"Luni de fiere" de Pascal Bruckner

1.
"Cei mai mulţi bărbaţi văd trecând femei pe care le doresc, pe care nu le vor avea niciodată şi se resemnează; eu nu mă consolam cu aceste trecătoare fugare, fiecare din ele îmi era o rană care sângera la nesfârşit: ocaziile pierdute mă dureau aşa cum pe amputat îl doare braţul ce-i lipseşte. Mergeam pe bulevarde, prin baruri şi cafenele cu o aviditate rătăcită, cu o lăcomie de copil pentru toate trupurile a căror carne palpitândă o adulmecam aşa cum un animal simte proximitatea apei sau a prăzii. Mă simţeam înfometat, asemenea unui ocnaş care nu va fi gustat din dragoste de douăzeci de ani."


2.
"Martira încerca să mă facă să-mi fie ruşine printr-o uşoară umiditate a ochilor, o cută amară a gurii. Biciuit de lacrimile care mă enervau mai mult decât orice de îndată ce le vedeam gata să curgă, o zgâlţâiam cu furie, o băteam, o pălmuiam, îi ceream să dea şi ea palme. Cum nu-ndrăznea, continuam s-o bumbăcesc cu pumnii până ce cădea, cu corpul plin de echimoze. Se prăbuşea cu un ţipăt scurt şi rămânea pe jos. Trăgând-o de păr o sileam să ridice capul, ca să descopăr în ochii ei o supunere absolută. Nebuna s-ar fi lăsat omorâtă pentru plăcerea de a mă pierde împreună cu ea.[...] Şi pe urmă, ce-i mai bun decât să răneşti un suflet care sângerează deja?"

3.
"Rebecca mă tratase drept un ticălos: recunoşteam în mine acest defect. Optasem pentru rău, din comoditate, ca să fiu ceva mai degrabă decât nimic. Din orgoliu, ţineam în mod absolut ca eu să port toată vina. Lumea şi-i închipuie pe oamenii răi ca pe nişte monştrii, străduindu-se încontinuu să vatăme. Dar nu-i aşa, sunt fiinţe obişnuite, buni taţi, buni funcţionari cărora slăbiciunea unei fiinţe aflate în faţa lor le oferă dintr-o dată căile unei cariere intermitente în tortură. Astfel mizeria celorlalţi mă electrizează: de îndată ce sunt chemat în ajutor, în loc să ajut, lovesc, zdrobesc, calc în picioare."

4.
"Se împăcase cu decăderea. Capitulase fără condiţii: mă simţeam rătăcit, mai învins de acest triumf decât dacă ea m-ar fi zdrobit. Atinseserăm un punct în care mângâierile, sărutările mele o jenau: nu le mai înţelegea, aşteptând muşcături şi sfâşieturi când îi ofeream o dezmierdare."

5.
"Să spui `cuplul modern este în criză` e aproape un pleonasm, pentru că tocmai criza este ceea ce-şi doreşte un cuplu în ziua de azi. Scopul unui cuplu nu mai este să reziste cât mai mult timp, bărbatul şi femeia vor să trăiască, să experimenteze cât mai mult, aşa că adesea ei preferă separarea, oricât de dureroasă ar fi aceasta, unei supravieţuiri monotone. [...] Deci cuplul modern îşi iubeşte propria criză, lucru care îi explică fragilitatea."

6.
"Şi-a epuizat monogamia toate resursele? Şi dacă da, cu ce poate fi înlocuită? [...] Poate ura să lege doi oameni mai puternic decât iubirea? Iată tot atâtea întrebări la care `Luni de fiere` de Pascal Bruckner te invită să reflectezi."


1. Pascal Bruckner, Luni de fiere, editura Trei, Bucureşti, 2005, pp. 141-142.
2. Ibidem, pp. 161-162.
3. Ibidem, pp. 166-167.
4. Ibidem, p. 168.
5. Pascal Bruckner, interviu în revista Elle, ediţia română.
6. Vasile Dem. Zamfirescu.