Lil` Terra

            Când am primit coletul de la Monica (cel despre care am scris aici) am descoperit, printre filele cărţii, o scrisoare. Câteva rânduri m-au făcut să mă gândesc...
Iată rândurile respective:

"[...] ţin să-ţi spun şi aici ceea ce, cu siguranţă, ţi-au spus şi alţi oameni: eşti un om deosebit, eşti matură şi ambiţioasă. Mi-aş dori ca peste ani să revăd o Terra puţin mai copil. Eu, personal, asta simt, văd, percep - faptul că ţi-ai uitat undeva, departe, copilul din tine."

            Recunosc, au fost din ce în ce mai multe momente în care am luat viaţa mult prea în serios. Din copilul rebel am devenit domnişoara pentru care controlul este esenţial. Raţiunea, nu inima, este cea care îmi ghidează majoritatea acţiunilor. Recunosc faţă de mine, în primul rând, că am devenit dependentă (în ceea ce priveşte controlul). Nu mai am mult şi ajung să fac grafice după care să se desfăşoare treburile în casă şi acţiunile cotidiene pe care le întreprind.
            Mi-am permis, la imboldul cuvintelor pe care Monica mi le-a scris, să mă (re)pierd în dulcele stil clasic al copilăriei. Drept dovadă v-am adus câteva poze :D

Aici m-am ofticat puţin. Mi-a luat 5 minute ca să mă chinui să plasez 

picioarele şi apoi mi-am dat seama că nu-mi încape fundul.

Eu când conduc, zbor! 

Terra = spaima şoselelor (spaima copiilor din parc, în cazul de faţă)

            Poate că nu a vrut maşinuţa să îmi găzduiască fundul dar Kawasaki-ul din imaginea asta nu a scăpat de mine. Iniţial îmi era teama să mă urc pe el dar m-am gândit că toate amenajările astea de la locurile de joacă sunt gândite şi pentru copiii supraponderali. Cum eu cântăresc 40kg (udă şi cu un sac de ciment în spate), n-am rupt jucăriile din parc.

La final am uitat de mine în leagăn. 

A fost bine. A fost mai mult decât bine...

Timp, emoţii şi multă muncă. Întâmplare ilustrată.

Totul a început cu 4 pereţi albi ca zăpada...

...am continuat cu verificarea fotografiilor şi împărţirea pe categorii (portret, abstract, fotojurnalism, peisaj)

Atenta decupare a passe-partout-urilor pentru cele peste 250 de fotografii...

Timpul alerga ca un nebun şi lucrurile zburau în toate direcţiile, mesele fiindu-ne necesare cât mai goale pentru a ne putea desfăşura...

Câteva ore mai târziu am fugit la Columna TV, un post local (jud. DB), pentru o emisiune la care am fost invitată împreună cu alţi doi colegi de la facultate. S-a discutat despre Expoziţia FotojurnalisTIC, despre fotografiile participante, despre foto în general şi într-o oarecare măsură despre meseria de fotoreporter.

După emisiune am revenit la Muzeul de Istorie pentru a continua treaba...

Munca prelungită până după lăsarea întunericului m-a făcut să renunţ la încălţăminte şi să mângâi podeaua cu tălpile goale...

Dezordinea de la finalul zilei...

Şi în timp ce strângeam hârtiile, cutiile şi sforile rămase... mă gândeam la o masă copioasă :D

Am sunat câţiva prieteni şi am fugit către centrul vechi al Târgoviştei, unde ne-am întâlnit şi ne-am decis asupra restaurantului japonez Rakuen Zipangu (pe care-l iubim şi îl recomandăm cu drag).

La final am învăţat să facem origami :D (Mulţumiri doamnei Mădălina).

Ziua următoare lucrurile au început să prindă contur. De dimineaţa până seara ne-am ocupat de prinderea fotografiilor... Aici, recunosc, eu am cam şomat...

Ziua finală - Expoziţia - ultimele detalii.
M-am ocupat de primirea mail-urilor şi printarea etichetelor pentru fotografii. Decuparea şi, cu ajutorul colegilor, plasarea lor la fiecare fotografie în parte.

Cu 10 minute înainte de începere aflu că voi prezenta o parte din eveniment şi inima începe să-mi bubuie în piept ca nebuna... În grupul de prieteni nu întâmpin probleme legate de comunicare însă când se pune problema să vorbesc în public... îmi cam arăt latura emotivă.

Au, mă dor emoţiile!
Şi da, nu le-am simţit doar eu ci şi persoanele prezente la eveniment.
Cineva mi-a lăsat un comentariu pe blog (la postarea cu detaliile Expoziţiei):

Mitran a scris:

Congrats! Foarte bune lucrările. Au impresionat fiind foarte expresive şi bine realizate. Lucrările invitaţilor au fost extraordinare dar nu foarte, foarte departe de lucrările realizate de tine şi colegii tăi, acestea comparându-se ca grad de apreciere cu unele fotografii din rândul invitaţilor. Mi-a plăcut foarte mult şi mă bucur că am luat parte la acest eveniment... chiar şi în calitate de privitor ^^. Cu toate că s-a văzut că ai avut ceva emoţii, ai reuşit să le maschezi şi într-un final să scapi de ele după speech-ul domnului Florian Ispas, care a reuşit să ne facă să zâmbim :D. Apoi totul a decurs excelent. O să mai vin să le mai văd încă o dată :D. Felicitări şi mult succes în continuare!

Nu pot decât să mulţumesc pentru aprecieri, cuvintele frumoase şi prezenţă.
Mulţumesc pentru prezenţă şi celorlalţi vizitatori care au fost alături de mine şi de colegii mei la prima expoziţie de fotografie organizată de Universitatea Valahia.

Din când în când, printre reprizele de emoţie, se mai simte şi oboseala ultimelor zile...

După toate speech-urile la care cu toţii am avut deosebita plăcere de a asista, a urmat înmânarea diplomelor de participare + cadourile de participare oferite de Europa FM, unul dintre sponsorii evenimentului.
Câteva minute mai târziu, juriul a decis câştigătorii pentru fiecare categorie (Fotojurnalism, Abstract, Portret, Peisaj). Cadourile pentru locul I au fost oferite de editura Rao (albumul "Lumea, astăzi.", în valoare de 120 ron/buc.) şi cele pentru locul al II-lea au constat în câte un album "Târgoviştea cosmică" de Valentin Grigore de la SARM (Societatea Astronomică Română de Meteori).
Sper să nu dezamăgesc pe cineva dar am luat doar locul al II-lea la secţiunea Portret. Eu mă mulţumesc şi consider că este o realizare pentru mine mai ales dacă ţin cont de faptul că am fost singura participantă sub 20 de ani.

Mulţumirile de final au mers către Doamna Conferenţiar Doctor Livia Mocanu, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, pentru sprijinul şi cuvintele frumoase acordate, Domnul Lector Doctor Pompiliu Alexandru pentru coordonarea şi încrederea acordate şi  invitaţilor - Doctor Cristian Rădulescu, Valentin Grigore, Ciprian Grigorescu, Florian Ispas, Vlad Gruia, Marius Grozea, Andrei Roşca şi Adrian Apostol - pentru prezenţă, jurizare şi fotografiile expuse (pe lângă cele 4 secţiuni ale studenţilor a fost şi secţiunea "Invitaţi"). Mulţumirile au fost oferite şi celor prezenţi la vernisaj pentru timpul acordat.
Eu ţin să mulţumesc şi Domnişoarei Conferenţiar Valentina Pricopie pentru implicarea în acest proiect, încrederea, sprijinul şi timpul acordate.

După vizualizarea fotografiilor expuse, cei prezenţi la expoziţie au fost rugaţi să îşi exprime opiniile pe panoul de la ieşirea din încăpere.
Cei care nu au putut veni la vernisajul de luni (21 iunie), mai pot vizita expoziţia până pe 30 iunie între orele 10:00 - 18:00.

M-a prins!

Una dintre cititoarele mele, Kamy, mi-a găsit recent fotografiile noi pe unul din site-urile de socializare pe care am cont. Da, de câteva zile sunt roşcată :D
Simţeam nevoia să pun pasiune prin puterea cromaticii cu care gândurile s-au năpustit asupra-mi.

1

2

3

4

5

6

7

8

"Eşti sensibilă, atât de feminină, ma petite..." sunt vorbele dragei mele Alena căreia ţin în mod deosebit să-i plasez aici o îmbrăţişare pentru toate zilele şi nopţile în care a fost alături de mine.

9

10

11

Girls just wanna have fun. Întâmplare ilustrată.

Pe 2 mai, undeva puţin peste ora 16, mormăiam "home sweet home".
Mă gândeam cum aş scrie eu despre eveniment şi am concluzionat că-i mult prea greu, cuvintele fug în toate direcţiile şi tare mi-e teamă că am să sar multe amănunte, motiv pentru care am să mă rezum doar la câteva dintre ele.

5 fete fiind, ne-am gândit să nu luăm grătarul cu noi căci poate nu ne pricepeam să facem focul. Am luat doar chestii de ronţăit şi, evident, dulciuri pentru Terra.
Ne-a luat o oră să urcăm un deal. A ieşit sufletul din noi. Dar până să-l urcăm am avut parte de alte întâmplări precum...

Ne-a luat o bună bucată de vreme să umplem o sticlă cu apă de fântână şi pentru asta a cam fost nevoie de 6 mâini :))

Ne-am speriat de 6 băieţi care aveau acelaşi traseu pe care-l aveam noi... şi am fugit de ei într-o grădină... După 10 minute ne-am continuat drumul.

La un moment dat am făcut un popas... şi am făcut fetelor câteva poze...

şi aici sunt eu care îmi aranjam sprâncenele :))

Apoi am avut plăcuta surpriză să aflăm că cei 6 băieţi de care am fugit aveau şi o coordonatoare... care a venit la noi şi ne-a rugat să ne alăturăm lor. N-am stat pe gânduri şi am făcut cunoştinţă cu aceştia. Cel mai mult ne-am camaraderit la fotbal... Şi perla zilei a fost "Scorul e 3 la 3"... iar din spate de undeva se aude o voce - "Pentru cine?"

Câteva minute mai târziu, alergând, am nimerit cu picioarele într-o mlaştină. Buimacă şi luată prin surprindere de situaţie, am alergat să scap de acolo şi, să nu ziceţi că nu sunt blondă la faza asta, m-am adâncit şi mai tare în mlaştină... apoi am început să strig după ajutor :))... de unde am scăpat mozolită până la genunchi...

Am mai pierdut vremea mai cu un grătărel, mai cu un joc de cărţi, mai cu nişte glume...
Apropo de glume, m-am trezit cu o urzică pe spate în toată splendoarea ei (asta în timp ce stăteam leneşă sub soare). Deh, se mai întâmplă şi accidente... M-a urzicat spinarea câteva ore dar în drum spre casa Anei am primit câteva flori de liliac care m-au bucurat :D

Ajunse acasă eu m-am refugiat la grătar (al doilea din ziua cu pricina). Miroseam toată a fum (but who cares?) :D
... next: papa bun

După masă am ieşit la o plimbărică unde ne-am întâlnit din nou cu o parte din cei cu care am petrecut pe deal.

Şi, de dragul nebuniei copilăriei, ne-am dat în leagăne o bună bucată de vreme :D

 Puţin după miezul nopţii ne-am înghesuit 5 fete cucuiete pe bancheta din spate a unei maşini... şi am plecat la plimbare... Adevăratul motiv este că două din noi aveau poftă de shaorma. La ora 2 ne-am întors acasă şi ne-am refugiat în foişor cu o cutie mare de îngheţată şi înarmate fiecare cu câte o linguriţă. Am mai stat puţin de vorbă la lumina unei lumănări albastre (căreia îmi pare rău că nu i-am făcut poză).

A doua zi  ne-am trezit la 7:30 - 7:40 şi am început să ronţăim la dulciuri (recunosc, doar eu) şi fetele la cafea.
După ce ne-am dezmeticit serios, am plecat pe stadion...

O fotografie pentru cei cu roş-albastru-n inimi :D
Eu sunt omuleţul acela mic în tricou albastru.

Gen "Dacă toţi râd de mine că sunt diferită, râd şi eu de ei că toţi sunt la fel!"

În plină discuţie

Mă pricep la masaj şi fata mea merită.

Tot copil am rămas
Avea dreptate Andrei când ne-a recomandat "Girls just wanna have fun" de Cyndi Lauper.

"Bucuria nu este în lucruri, este în noi." (Richard Wagner)

Şi regretul că trebuie să plecăm...

După toate acestea am rămas cu un gust dulce al unui weekend petrecut într-o companie deosebită.
N-am avut timp să scriu mai devreme despre 1 mai-ul cu prelungire până pe 2, n-am mai avut timp de nimic în zilele ce-au urmat weekend-ul cu pricina. O să mai revin cu poveşti din traista celor 5 fete.
Vă îmbrăţişez!