Trenul de joi seară

Azi e joi.
Când mă întorc de la cursuri şi am tren spre casă, îl iau. Când nu e tren, accept şi autobuzul.
De ce prefer mai mult trenul? Pentru că autobuzul de fiecare dată e plin, cât se poate de plin. Ultima dată am prins un sân mare al unei femei - pe obrazul meu stâng. Nu era vina ei ci vina şoferului că a îndesat atâţia călători încât aceştia care stau în picioare, din cauza lipsei de spaţiu se apleacă puţin peste cei care au prins un loc.
Alţii, când se ridică să plece, dând din coate se întâmplă să te lovească peste faţă cu plasa ori cu geanta. Un puşti, acum două zile, în loc să se prindă de scaunul meu, m-a prins de sânul stâng. Avea vreo 7 ani, s-a înroşit tot.

Prefer trenul căci fac ce vreau şi nu e nici aglomeraţie.
Astă seară, ca de fiecare dată, am ales un compartiment mai sigur. Trenul de seară are acele mici compartimente (de 8 persoane) în fiecare vagon. Când zic "compartiment sigur" mă refer la persoanele din el. Aleg întotdeauna locurile cu femei respectabile, să mă simt în siguranţă. Astă seară însă am optat pentru un compartiment cu un bărbat în jur de 50 de ani, la costum şi cu servietă. Părea a fi profesor. Purta ochelari de vedere şi îşi citea tacticos gazeta, fără să se vadă vreo altă mişcare pe chipul lui (asta din ce am prins cu coada ochiului). După două staţii o femeie de 45 de ani (cam atât îi dădeam eu) ni se alătură.

Din compartimentul alăturat iese un "domn" la vreo 35 de ani care porneşte o conversaţie telefonică deloc cenzurată şi vorbind foarte tare. Devenea deranjant să ascultăm, vrând nevrând, cum îşi bagă şi îşi scoate din mama lui, nevasta lui, copilul lui şi mama celui cu care vorbea. Apoi începe să vorbească de panarame şi tariful nou. Revine la băgatul şi scosul din mama lui şi mama bărbatului de la capătul celălalt al firului.

Femeia din compartiment cu mine îşi pusese mâna la cap. Domnul (despre care cred că era profesor) deja începuse să schiţeze ceva gânduri.
Eu mi-am strâns stomacul scârbită de ceea ce auzeam de câteva minute bune şi mă gândeam să ies pe coridor să-l atenţionez, însă să o fac într-un mod politicos cât să nu mă înjure.
I-a ghici, am avut curaj?
Nu.

Apelul s-a terminat. Defapt, creditul nesimţitului s-a terminat. A urmat o serie de înjurături pe tema creditului iar la 30 de secunde mai târziu deja suna telefonul.
Nu. N-am mai rezistat şi m-am ridicat de pe banchetă... "Domnule, nu vă supăraţi, vă rog să vorbiţi mai frumos pentru că pe aici mai sunt şi copii cărora nu le daţi un exemplu prea bun."
Îmi zice, pe un ton calm şi înţelegător, "Da.", şi revine la conversaţia telefonică cu "...hai bă că s-a supărat lumea în tren, tre` să închid. Mai vorbim, băgami-aş **** în mă-ta."
După ce a închis, a intrat în micuţul compartiment pe care-l împărţeam cu doamna şi domnul profesor şi se adresează către mine... "Nu te mai băga! Eşti o proastă. Proasto!"

După ce s-a pierdut prin vagon, femeia şi profesorul au început o discuţie alături de mine, cu referire la oamenii de acel "gen" şi neruşinarea din public.
Nu a durat mult căci nesimţitul s-a întors, vorbind din nou la telefon în stilul său "şmecher".


imagine: DeviantART