duminică, 27 decembrie 2009

Istoria Sfântului Ştefan

După 10 zile de la înălţare, făgăduinţa făcută de Domnul Iisus s-a împlinit prin Pogorârea Sfântului Duh care a întărit pe apostoli cu puteri şi daruri supranaturale pentru misiunea lor în lume. Deci, în ziua Pogorârii Sfântului Duh ia fiinţă Biserica creştină din punct de vedere istoric.
Efectul Pogorârii Sfântului Duh a fost imediat şi revelator. Grăind în limbile oamenilor adunaţi la Ierusalim pentru praznic, apostolii au convertit din prima zi 3000 de oameni.

Prima comunitate era astfel formată. Cuvântul cald şi puternic al apostolilor care mărturiseau învierea lui Hristos a făcut ca numărul creştinilor să crească în curând la 5000 de oameni.

Având sentimentul de milă şi dragoste frăţească, credincioşii de la Ierusalim realizează de bună voie Comunitatea bunurilor. Cei care aveau case sau pământuri le vindeau şi aduceau preţul “la picioarele apostolilor”, pentru ajutorarea tuturor, dându-se fiecăruia după trebuinţă.

Levitul Iosif din Cipru (Fiul mângâierii) este citat cu cinste pentru o asemenea faptă, în timp ce soţii Anania şi Safira au primit pedeapsa imediată murind pe loc deoarece “minţiseră Duhului Sfânt”. Au minţit prin oprirea pentru ei a unor bani proveniţi din vânzarea unui pământ, spunând apostolilor că au adus tot. Aceasta este de fapt prima măsură disciplinară în Biserică luată de Dumnezeu Însuşi (Faptele apostolilor I, 11).

A doua măsură a fost aceea de a propune de către apostoli alegerea din cadrul comunităţii a şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune.
Însuşi cuvântul ”diacon” înseamnă slujitor. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre.

La propunerea Sfinţilor Apostoli în fruntea celor şapte diaconi a fost ales Sfântul Ştefan arhidiacon, adică primul dintre diaconi. ”Ştefan” în greceşte înseamnă cunună.

Vom vedea în continuare cum Sfântul Ştefan devine cea dintâi floare neveştejită în cununa de slavă eternă care străluceşte pe crucea izbăvitoare de pe Golgota. Aflăm din Sfânta Tradiţie şi-l vedem şi în tradiţia iconografică: era tânăr, frumos la chip, dar mai ales avea o deosebită frumuseţe sufletească. Fiind de neam iudeu se presupune că a învăţat ca şi Sfântul Apostol Pavel la şcoala rabinică a marelui învăţat din vremea aceea, Gamaliel.

La scurt timp după aşezarea lui în slujba de diacon, unii din sinagoga zisă a libertinilor, cirenenilor, alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, au început cu Ştefan o ceartă de vorbe. Ea a pornit de la faptul că unii ziceau despre Mântuitorul că este profet, alţii că este un înşelător, iar alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Apărând credinţa cea adevărată cu privire la Mîntuitorul Hristos Care s-a născut din pururea Fecioara Maria, s-a răstignit pentru păcatele întregii omeniri şi s-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui ceresc, aceşti iudei s-au hotărât să-l piardă. A fost acuzat fals de blasfemie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu şi dus în faţa sinedriului (înaltul tribunal iudeu de judecată). Iată că, la numai o jumătate de an după sacrilegiul săvârşit faţă de Domnul nostru Iisus Hristos (omorârea soţilor Anania şi Safira, fapt amintit mai sus), procedura se repetă întocmai cu Sfântul Ştefan.

S-au găsit desigur şi de data aceasta martori mincinoşi care să spună că l-au auzit vorbind blasfemiator la adresa lui Moise, a templului lui Solomon şi a lui Dumnezeu. La toate acuzaţiile aduse iată-l din nou pe Caiafa întrebând: "Adevărate sunt acestea care se spun împotriva ta Ştefane, ce ai de spus?" În clipa aceea toţi şi-au îndreptat privirile spre victimă.

Cuvintele lui Ştefan erau flăcări vii ce înfiereau cu focul adevărului lor inimile fariseilor iudei. ”Voi pururea staţi împotrivă Duhului Sfânt, cum au fost părinţii voştri aşa sunteţi şi voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Atunci cei de faţă, scrâşnind din dinţi, urlând, sfâşiindu-şi hainele de pe ei (întocmai ca şi la condamnarea Mântuitorului) au strigat cât au putut: Să piară de pietre, aşa cum se cade hulitorilor… Să piară!…Să piară! L-au târât afară din cetate, şi au început a-l bate cu pietre.

Iată divina dramă de pe Golgota, repetată cu Sfântul Ştefan într-o impresionantă asemănare.

Sfânta Tradiţie ne spune că în timp ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe pe o ridicătură de pământ, stăteau şi priveau dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan ucenicul cel iubit al Domnului. Aceste cuvinte grăieşte Sfânta Tradiţie: ”O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre –căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.
Sursa: www.bisericasfantulstefan.home.ro


Sfântul Ştefan, pictură de Hans Memlinc.

Sursă imagine: Wikipedia

5 comentarii:

LiaLia spunea...

La multi ani, draga mea! Sa ne citim si auzim cu bine :) Te pupez

celmaibun spunea...

interesant, mă priveşte direct :D

celmaibun spunea...

iar după urarea de mai sus, să înţeleg că te numeşti Ştefania? :D

Ioana Radu spunea...

@celmaibun
Eu nu. Pentru mine a fost o urare in ceea ce priveste urmatorul an.

celmaibun spunea...

ahh..m-am bucurat degeaba ;))
la mulţi ani totuşi! :P

Trimiteți un comentariu