruse. Odată cu ea dispăruse şi omul nostru.

Să-mi pună nervii la încercare de dimineaţă, clar nu a fost cea mai inspirată idee. Nu m-am mai uitat înapoi, să văd iar oamenii ăia cum se holbau, am văzut doar ieşirea şi m-am îndreptat către ea.
Ştiu că ar fi trebuit să mă iau şi de gardian. Dar la modul nesimţit la care se uită lumea, doar am plecat, atât. I-am lăsat în pace şi mi-am făcut drum spre casă.
Nu mai zic nimic.



imagine: DeviantART

4 comentarii:

CORA spunea...

Romanii nu se vor trezi niciodata din amorteala asta...pentru ca a inceput sa ne pese din ce in ce mai putin de cei de langa noi. Pentru ca suntem egoisti!

AndreeEA spunea...

Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul ! :| In dimineata asta si mie mi`a pus cineva nervii la incercare, si .. nu e bine deloc.

Te imbratisez !

Deea spunea...

Romania 8-|. Apropo :d gardian* :d >D:<

szeki spunea...

hahaha!!!!!.....traiesti printre oameni...nu uita!!!!!

Trimiteți un comentariu